joi, 26 septembrie 2013

Mai ramai putin...

Stii tu...acel "eu" si cu "tine",aparent diametral opusi,dar care totusi..aveau sa isi transmita ceva intr-un aparent nimic.Ai renuntat cand inca nu intelesesi ceea ce insemn,ai renuntat cand ai inteles ca nu ai puterea sa ma cunosti.De ce eu?De ce o alegere nesigura?
Imi inchipuiam un perfect,imperfect,pe care-l acceptasem si in care credeam,dar care totusi..m-a costat.Am cautat cale de mijloc,unei situatii care defapt era doar ea si atat.Am sperat in ceva ce nu avea speranta,am crezut in ceva ce a parut a fi inexistent.Am crezut in sinceritatea unui sarut,in certitudinea unei atingeri...
De ce m-ai lasat sa ma indragostesc de tine,daca stiai ca o sa pleci?De ce m-ai lasat sa-mi creez orizonturi in care nu aveam de ce sa cred nici macar o secunda?De ce?
Cand si cum ai reusit sa te faci parte din mine?Cand m-ai lasat sa cred in tine si in ceea ce poti oferi?
Ti-ai lasat impregnat parfumul intr-o suficienta parte din mine,indeajuns sa-mi amintesc o prima si ultima seara.
Iti simt si acum mainile,cuprinzadu-mi fata,privindu-ma intr-un anume fel in care...nu stiu..ma faceai sa cred altceva decat ai putut dovedi.
As risca sa te cunosc din nou.Absurd probabil pentru tine,dar perfect de sigur pentru mine.As risca aceleasi nopti in aceleasi locuri,cu aceleasi gesturi banale imbibate intr-o esenta de neconfundat.
As vrea un inceput in care sa nu ne cunoastem trecutul,un inceput conceput doar pentru mine si pentru tine,in care trecutul sa fie parte din fiecare secunda ce-am lasa-o in urma noastra.
Mi te-as imagina omul greu de convins,dar totodata, omul la a carui slabiciune odata ajuns/a,m-as putea declara invingator.
Cate parti te leaga de trecut si cate de prezent?In cate feluri m-ai lasa sa te modelez pana sa iti cunosc forma perfecta,cate sanse mi-ai acorda pana sa ajung la aceea stare definitiva care te caracterizeaza?
De cate dovezi ai avea nevoie sa intelegi ca sunt aici doar ca sa-ti demonstrez ca imi pasa si ca meriti sa cunosti dragostea?
In cate dati ar trebui sa-mi clatesc zambetul ca sa intelegi ca lacrimile mele au fost o aparenta slabiciune reflectata pe seama unui trecut?
As profita de timpul curpins intr-o clepsidra sa iti "explic"ca nu am aparut intamplator in viata ta si ca deciziile tale pot fi usor modelate.
Oricat as vrea,nu ma poate convinge"un capriciu"ca am facut parte din viata ta si tu din a mea,cum de altfel...nu ma poate convinge nici o simpla intutitie ca poate fi decizia buna,in favoarea unui timp ce l-ai grabit sa se scurga?
Da sansa zilei de ieri sa fie cea de maine,da-mi sansa sa fiu prezentul ce,ieri l-ai transformat in trecut!
Mai lasa-mi o data soaptele sub protectia buzelor tale,in timpul in care mainile tale mi-ar umbla prin par,conducandu-ma spre cele mai frumoase vise si mai lasa o singura dimineata sa ne surpinda impreuna,ca sa intelegem ceea ce acum,doar presupunem ca am inteles...
Mai ramai putin,te rog..






sâmbătă, 21 septembrie 2013

Alt fel "de noi".

Acelasi nou si vechi contur delimiteaza orizontul celor mai subtile amanunte.Pe-aceleasi stanci ascutite,pe care multe valuri au murit s-a scris si povestea noastra.Aceeasi briza domina eternul unui sarut,in amestecul trupurilor noastre ce vibrau cu fiecare fior.In aceleasi haine ne-am lasat intiparita aroma celor mai fine parfumuri si in largul lor ne-am gasit intotdeauna noi doi.
In aceleasi clipe ne-am unit tacerea si sub aceleasi stele ne-am pus primele si ultimele dorinte.
Amalgam de vorbe nespuse,priviri neatinse si idealuri frante undeva ne povestesc ce astazi nu putem intelege.
Acelasi haos in timp,in orice lucru ce nu pare a fi la locul lui,in orice sclipire ce licareste vag,amortita in umbrele acelorasi dimineti tarzii.
Putere si slabiciune in acelasi trup,zambet si speranta in acelasi exterior.Aceeasi melodie la intervale usor apropiate,acelasi ultim dans intr-un decor greu de gasit.
Masti de fericire si tristete,urlete de dor si de bucurie,schimbate cu fiecare intamplare ce cerea a fi altfel.

