joi, 26 septembrie 2013

Mai ramai putin...

Stii tu...acel "eu" si cu "tine",aparent diametral opusi,dar care totusi..aveau sa isi transmita ceva intr-un aparent nimic.Ai renuntat cand inca nu intelesesi ceea ce insemn,ai renuntat cand ai inteles ca nu ai puterea sa ma cunosti.De ce eu?De ce o alegere nesigura?
Imi inchipuiam un perfect,imperfect,pe care-l acceptasem si in care credeam,dar care totusi..m-a costat.Am cautat cale de mijloc,unei situatii care defapt era doar ea si atat.Am sperat in ceva ce nu avea speranta,am crezut in ceva ce a parut a fi inexistent.Am crezut in sinceritatea unui sarut,in certitudinea unei atingeri...
De ce m-ai lasat sa ma indragostesc de tine,daca stiai ca o sa pleci?De ce m-ai lasat sa-mi creez orizonturi in care nu aveam de ce sa cred nici macar o secunda?De ce?
Cand si cum ai reusit sa te faci parte din mine?Cand m-ai lasat sa cred in tine si in ceea ce poti oferi?
Ti-ai lasat impregnat parfumul intr-o suficienta parte din mine,indeajuns sa-mi amintesc o prima si ultima seara.
Iti simt si acum mainile,cuprinzadu-mi fata,privindu-ma intr-un anume fel in care...nu stiu..ma faceai sa cred altceva decat ai putut dovedi.
As risca sa te cunosc din nou.Absurd probabil pentru tine,dar perfect de sigur pentru mine.As risca aceleasi nopti in aceleasi locuri,cu aceleasi gesturi banale imbibate intr-o esenta de neconfundat.
As vrea un inceput in care sa nu ne cunoastem trecutul,un inceput conceput doar pentru mine si pentru tine,in care trecutul sa fie parte din fiecare secunda ce-am lasa-o in urma noastra.
Mi te-as imagina omul greu de convins,dar totodata, omul la a carui slabiciune odata ajuns/a,m-as putea declara invingator.
Cate parti te leaga de trecut si cate de prezent?In cate feluri m-ai lasa sa te modelez pana sa iti cunosc forma perfecta,cate sanse mi-ai acorda pana sa ajung la aceea stare definitiva care te caracterizeaza?
De cate dovezi ai avea nevoie sa intelegi ca sunt aici doar ca sa-ti demonstrez ca imi pasa si ca meriti sa cunosti dragostea?
In cate dati ar trebui sa-mi clatesc zambetul ca sa intelegi ca lacrimile mele au fost o aparenta slabiciune reflectata pe seama unui trecut?
As profita de timpul curpins intr-o clepsidra sa iti "explic"ca nu am aparut intamplator in viata ta si ca deciziile tale pot fi usor modelate.
Oricat as vrea,nu ma poate convinge"un capriciu"ca am facut parte din viata ta si tu din a mea,cum de altfel...nu ma poate convinge nici o simpla intutitie ca poate fi decizia buna,in favoarea unui timp ce l-ai grabit sa se scurga?
Da sansa zilei de ieri sa fie cea de maine,da-mi sansa sa fiu prezentul ce,ieri l-ai transformat in trecut!
Mai lasa-mi o data soaptele sub protectia buzelor tale,in timpul in care mainile tale mi-ar umbla prin par,conducandu-ma spre cele mai frumoase vise si mai lasa o singura dimineata sa ne surpinda impreuna,ca sa intelegem ceea ce acum,doar presupunem ca am inteles...
Mai ramai putin,te rog..