duminică, 31 august 2014

Lov.

Asemeni brizei marii ce m-a facut sa-ti simt pentru prima data parfumul,asemeni noptii aceleia de iulie care ne-a adus pentru prima data impreuna as vrea sa ne lasam povestea purtata de timp catre locuri cel putin la fel de frumoase ca cele de pana acum.
Pentru ca lucrurile frumoase se intampla mereu cand nu te astepti,pentru ca timpul este cel ce ne arata intotdeauna ceea ce merita,voi continua sa cred in tine,in mine si in noi cu fiecare zi asupra careia ne vom pune amprenta.
Ai aparut intr-un moment in care nu am stiut ca te caut,nu am stiut sa-ti vorbesc;mi-am ascuns neincrederea sub urmele buzelor noastre sarate,in locul unde soarele se confunda adesea cu marea..Mi-am simtit mana in mana ta,si de atunci m-am simtit in siguranta..Ti-am simtit buzele atingandu-mi usor fruntea,mainile trecandu-ti usor prin parul meu si de-atunci mi-am dorit sa ramai.Mi-am asumat prima privire pe care niciodata nu mi-am imaginat-o asa,si am simtit ca nu va fi si ultima.
Am dat frau liber unor discutii ce ne-au dus departe de inceput,dar nimic nu parea sa se opuna lor,cand trupul meu vibra sincron cu al tau,intr-o "aproape"dimineata,la rasarit.Cu fiecare val care se izbea de tarm,imi simteam gandurile usor nesigure..Voiam atunci sa opresc timpul,sa raman la ziua aceea,sa nu pun intrebari si sa nu primesc raspunsuri.Era inevitabil,caci..fiind deja pe-acelasi drum,cumva trebuia sa pasim impreuna.Am riscat!Au trecut minute,ore si zile contopindu-ne aromele de parfum,gustul buzelor si capruiul privirilor...Am dat culoare multor nopti de vara,in locurile ce le credeam a fi potrivite pentru a fi amandoi,cum am umbrit si zile al caror curs,astazi suntem consienti ca il puteam schimba.Am ras cu fiecare ocazie,am vorbit despre o groaza de lucruri,ne-am alintat si ne-am facut cunoscute multe din putinele noastre secrete.
Ne-am pierdut adesea unul in ochii celuilalt,ne-am zambit,ne-am tachinat,stiind de fiecare data cum sa ne impacam reciproc.Au fost momente cand am cazut amandoi pe ganduri,dar ne-am trezit imbratisati intr-un gand comun:placerea de a fi impreuna.Ne-am conturat unul pe celalalt,intr-un timp relativ scurt,fara prea multe promisiuni sau certitudini.Ne-am "urcat"povestea pe cateva dintre cele mai inalte locuri din Brasov,intr-o obscuritate ce altii nu au inteles-o si nu o vor face prea curand..Am fost naturali si am incercat cu fiecare ocazie,sa profitam de timpul dedicat unul celuilalt.Ne-am acordat timp si incredere,in ciuda micilor discutii carora le-am dat curs,caci in lipsa lor,poate,astazi,nu ajungeam unde suntem.
Chiar daca ma mai superi uneori,vreau sa stii ca esti un om deosebit in inima si in mintea mea,vreau sa iti multumesc ca imi accepti micile capricii,ca ma intelegi,ca ma alinti,ca ai grija de mine si ca dedici neconditionat timp noua.
Cand suntem impreuna,orele se scurg sub aburii trairilor noastre,si parca nimeni si nimic nu poate schimba asta.
Apreciez simplitatea ta si a noastra,apreciez timpul petrecut impreuna si locurile noastre,care,cu siguranta au si vor avea intodeauna de transmis ceva,prin simplul fapt ca le-am trecut "pragul"impreuna.
Cu fiecare zi care trece,cu fiecare atingere,fiecare sarut si fiecare alint,simt ca ne lasam amprenta asupra timpului care trece.
Cand te vad zambind,ma faci fericita,iar cand motivul zambetului tau sunt eu,nu-mi mai doresc nimic mai mult.Cand ma tii in brate,ma simt protejata,iar cand te joci cu mine si ne-alintam in dulcele nostru stil clasic,simt ca intelegi ceea ce imi doresc.
Ador sa-ti aud inima cum bate,intr-o liniste asurzitoare,cand tot ceea ce fac este sa-mi las capul pe pieptul tau,cum ador si trecerea genelor tale asupra obrazului si buzelor mele.
Imi pare rau pentru momentele in care ne-am suparat,dar stiu ca nu o faceam degeaba;doar faceam ceea ce simteam:imi pasa!
Voi continua sa iti transmit tot ceea ce cred ca e nevoie sa aflii,cum voi incerca si sa te invat lucruri ce poate altadata iti pareau imposibile.Impreuna,vreau sa cred ca totul este posibil!
Am sa inchei acum,caci pleoapele imi cad peste ochii ce incearca sa reciteasca tot ceea ce ti-am scris,in timp ce mintea mea incearca sa descifreze ce a vrut inima sa spuna.

