miercuri, 4 ianuarie 2017

N-ati fost acolo...

N-ati fost acolo!Nici macar cat va imaginati sau cat v-ati dori sa credeti asta..N-ati fost cu mine cand am cladit caramida cu caramida totul de la zero,cand incercand sa ma ridic pe mine,l-am format pe el;da..l-am format asa cum am stiut,iubindu-l.Poate nu din prima clipa,ar fi bizar,dar sigur crezand din tot sufletul ca am sa o fac,din momentul in care m-am dedicat unei provocari care nu-mi promitea nimic.Mi-am riscat sentimentele facute scrum deja pe-atunci si cu cele ramase am gasit in mine rabdarea,vointa,puterea si toata dragostea de a o lua de la capat cu ce aveam si de a crede cu totul in omul care este astazi.
N-ati fost acolo cand greul a inceput din primele zile,cand incertitudinea veghea asupra unei povesti ce abia avea sa inceapa,cand tot ce aveam de ales era sa plec sau sa raman.Si am ramas!A fost cea mai buna alegere pe care o puteam face si daca ar fi sa o iau de la capat,as proceda la fel.
N-ati fost acolo cand el a inceput sa fie omul in care eu am crezut din prima zi,cand s-a deschis cu greu dar frumos,cand am simtit ca timpul petrecut impreuna este demn de scris o carte.Nimeni...absolut nimeni nu stie ce,cum sau la ce intensitate am trait niste minute,ore,zile,luni si ani,fiindca povestile nu pot reda autenticitatea unor momente ce vor dura o viata si dincolo de ea.
Nimeni nu stie ca nu a fost usor nici atunci,cand nimeni poate nu credea in mine si in gandurile mele sincere,cand prea putini stiau ce am de oferit si ce gandesc,dar multi se credeau in masura de a-si da cu pararea fara macar a ma cunoaste.Am mers inainte si am luptat indiferent de ce obstacol parea sa-mi umbreasca realitatea frumoasa pe care doar eu si cu el stiam ca o traim.Am inghitit sute de lacrimi la auzul unor presupuneri,la invocarea unor ipoteze si la transmiterea unor cuvinte aruncate cu usurinta care dureau enorm.Dar nu,nici atunci nu am renuntat!Stiam ca nimic nu este adevarat si imi doream sa vina ziua in care lucrurile se vor aseza in maniera cuvenita.Si acea zi a venit!A fost un timp mut intre perioade,un timp ce nu avea decat sa contrazica multe din cuvintele aruncate la repezeala.
N-ati fost acolo cand ,cunoscandu-i familia m-am simtit un om norocos,cand depasind barierele orgoliilor si ale divergentelor m-am apropiat de cei mai importanti oameni din viata lui(Iua),cand am sperat ca macar atunci vor intelege ca ii vreau doar binele si ca niciodata nu intentionez sa il indepartez de ei ci poate doar sa ma accepte si pe mine.
Cu trecerea timpului,unul langa celalalt ne-am format in cel mai frumos mod posibil,din doi,devenisem unul.Si nici atunci nimeni nu a fost acolo.Nimeni nu ne-a auzit gandurile fredonand la unison,nimeni nu a vibrat la cele mai fierbinti lacrimi ce au curs pe umerii amandurora stand imbratisati,nimeni nu a inteles si nu cred ca va intelege toate lucrurile care ne-au legat si care involuntar ne vor lega o vesnicie.
N-ati fost acolo cand am fost cei mai frumosi oameni pentru povestea noastra,cand prinzand contur dintr-o seara tarzie de iulie,am reusit sa ne desenam imaginar tot restul vietii impreuna.Nici cand ne-am imaginat propria noastra familie,pe fundalul unora care ne luau in ras si spuneau ca este mult prea devreme sa ne fi gasit unul pe celalalt,cand colindam orasul in lung si-n lat si ne faceam amintiri in fiecare coltisor al lui,cand ne alintam in cele mai frumoase moduri posibile,cand ne imaginam viata unul fara celalalt si realizam instant ca ar fi imposibil.Stiu,toti au povestile lor,si sunt convinsa ca fiecare in felul ei este poate si mai frumoasa,dar asa era la noi si era unica si eterna.
Si acum,simt sa multumesc inimii,caci e singura care poate pastra in adancul ei,tumultul de sentimente,trairi,dragoste si legatura pe care nici o rautate din jur nu ne-o poate fura vreodata.
E usor sa critici!E usor sa arunci cuvinte grele la care sa nu te gandesti prea mult inainte,e usor sa-ti dai cu presupusul cand nu traiesti unele lucruri.Si am trait la randul meu astfel de momente,cand nervii mi-au acaparat mintea si rationamentul,cand orgoliul mi-a desfiintat toate principiile,cand gelozia mi-a distrus rafinamentul.Cu toate acestea,mereu am avut demnitatea sa imi cer iertare,sa imi asum ca am gresit si ca m-am pripit,ca nu am gandit suficient inainte sa spun unele lucruri,ca nu am calculat suficient unele gesturi care au durut enorm.
Am stiut mereu sa ma pun si in locul celui de langa mine,sa privesc din ambele perspective situatiile,sa pun in balanta ceea ce merita si ceea ce nu.Oare voi ati facut asta?Sau a fost mai usor sa ma etichetati in urma unor gesturi necugetate,dar care in spate erau consolidate de fapte ce m-au distrus usor usor.
N-ati fost acolo cand mi-a fost greu,cand lumea mi s-a prabusit de n ori,cand tot ce cladisem altcineva imi distrusese,cand toata increderea cladita in ani se dusese la vale intr-o fractiune de secunda fara sa o pot intoarce din drum,cand noptile-mi erau singurul martor al lacrimilor fierbinti ce-mi inundau obrajii si sufletul.