Iar "un alt fel de noi" diametral opusi,undeva... ne compuneam viitorul.




vineri, 20 septembrie 2013

"As vrea.Cate?Acolo."

As vrea sa stiu sub ce lumina obscura iti reversi universul,sub ce pretexte iti lasi iubirea sa curga,in ce fel te amagesti sa simti ceea ce simti.
In lumina caror ochi ii mai reflecti pe ai tai,in ale cui brate iti strecori temerile,sub ale cui buze iti lasi ascunse cele mai fine soapte?
In briza carui vant iti lasi ultima promisiune,in mainile cui iti lasi propria-ti constiinta,sub ce fel te lasi acum descoperit?
Prin cate nopti tarzii te-au purtat gandurile tale si cate dorinte si doruri ti-au suflat dimineata pe la tample?
Cate iluzii ai lasat sa te umbreasca si cator sperante le-ai suflat ultimele momente de viata?
De cate ori ai grabit timpul doar ca sa uiti ceea ce stii bine ca nu poti,de cate ori ti-ai promis ca este ultima oara?
Prin cate "alte" minti te-ai jucat de-a vatea ascunselea ca sa-ti dai seama ca te gaseai tot pe tine neschimbat?
Cate ecouri ai lasat sa rasufle cu adevarat din interiorul acela ce avea multe de spus?
In cate feluri ai conturat iubirea sa-ngropi de fapt dragostea,in ce fel ai modelat trupuri stravezii sperand pana in ultima clipa ca le vei uita pe cele adevarate?
De cate ori ai inchis ochii din teama de a nu-ti aminti clipa in care te-ai retras,dominat de slabiciunea de a nu lupta?
Prin cate alte colturi ti-ai lasat imbibat parfumul din dorinta de a estompa gustul adevarat al placerii?
Prin cate alte locuri mai ai sa umbli si cate alte usi deschise vei cauta  pana sa intelegi ca tot "acolo" te vei intoarce?

De cate dovezi mai ai nevoie sa intelegi ca in toata amagirea creata,ramane locul intact,al unui ultim regret?


duminică, 15 septembrie 2013

Un"nu stiu ce".

Un miez tarziu de noapte,
In geam doar doua soapte
Se-aud mocnind de dor,sau poate,
Acum au rasarit.

In jur,e-o liniste cumplita
Ca-ntrun amor la inceput,
Iar freamatul absent de noapte,
Sopteste poate-un tot ce nu s.a spus.

Clepsidra-ncepe-a se goli,
In inversul ei fel,
Caci astazi timpul pare a grai,
Intr-un anume fel.

Contorizati de-o clipa care trece,
Perfecta pentru doi,
Eu cald si tu aproape rece,
Dar singuri,amandoi.

Un "eu" si-un"tu" straini de vreme,
De timpuri vechi ce-abia s-au scurs,
Uniti de-o simpla-ntretaiere
A unor maini ce parca s-au strapuns.

Doua straine emisfere,
Si-un meridian comun
Graiesc acelasi doua vorbe grele,
Intr-un etern de neinvins.


Dorinta sau necesitate?