P.S:"Its gonna be you and me
Its gonna be everything you've ever dreamed.."}{

Banal.

Era trecut de ora dupa-amiezii ce candva obisnuiam sa o petrecem impreuna.M-am trezit si m-am ridicat usor pe varfuri.Am deschis fereastra si am vazut la orzizont linia aeea alba ce intruchipa inceputul oricarei ploi de vara.Am simtit mirosul anesteziant al picaturilor de apa ce in cateva secunde curgeau siroaie si urmele lor ce se impregnau pe marginile geamului,ecou al celor cateva secunde torentiale ce parca acum se scursesera in etern.Totul in jur era dominat de o liniste ce vorbea mai mult decat o mie de cuvinte.Si-atunci intelegeam puterea catorva secunde extreme,ce lasau in urma lor ore sau zile ca totul sa poata redeveni"uscat".Intelegeam cum este sa pierzi oameni in fractiuni de secunda,fara prea multe pregatiri inainte,dar pierderi al caror ecou rasuna lung in inima noastra.Cladeam fericirea din bucati,impregnate cu cele mai marunte detalii ale vietilor noastre,si eram martorii distrugerii ei pe fundalul secundelor noastre de imprudenta si impulsivitate de moment.
Ne construim vise si credem in ele urcandu-ne pe cel mai inalt piedestal,in timp ce dam curs unor sperante ce nimeni nu ni le poate confirma vreodata spre a deveni realitate.Ne lasam purtati de sute de pasi pana la granita dintre sufletele noastre si cand in final ajungem acolo,ori suntem trasi inapoi de trecut ori pur si simplu ne lasam dominati de teama,ce in final rasuna vag in urma noastra a regret.
Am ranit si am fost ranita!
Am pierdut oameni pe care tarziu am realizat ca nu trebuia sa-i las sa plece..Si la randul meu am fost lasata sa plec,de oameni ce poate,pana si astazi isi mai simt pe buze gustul ultimelor cuvinte ce candva le-au rostit cu o siguranta,ce i-a costat.
Am invatat sa cred,am sperat si inca continui sa o fac,caci dincolo de multitudinea aceasta de cuvinte stiu sigur ca exista ceva mai simplu si mai concis;un ceva,nedescoperit inca.
Imi place sa risc de cele mai multe ori,dar sa o fac cu limita.Mi-am dat cu adevarat seama ce inseamna sa risti prea mult,crezand uneori cu ardoare doar in niste simple vise,iar tarziu sa realizezi ca ti-ai batut joc de ceva ce,sincer,nu a fost un vis.Si-atunci incepi sa platesti.
Poate nu o sa realizezi instantaneu care dintre datorii ti-e dat sa o platesti,dar cand zilele vor trece agale fara tine si te vei trezi in acelasi loc de un infinit de ori,va fi ca si cand te-ai arunca cu capul in zid de un milion de ori.

joi, 1 mai 2014

Ai mai scris ceva?

Lumini izolate ale serii apar pe rand,gonind ca o vraja ca si cum ziua toata s-ar fi scurs in etern.Eram la acelasi birou,cu vechiul pix in mana complacandu-ma in alcamia aceea ce-o asteptam demult.
Apusul si rasaritul se impleteau in fundalul nocturn,prefacandu-se intr-o paleta de portocaliu si rosu aprins.
Cerul se lasa dominat de faldurile norilor diafani,reflectandu-mi sclipirea din ochii caprui, pe blocul de vis-a-vis.
Contrastul ondulat a ceea ce simt parca devine din ce in ce mai fad,odata cu goana nebuna a timpului ce-mi sufla in spate.