Va spun acum,la ceas final,ca in ciuda tuturor eu ma ridicam de fiecare data,tot sperand in acelasi om,in aceeasi poveste si in felul meu de a fi ca pot schimba ceva,ca el este un om minunat,cu potential care a gresit,dar merita o a doua sansa,o a treia si asa mai departe,crezand ca intr-o zi se va schimba si ca a inteles ceva din asta.
Nu-mi plang de mila,au fost deciziile mele asumate,caci nimeni nu-mi promitea ca va fi asa cum mi-am imaginat,dar dragostea ce ma lega de el era mai presus de orgoliu,de ipoteze venite din exterior sau de "incurajari"ca se va intampla la fel sau poate si mai rau.
Am crezut mult in oameni si in puterea lor de a invata din greseli,cum am crezut ca la randul meu oamenii imi vor ierta si mie scaparile,dar m-am inselat.Am realizat ca esti apreciat cand ierti,cand oferi o a doua sansa,dar cand vine randul tau,esti doar judecat.
Probabil ca este irelevant faptul ca eu am fost mereu pe locul doi in povestea asta si ca binele si fericirea mea depindeau de fericirea lui,ca tot ce simtea simteam si eu,ca tot ce gandea gandeam si eu,ca sufletul lui era jumatate din sufletul meu.Nu mai au nici o valoare starile mele de neliniste,emotiile ce ma incercau,gandurile ce nu ma lasau sa dorm noptile cand nu stiam ce face sau unde este,pentru ca orgoliul lui era mai presus de orice.Nu mai cantaresc acum niciunele din toate momentele cand il sfatuiam sa-si tina mereu familia pe primul loc,sa-i tina prioritari indiferent de situatie caci ei sunt singurii care ii vor ramane aproape neconditionat si etern,indiferent de locul in care se vor afla.
N-ati fost acolo cand  m-am opus tuturor celor ce incercau sa-mi demonstreze ca nu este el "acela",cand am luptat sa le dovedesc contrariul,cand am urcat povestea noastra pe cel mai inalt piedestal si am aparat-o cu toate armele ce le aveam la indemana:dragoste,protectie,devotament si ambitie.
De-atatea ori am luat-o de la capat si tot de atatea ori mi s-au ruinat incercarile de a transforma povestea asta in eternitate.Mai conteaza?Probabil ca nu ati spune,dar va asigur ca sufletul meu nu mai era compact cu fiecare incercare ce avea sa-l doboare.Nimeni nu stie cum imi strangeam bucatelele de suflet si le puneam la loc si cum mergeam mai departe cu o convingere de neinvins ca in final voi reusi sa reintorc povestea noastra pe drumul ce candva il alesesem impreuna sa-l urmam.
Am iubit cum nu mi-a mai fost vreodata dat sa iubesc,intr-un aliniament al batailor inimii greu de reprodus si greu de retrait de doua ori intr-o viata.
Vedeti voi....sufletul mi se degrada treptat,odata cu el si increderea,puterea,lacrimile si am ajuns intr-o zi cum nu-mi imaginam vreodata ca poate fi real.Devenisem un om slab emotional,macinat mereu de ganduri de tot felul,gelos si lipsit de rabdarea de a mai judeca rational lucrurile,faptele si gesturile.Dar in spatele acestora,intr-o liniste asurzitoare,in sufletul meu se duceau lupte ce nimeni nu mi le mai putea vedea,cu atat mai putin a le mai putea stinge.Dar trebuia sa am zambetul pe buze,sa tin in mine si sa tac...Caci altfel parea ca cer compasiune si intelegere.
Niciodata nu am vrut sa par altceva decat am fost,niciodata nu am vrut sa iasa ce a iesit,dar da,poate simteam nevoia sa ma inteleaga cineva si pe mine si sa-mi inteleaga iesirile.Cum poate imi doream si sa ma ia cineva de-o parte cand greseam si sa-mi spuna ca nu procedez bine,nu sa ma judece,sa-mi spuna sa ma mai gandesc la cum si in cel fel aleg sa procedez.Dar nu a fost asa.
Am apreciat enorm felul in care m-ati primiti de la inceput si stiu ca a fost unul sincer,am apreciat si a fost vizibil ca mi-ati vrut binele,ca m-ati vrut aproape de el,dar cand fost momentul sa clachez,toti ati stiut doar sa ma judecati.Si nu a fost drept!
Poate nu ne va mai lega nimic in viata asta,poate este irelevant ce am fost eu in viata lui,dar merita macar sa incercati sa intelegeti ca sufletul unui om nu este o jucarie si nici o masinarie si poate pe viitor sa incercati sa intelegeti si fondul unor lucruri ce au sa se intample,nu doar rezultatul lor.
Nu o sa ma opresc aici...O sa va mai spun ca am fost si voi ramane un om sincer,bun,un om calculat,asumat,care chiar stie sa iubeasca si sa aprecieze oamenii din jurul lui si nimic in lumea aceasta nu ma va face sa ma schimb vreodata.
Am cantarit mult zilele astea si cum am mai spus,m-am schimbat,am gresit,am reactionat urat,dar imi voi da toata silinta sa redevin omul pe care l-a cunoscut el la inceput si omul pe care,poate...il veti mai reintalni in viata asta si veti realiza ca nu a fost atat de rau precum v-au facut cateva momente sa-l credeti.

Un om nu va avea niciodata ocazia in fata altui om,sa faca o a doua prima impresie si cu asta cred ca am spus totul!

Imi doresc ca timpul sa va dovedeasca ceea ce eu am rezumat aici si sa simtiti macar jumatate din ce eu am avut ocazia sa simt.Valorile adevarate ale vietii se gasesc in lucruri marunte,sincere,in lucruri traite si recunoscute la timp!