Nu m-as opri niciodata din drumul care m-ar conduce la tine daca nu ai insista prin a ta incertitudine sa ma opresti mereu la jumatate.As lua-o de la capat,caci de data asta mi-ar fi mai usor,dar am obosit la auzul acelorasi framantaria care te controleaza si pe care nu vrei nicicum sa le infrunti.
Mi-as lipi obrazul de coltul zambetului tau si as face din asta punte catre reactiile si vibratiile tale.Mi-as lasa din nou capul pe pieptul tau,intr-o coborare de pe varfuri,ce candva o ameliorai cu un sarut pe frunte si as intelege ce poate vrei sau nu sa stiu.M-as mai lasa o data modelata de forma bratelor tale ce-mi ofereau siguranta si mi-as mai incredinta o data mana in mana ta,lucru mascat cu aceeasi simplitate si usoara teama ca prima data,pentru a stii daca o clipa ti-e de-ajuns sa-ti amintesti ceva.
Te-as mai lasa sa-ti treci degetele prin parul meu sa vad daca ne-ar mai surprinde o dimineata impreuna si te-as intreba in jurul orei 7 daca ai mai putea sa-mi scrii aceleasi simple lucruri,pe acelasi ecran vechi.
Mi-as mai lasa o data buzele sub protectia buzelor tale si te-as intreba printre respiratii cum obisnuiam,daca esti sigur ca vrei sa plec.
Si-atunci as incalca cateva reguli,dar fara vreo valoare in fata unei sanse irosite ce as putea-o sau nu salva.


Mai lasa-mi doar o clipa inaintea celei ce stiu ca te va duce si mai departe.


joi, 12 septembrie 2013

Prea mult dintr-o data.

Temeri de necontrolat,vorbe spuse la repezeala si o ocazie pierduta.In urma doi oameni pe drumul lor,drum care nu a stiut fi directionat in acelasi sens.O decizie de moment a anulat o incercare relativa care putea deveni concreta.
Nu cerem timp atunci cand avem nevoie iar ulterior ajungem sa regretam sau nu.Preferam sa fugim de responsabilitate atunci cand situatia ne-o cere,in loc sa clarificam ceea ce singuri am declansat.Dam vina pe trecut si judecam prezentul pe seama lui,fara vreo clipa in care sa ne gandim daca merita.
Ajungem prizonierii propriilor noastre decizii,apoi prizonierii propriului nostru orgoliu fara a ne da sansa de a ne fi bine.Daca nici pentru noi nu suntem in stare sa alegem,cum am putea decide in locul altora?
Ne repezim si cerem totul mult prea repede,ne angajam in promisiuni carora nu le putem face fata si investim sentimente al caror frau suntem constienti ca e greu de oprit,odata dclansat.
Iar apoi,dintr-o greseala in alta ajungem sclavi ai unor stari ce situatiile ni le impun,fara a fi intr-u totul de acord.Oare cand vom putea schimba asta?
Oare cum am deveni noi,dominati de sinceritate si devotament,de dorinta de a lupta pentru ceea ce ne dorim si umbriti de gandul de a ne lasa ghidati de ceea ce cred altii sau orgoliul din noi?
As vrea sa ma trezesc intr-o zi ca aceea si atunci multi mi-ar intelege rostul ce l-am avut si pana atunci in viata lor,doar ca...intr-un context nefavorabil mie.

Semnat,
Inima.


miercuri, 11 septembrie 2013

Simpli trecatori!