Idei puternic impregnate in sufletu-mi plin de monotonie,se lupta sa cada de-acord asupra a ceea ce-mi mai doresc acum sa am.Spatiul catre tine devine din ce in ce mai inchis,pentru ca visul meu se pierde sub urme de neincredere.Intre timp eu descarc emotii,framantari si incertitudini,toate pe o coala alba,cu picaturi de implicare imbibate in cerneala albastra.
Tu acolo,eu aici si doar vocea ne este impreunata de-un fir de 260 km.M-auzi ca prima data,iar eu pe tine la fel.Respiratii greoaie sub urmele unor vechi trairi se mai impletesc astazi dintr-o cronica dependenta de care nu putem scapa.
O dragoste prelungita,peste care s-au turnat picatura cu picatura rugaminti si vagi doruri nu poate exista cu adevarat.
Dovezi clare sau dorinte aprinse nu-si fac aparitia nici macar acum in al doisprezecelea ceas al iubirii noastre trecute.Aceeasi iluzie continua sa ne domine,acelasi dor aparent si aceeasi dorinta de a fi impreuna,nejustificata coerent in interiorul fiecaruia dintre noi.
Fulgi grei si clari cad apasator pe geamu din fata mea si-mi amintesc cate dorinte aveam cu ceva timp in urma stiind ca-i voi vedea cazand.Imi imaginam un paradis de alb imaculat,intr-o candoare de nedescris.Ceream prea mult atunci;si-acum pare ca-mi doresc prea putin.
Convingerile celor din jur par inutile in fata-mi prea bine obisnuita cu tot ce se intampla.

Am lasat urmele mele in zapada de acum un an,deasupra urmelor tale putin mai mari si caldura manilor mele in buzunarul gecii tale gri.
Am topit sute de fulgi intre buzele mele si ale tale si am lasat zeci de urme pe obrazu-ti si buzele fierbinti de nostalgie.
Observi ca nu incetez sa scriu,desi teoretic nu s-a mai intamplat nimic nou.Dar din vechiul nostru trecut,vad ca reusesc continuu sa gasesc un nou contur pentru o noua schita.
Iar tu ,citesti cand ti se face dor si-ti faci niste impresii sau retraiesti cu mine tot ce scriu acum.Si niciodata nu imbinam ce crezi tu si ce scriu eu,pentru a defini un intreg ce ne lipseste intr-o concluzie ce intarzie sa apara.



joi, 10 aprilie 2014

Clipa,ramai tu!Eu..nu am cum.


Ma trezeam privind in gol,simtind cu fiecare zi care trece ca nimic nu mai este la fel.Rememoram amintiri a caror usa imi promisesem candva,ca nu o voi inchide niciodata,dar totusi,s-a intamplat.
Lasam vantul sa-mi adie usor suvitele si razele timide ale soarelui ce-mi sopteau:"o sa fie bine!".
Stateam in acelasi loc,desi timpul nu contenise sa treaca si ma intrebam "de ce?".Realizam ca am lasat la o parte lucruri dintr-o incredere oarba intr-un om,care nu imi promisese nimic.Crezusem in el si in ideea ca nu va fi niciodata in stare sa-mi faca rau.Investisem timp in vorbele ce le auzeam la repezeala si in care,candva chiar crezusem.Credeam in el fiindca era omul langa care lucrurile pareau sa fie altfel,cu el ma distram,cu el imi infruntam micile suparari,cu el imi etalam cele mai puerile trasaturi,cu el totul era altfel.El parea sa fie mereu acolo si parca-l aud cand imi spunea:"nu o sa plec niciodata!".Realizam ca,nu era un om oarecare,defapt..stiam asta demult,era un om pentru care as fi fost in stare sa fac foarte multe lucruri,un om caruia ii daruisem deja,putin din ceea ce insemnam"eu",dar a parut ca nu este suficient.Stiam ca este omul cu care ma voi impaca mereu in urma oricarei mici ciondaneli si pur si simplu,nu-l vedeam plecand,cum poate,nu ma vedeam nici pe mine.Dar el,oricat imi spunea,simteam ca nu poate oferi tot ceea ce spune.Calcam usor in picioarele zilele al caror glas parea sa se stinga usor,in umbra unui ultim apus de soare.Ochii-mi erau obositi de atata cautare,iar sufletul imbibat intr-o urma de indoiala.Continuam sa privesc inainte,caci nimic nu ma determina sa-mi arat slabiciunile si-mi asumam demn,toata povestea care parea sa nu se mai termine.
Lasam ploaia sa-mi inunde gandurile,intr-o usoara cadere,ce vibra sincron cu propriile-mi simturi.Lasam fiecare rafala de vant sa adie,sperand ca poate va reusi sa te alunge din gandurile mele.Insa,erai tot aici.
Lasam diminetile sa zambeasca,in acordul razelor de soare ce-mi strapungeau cu finete draperiile si coboram din pat cu piciorul drept inainte(caci stii ca asa obisnuiesc sa fac in fiecare dimineata),sperand ca poate va fi altfel.Lasam melodiile tale preferate sa vorbeasca in locul tau,dar pana si asta incepea sa ma oboseasca,fiindca pur si simplu nu mai intelegeam ce vrei defapt.Lasam noaptea sa cada in dulcele-i stil clasic,ascultand melodia mea preferata si incercand sa pun cap la cap tot ceea ce ni se intampla.Minute necontorizate,ore al caror timp nu mai avea demult valoare,secunde al caror fior era suficient sa te faca sa zambesti.
Ma intrebam de unde am forta de a merge mai departe.Niciodata nu am fost omul care sa renunte usor,doar ca ma agatam de o usoara urma de speranta.In schimb acum,pana si ea parea sa lipseasca.Parca simteam ca nu se poate,parca doream sa nu se fi intamplat si totusi simteam nevoia de a-l stii aici si nu departe.Mi-am pus multe intrebari si mi-am analizat temeinic faptele.Realizasem ca imi ascultasem inima,impotriva careia, ratiunea,pe care pur si simplu o calcasem in picioare, lupta cu ultimele arme determinandu-ma sa renunt.Stiam ca este o nebunie,dar nu una oarecare.Parcursesem multe altele inainte,pe care le credeam a fi sau a nu fi speciale,pentru care,poate,am luptat la fel de mult,dar in urma carora imi amintesc perfect,ca a ramas ceva.
"Respiram dor,nu oxigen."-In cartile ce s-au lasat citite de ochii mei,regaseam un pasaj care-mi placea enorm si in urma caruia,stiu ca am ramas pusa pe ganduri.Nu as stii sa-l reproduc perfect,dar imi aduc aminte ca avea ca si subiect "un razboi".Un razboi pe care il duci impotriva cui este cazul,a timpului,a realitatii,un razboi caruia te dedici in totalitate,in fata caruia pari sa fii de neoprit,de neinvins,in oglinda caruia te vezi mai dispus ca oricand,sa renunti la multe si sa obtii ceea ce vrei,dovedind ca-ti pasa.El,e alcatuit din mai multe "lupte",care se deruleaza in timp;un timp caruia trebuie sa te dedici,timp care-ti rapeste momente care ar fi putut fi altfel.La un moment dat,in goana de a obtine "imposibilul",obosesti.Esti gata sa renunti.Iar atunci,o mana parca iti bate pe umar si-ti face semn sa te intorci,fiindca ai castigat.Atunci,privesti cu ultimele puteri inapoi si realizezi ca toata truda ce-ai creat-o intr-un timp indelungat,si-a expus deznodamantul prea tarziu...Parca erai constient ca asta se va intampla,dar in toata asteptarea aceasta,care nu a fost una statornica,ti-ai pierdut insuti scopul,pentru care luptai.A venit prea tarziu...SI-atunci?Cu ochii poate cuprinsi usor de lacrimi,cu o tarie debordanta de a nu lasa nici o lacrima sa-ti cada,te vei uita inapoi si vei realiza ca nu a meritat,ca ai luptat orbeste contra a ceva ce tarziu constientizezi,ca te-a descoperit prea tarziu,ca a inteles abia strans de doua ziduri ce pareau ca se-apropie,ca nu ai fost un oareare om pe frontul de lupta al sufletelor voastre.
Poate,macar atunci va sta sa-si acorde timpul pe care nu l-a avut niciodata,poate va incepe sa-si modeleze curajul,si sa aiba demnitatea de a rasfoi cartea"voastra" ce o va avea in mana si nu-si va da seama cand a ajuns la final,inainte ca macar sa fi inceput sa o citeasca.Acolo va gasi toate lacrimile si toate zambete tale,toate bucuriile si tristetile,toti fluturasii ce-ti invadasera stomacul,toate diminetile si toate noptile,toate glumitele personalizate si toate jocurile voastre,care,astazi,pur si simplu nu mai sunau la fel.In ea va gasi toate raspunsurile,la intrebarile pe care si le-a pus sau nu,la toate lucrurile ce le credea a fi intr-un fel si s-a inselat,cum tot acolo,va gasi scrisa jumatatea tuturor lucrurilor ce candva,tu erai gata sa i-o oferi si el,a refuzat-o categoric.