Oameni.
Despre ce fel de oameni vorbesti?Pai despre aceia care joaca rolul unor trecatori,care vin si pleaca ca si cand nu ar avea nimic de lasat in urma lor.Altfel de oameni imi sunt straini.Oameni care vin usor dar pleaca greu..Oameni care au sa-ti transmita ceva si care sunt dispusi sa ramana acolo unde au decis constienti ca vor ajunge.Dar nu stiu,vezi tu...nu avem sansa de a alege.Cand este sa se intample ceva nimeni nu te intreaba.Iar tu ajungi captiv in propria-ti constiinta pe care cu greu o poti modela.Iar cei ce-ti calca pragul nu-ti vor oferi niciodata certitudinea aceea pe care ai vrea sa o simti,certitudinea ca vor ramane.Si-atunci nu-ti ramane decat sa cunosti si sa intelegi.Sa descoperi treptat trasaturi si schite a ceva ce ulterior devine parte din tine.Involuntarul se petrece sub ochii tai, poate chiar cand simti ca nu ai puterea necesara si poate transforma orice incertitudine in ceva concret.
Dar lucrurile nu se opresc aici.Pe culmea unui abis,se sapa trairi al caror rost nu-l intelegi,pentru ca nu-ti este dat sa o faci mai ales atunci cand te astepti.Iar tu,abia ridicat dintr-o prapastie ce parea fara capat,transmiti o vulnerabilitate ce te poate costa.Poate nu-ti dai seama,poate nu vrei sa o faci,dar crede-ma cand dupa un timp"gol"ceva pare ca ti-l poate umple,oferi tot ce ai mai bun,chiar daca...se presupune ca ar trebui sa fii sceptic sau temator.
Cu fruntea sus sau ochii plini de temeri ce nimeni nu ti le intelege mergi pe un drum ce crezi ca nu-ti este scris.Iar la un moment dat te vezi martorul unei situatii pe care o poti trata simplu:o accepti sau o respingi.
Ti-e greu s-o iei de la capat,dar nu imposibil.Strangi usor din dinti si speri la ceva mai bun.Parcurgi etape similare, dar cu zambetul pe buze incerci sa le depasesti intr-un stil propriu si diplomat,cand ceva te loveste brusc:"chiar imi place!";iar de aici incepe punctul culminant:oare m-am grabit?oare am luat decizia buna?.Dar treci peste detalii ce iti par o simpla joaca,dupa alte meciuri grele ce poate le-ai castigat sau le-ai pierdut.Dar nu realizezi o clipa ca totul se naste din nimic si granita echilibrului pare usor subreda.Si-asa ajungi usor usor s-o iei de la capat.Un capat cum vrei tu sa ti-l faci dar cu un final total necunoscut.
Gresesti din nou si din nou,ori dintr-o simpla obisnuinta ori dintr-o certa alegere.Stii tu..se spune ca nu ai de ce sa repeti o greseala de doua ori,pentru ca daca o faci a doua oara,deja se numeste alegere.
Nu stiu cum as numi-o dar stiu sigur ca am procedat la fel.Am alunecat pe un teren strain,m-am lasat purtata de bratele unui om pe care l-am vazut asa cum am vrut eu sa-l vad si nicidecum asa cum era defapt,am trait ceva ce DOAR mi-am imaginat ca traiesc si nu mi-a iesit.Am schimbat terenul dar am pastrat regulile iar asta..m-a costat!
Acum,nu am ce sa-mi reprosez dar simt o nedreptate.Simt cum fiecare vine si isi ia doar ceea ce are nevoie de la mine si usor usor se retrage,fara vreun fel de retinere sau fara vreun motiv.
In umbra lor raman amintiri,mai multe sau mai putine,dar cu siguranta pline de momente frumoase si ..unice.

Daca ar fi s-o iau de la inceput,as face din nou"imprudenta"de a te cunoaste!

Un nou inceput nu-mi mai surade,caci teama acumulata in urme de esec imi sta pe buzele prinse in acel ultim sarut.


marți, 3 septembrie 2013

Tic tac!

Freamat al timpului trecut,
Ecou de inceput,
Un timp absent si parca mut,
Vibra usor tacut.

O clipa doar ce-a stat in loc,
In fuga timpului nebun,
Un vag detaliu ce soptea,
Ideea unui inceput.

Nimic nimic si-apoi ceva.
Ceva ceva si-apoi nimic.
Dar brusc in umbra aparea
Dorinta mea si-a ta.

Un simplu si un complicat
Joc de cuvinte ii pot spune,
Ne-a tot legat si dezlegat
Pana i-am spus pe nume.

O frunza impletea sub cer,
Cateva raze abatute,
Cand ne-am trezit doi prizonieri
Ai unor "alte multe".

Ziua de azi ne-o promisesem.
De maine nu stiam nimic.
Asteptam momentu-acela,
Ce ne ducea spre infinit.




Un alt(fel)!

A fost o simpla inamplare,
Cum nicaieri nu a fost scris,
Candva noi doi si-un tarm de mare,
Si o poveste care inca nu s-a scris.

Era o zi nedefinita,
C-un Iulie spre final,
Era o plaja-obisnuita
Si oameni fara de tignal.

Discutii incepute din nimic
Pariuri de tot felul,
Doar doua poze au putut,
Sa ne uneasca felul.

Atunci era de-ajuns,caci noi,
Nu am stiut unde-o s-ajungem
Caci timpul incerca din greu,
Octombrie sa-l alunge.

Si iata-ne la inceput,
Pe-un drum usor strain,
Doi amatori si un destin,
Se intalneau pe drum.

In feluri diferite-am incercat,
Sa ne croim un drum,
Printre-amintiri de altadat',
Ce-n urma noastra pare c-au secat.