Iar daca cumva,se va intampla sa-i fie dor,scrie-i de pe-acum pe ultima pagina a cartii:

"Dorul este rezumatul perfect a ceea ce conteaza cu adevarat in viata ta."
Si nu uita,semneaza-te intr-un colt,nu fiindca ti-ar putea uita numele ci pentru a avea ocazia sa-l mai rosteasca o ultima data,cu buzele intredeschise,cu ochii fixati in locul in care i-ai spus ultimul cuvant.
Deni.

sâmbătă, 5 aprilie 2014

*

Cu buzele intredeschise rosesti fin fiecare cuvant ce vrei sa fie auzit.Cu ochii oglinditi intr-un caprui usor scanteind,transmiti tot ceea ce buzele nu au puterea sa rosteasca.Cu varful degetelor iti lasi amprenta in miez de noapte, peste tastele telefonului ce au transmis vibratiile de cealalta parte,unde tu,inca nu ai putut ajunge.
Cu cel mai sincer si natural zambet intampini cele mai dragute cuvinte,pe fundalul unor discutii fara de sfarsit.
In cele mai marunte moduri incerci sa-ti lasi amprenta,pe zambetul pe care speri ca-l poti produce de cealalta parte,prin simpla actiune,de a fi TU.Prin cele mai simple cuvinte,mascate intr-o usoara urma de"tine",incerci neconditionat sa-l faci sa se simta fericit.In cele mai banale moduri,incerci sa-i desenezi capriciile,peste care cu un strop de culoare iti este usor sa treci.Cu usoare suparari si mici reprosuri,vrei sa-l faci sa inteleaga ca a gresit,sau ca iti pasa,chiar in momentele in care,poate nu crede asta.Cu o simpla melodie,poate ca vrei sa-i spui mai mult decat"ascult-o",sau poate ca vrei sa-l stii macar pentru cateva minute in acelasi acord cu al tau.
Cu ochii intredeschisi te chinui sa-i scrii un banal mesaj de dimineata sau unul inainte sa adormi,fiindca asa te-ai obisnuit.Nu stii cat conteaza sau nu in ochii lui,dar ajungi sa nu te mai intrebi asta,caci oricum stii ca dai tot ce crezi a fi mai bun.
Nu stie multe..cum poate nu stie ce simti,doar vazandu-l zambind,sau doar facand unul din lucrurile lui preferate,sau doar intrand pe usa unei sali de curs cum poate nu stie sa inteleaga multe din gesturile pe care tu le faci...
Nu stie poate ca dupa o zi proasta,este printre singurele persoane care-ti pot aduce zambetul pe buze,ca dupa jumatate de an a reusit sa fie mai mult decat au reusit altii in ani intregi.Nu stie poate ca si in cele mai proaste zile ale ei,ar face cumva sa nu simta si el asta,chinuindu-se sa para totul in regula.

Nu stie poate,ca sunt multe lucruri pe care nu le stie.

duminică, 9 martie 2014

Renunta.

Renunta sa mai crezi in visul ce are sa piara;
In umbra ultimului vechi cuvant
Spotit,se poate intr-o seara,
Cand va spuneati un ultim prim cuvant.

Renunta la sperante fara nume,
La ganduri ce apar si-apoi dispar,
La oameni care par ca inca
Se mai agata de-un trecut hoinar.

Renunta cu tarie la dorinta,
Ce s-a nascut intr-o banala zi
Pe seama unor voci la repezeala
Pe care-atunci, nu le-ai putut opri.

Renunta sa mai crezi ca poate-odata,
Ceva din tot ce-a fost se va schimba;
Caci de era sa fie doar o data,
Pana acum,se intampla.

Renunta la cuvinte spuse intr-o doara,
La vorbe ce te misca in vreun fel,
Caci n-au taria necesara
Sa se schimbe in vreun fel.

Renunta tu la oamenii aceia,
Pe care-i vezi nepasatori;
Caci usile deschide astazi
Se vor inchide in viitor.

Renunta a mai crede in schimbari,
Ce doar promit ca o s-apara
Caci nimeni nu ar sta in locul tau
S-astepte o "a doua oara".

Renunta tu la el,nu el la tine;
Si intelege ce e de-nteles,
Caci nimeni nu stie ca tine:
Candva,toate vor capata un sens.

Renunta sa astepti ziua in care,
Ecoul sufletului tau va rasuna,
In mintea acelui care astazi,
Pare, a nu te asculta.

Renunta doar la ce n-a fost la locul lui;
Caci sufletului nu-i poti spune,
Ca astazi te-ai decis definitiv:
"O sa renunt,renunt pe bune!"





luni, 10 februarie 2014

Old.

Nu stiu de unde, nu stiu cum
Dar m-a curpins un dor nebun
De ce eram eu si cu tine.

La repezeala rasfoiesc,
Poze de fericire,
Ale unor "parca"alte dati
Cand tu erai cu mine.

Astazi nimic nu e cum pare;
In urma ta fiind ceva,
O urma vaga,oarecare,
Ce-mi face cunoscuta lipsa ta.

N-am intrebat nimic si nu o fac,
Dar vreau sa stii ca nu mi-e bine;
Chiar daca nici o vorba n-a scapat
Nu-nseamna ca nu mi-ar fi dor de tine.

Nu stiu ce simti si poate,nici n-as vrea
S-aud din nou vorbe la repezeala,
Iluzii si pareri care candva,
Stateau lipite de urechea mea.

As vrea sa stiu de ce-ai lasat,
Un suflet sa vorbeasca,
Cand tu simteai determinat
C-are sa se sfarseasca?

Cat de usor ti-a fost sa pleci,
Si cat de greu iti vine,
Sa te intorci sau poate nu
La tot ce-am pentru tine?

N-am fost si nu voi fi perfect,
Dar lasa-ma ca mine,
Vei intelge poate in vreun fel,
De ce n-a fost ca tine.







marți, 28 ianuarie 2014

A fost un inceput de nebunie...


Am facut slalom printre usoarele temeri si am lasat sa aterizeze pe pista unui aproape miez de noapte, un fulg din iarna ce mi-a dat ocazia sa te cunosc.Nu era un fulg oarecare;avea in el prinsa poate prima sau poate ultima mea dorinta ce te privea direct.
A decolat intr-o liniste asurzitoare de pe aeroportul sufletului meu intr-o zi in care,sincer,nici nu-mi aduc aminte s-o fi simtit,a strabatut ani lumina intre granitele ochilor nostri,iar astazi am simtit-o avertizandu-ma ca va ateriza.
Am dat frau liber sinceritatii,cum obisnuiesc sa o fac de fel si am mascat totul intr-o umbra a unei simple intrebari,ce sincer imi doream sa fie si ultima.Nu s-a intamplat asa si am decis sa-mi asum orice se ascundea in spatele acelor 3 luni,alb sau negru.Nu-mi doream pentru prima oara ceva ,cum nu riscam pentru prima oara si am hotarat cu demnitate sa caut cheia drumului ce-l aveam de parcurs de acum inainte.Nu a durat mult,caci intorcand clepsidra timpului,imi simteam bataile inimii galopand spre un final.
As prefera sa nu-mi dau cu pararea despre ceea ce cred ca ai simtit sau nu in momentele acelea,care probabil nu au fost intocmai comode si as vrea doar sa cred ca in timpul ce l-am lasat sa se scurga ai luat cea mai buna decizie,pe care nu o ve regreta.
Cautand printre randurile ultimelor 3 luni,gasesc amprenta unei aparente nebunii ce ne-a legat.O nebunie care sincer,m-a costat,dar al carei pret l-am platit cu demnitate,caci atunci nu mai aveam nimic de pierdut.Ecoul cuvintelor tale usor nedefinite,nu facea decat sa-mi intareasca dorinta de a stii de ce ai continuat ceva ce indiferent ce mi-ai spune,stiai ca aluneca usor inspre altceva.Acum,nu-si mai au rost intrebarile cum nu-si mai au rost nici raspunsurile.Ne-am asumat prima si probabil ultima decizie,evitand orice tentativa de a lasa o cale catre un drum ce ne-ar putea duce candva inapoi.La mine,nu ar mai fi cazul caci poteca ce am lasat-o in urma,ramane martora unei sanse ce ai avut-o si ai considerat-o nepotrivita.Cat despre tine,esti singurul in masura de a-si asuma ceea ce isi doreste si ceea ce decide.
Daca m-ai intreba acum,n-as sti sa-ti spun daca am fost doi oameni potriviti,dar care s-au intalnit intr-un moment inoportun,sau pur si simplu nu eram de pus unul langa celalalt.
Ne-au legat 100 de zile cum obisnuiai sa spui,zile in care ai devenit o mica parte din mine,din timpul meu...Vreau sa cred ca nu m-am inselat deloc in ceea ce te priveste si vreau sa cred in continuare ca vei ramane omul care nu ma va dezamagi.
In lumina palida a veiozei de pe birou se reflecta toate momentele noastre dragute,de care poate candva ne va fi dor...Nimeni si nimic nu le va putea sterge caci s-au nascut din ceva,un ceva ce pur si simplu l-am vazut diferit.Vreau sa stii ca mi-am luat "steluta" inapoi,odata cu decizia de care ai parut foarte sigur,cum mai vreau sa stii ca ti-am lasat in seara asta tie wink-ul ce mi l-ai transmis,fiindca simteam ca nu va fi unul oarecare.
Te rog un singur lucru,sa lasi lucrurile sa curga de la sine,in ritmul lor si sa nu-mi porti de grija.Nimic nu se intampla fara motiv!
Stau intr-un colt de noapte si ma intreb ce as mai avea de spus,dar ma gandesc ca nimic,caci lucrurile s-ar complica si le prefer simple,cum le-am facut sa devina astazi.
Sa nu-mi judeci alegerea,nici intrebarile si nici raspunsurile,caci ele in toata esenta lor,au avut ceva din mine,un mine la care uneori..chiar credeam ca nu ai putea renunta atat de usor.M-am inselat!
Acum,chiar nu cred sa fi ramas ceva sa nu stiu si de care ar putea sa-mi mai para rau.
Mai tii minte cand ne erau inamici 2 banale zile in care nu vorbeam?Nu stiu cum sa vad propunerea ta de atunci,de a lasa luni mute sa ne puna la incercare..Crezi ca am ajuns sau vom ajunge vreodata sa dam de ele?
Daca asta se va intampla,daca timpul va reusi sa se interpuna intre noi fara vreo clipa in care sa incercam sa ne impunem,iti garantez ca am luat decizia cea mai buna.In schimb,daca asta nu se va intampla,cred ca merita sa-ti adresezi niste semne de intrebare...
"CAP OU PAS CAP?"

Ma voi retrage intr-un loc,la o usoara distanta de tine,dovedindu-ti astfel ca iti respect alegerea si ca nu voi incerca sa ma opun ei.In trecut,nu o sa ma mai intorc,caci stiu cum este,cum stiu de altfel si ca ceea ce hotarasc ramane hotarat.

M-am desprins ce-i drept,cu greu,de un ceva ce n-a fost oarecare,dar stiu ca tot ceea ce a depins de mine,am facut si ma declar multumita.
Vreau doar sa stii ca fiecare decizie de-a noastra,implica rationament si nebunie,risc si siguranta,curaj si demnitate,usoara infruntare a orgoliului si sinceritate.Doar ele sunt ingredientele celor mai bune decizii.



Cu fiecare stea pe care o vei vedea cazand,sa-ti aduci aminte ca si tu ai lasat una sa cada.
Deni.

miercuri, 8 ianuarie 2014

Patience.

Ai venit fara sa-mi oferi garantia ca vei si ramane.Initial am riscat inconstient,iar apoi constientul i-a luat locul.Mi-ai daruit sute de secunde,toate sub conturul a zeci de momente dragute din care sincer nu-mi doream sa pleci.Am dat impreuna sens timpului si l-am facut sa para altfel decat era.Am dat nastere la zeci de idei bizare in miezuri tarzii de noapte,am dat culoare multor dimineti printr-un simplu gest si am lasat sa ne surprinda multe nopti cunoscandu-ne.Ne-am facut sa intelegem cum functioneaza telepatia,de ce nu,ambitia si orgoliul sau chiar supararile de cele mai multe ori,nejustificate.
Ne-am oferit reciproc zambete,cuvinte dragute si sperante al caror curs nu l-am urmat niciodata pana la capat.Ne-am lasat purtati unul de altul si ne-am trezit cunoscatori ai micilor noastre obiceiuri.Ne-am jucat in zeci de feluri pana sa ajungem aici,dar totusi consider ca la un moment dat nu am avut suficient de multe cuvinte la dispozitie sa ne spunem tot ceea ce era de spus.
Uneori am spus cuvinte la nervi,alteori ne-am neglijat crezand ca asa e mai bine,uneori am fost tristi,iar alteori egoisti in a ne intelege unul pe celalalt.Uneori ne-am dus lipsa,alteori ne-am cautat...
Cateodata am fost sinceri intr-u totul,alteori ne-am ascuns micile slabiciuni sub umbrele unor aparente,sperand sa nu stricam nimic.
Cateodata am exagerat,cateodata am facut prea putine.Uneori am riscat,spunand lucruri ce pur si simplu le simteam,riscand sa ne intelegem altfel decat trebuia,dar totusi la final asumandu-ne asta.Ne-am contrazis fie din orgoliu fie pe buna dreptate si am negociat unul cu celalalt care sa renunte.Ne-am spus in multe feluri,brusc cum am simtit,asocieri facute de unii singuri,fara vreo explicatie ulterioara.
Au fost zile ce le-am petrecut aproape in intregime vorbindu-ne,iar altele cand nici unul nu ceda spre a-l cauta pe celalalt.Asteptarea nu era usoara si intrebarile nu uitau sa apara.
Ne consumam din toate prostiile si nu ne gandeam niciodata de facem tot ceea ce facem.Nu ne-am intrebat niciodata ce ne leaga sau cum am ajuns aici,intr-atat de normale erau lucrurile dintre noi.Nu puteam sa omitem a ne spune"noapte buna",caci "buna dimineata" nu coincidea nicodata pentru noi doi.[:)]
Ne tachinam reciproc cu lucruri ce stiam ca"ne supara",asteptand ulterior reactii prea bine cunoscute si impacari la fel de dragute.
Ne exprimam de multe ori prin melodii preferate,caci ele erau mult mai graitoare.
Am prins si momente mai delicate,ce ne testau dorinta de a le depasi sau nu si care,cel putin pentru mine chiar insemnau o incercare importanta.
Ne-am cunoscut in culmile extazului,dar si pe marginile subrede ale unor aparente prapastii si nu cred sa fie o simpla coincidenta.Ne-am cunoscut calitatile si ne-am acceptat defectele.
Ne-am prefacut ca nu ne pasa,cand totusi ne pasa,si am pretins a fi nepasator in fata unor lucruri carora defapt,in interior le acordam atentie.
Nu ne-am promis niciodata mai mult decat simteam ca putem indeplini,dar totusi a parut a fi suficient.
Nu ne-am gandit ca suntem contorizati de"secunde"care trec si pe care nu le vom mai putea intoarce daca vom renunta vreodata la ele,am trait totul spontan cand si cum am simtit,dominati de propriile noastre reguli.
Lasa-ne sansa de a spune tot ceea ce avem de spus,nu te grabi in a lua decizii si nu ma judeca dupa niste simple capricii.Invata sa intelegi ca asa te-am lasat sa ma cunosti de la inceput si sigur nu ma voi schimba,lucru pe care promit sa-l fac si eu.Nu ma lasa sa plec inainte sa intelegi cu adevarat cum e sa raman.

P.S:Nu lasa orgoliul sa vorbeasca in locul tau!

"Remember tonight as a beginning of always:a promise!"