marți, 23 aprilie 2013

Doar el si ea.

Intr-un trecut ce-a fost odata,
Isi proiectau iubirea pura,devotata
Pe-un singur drum ce ii stia
Mereu,mereu doar el si ea.

Apus si rasarit intr-un amestec,
Fiori si-o briza-ndepartata,
Ii faceau mereu sa simta
Cum e  iubire-adevarata.

Era de ne-ninteles ce se-ntampla
Din prisma ochilor de-afara,
Ca unul nu putea intra,
Intr-o poveste cum n-a vrut sa para.

Doi ochi caprui continuu licareau,
In timp ce-o inima-ncerca sa bata
Pe un fundal absent si pal,
Dintr-o vreme-ndeparatata.

N-au inteles pan'la final,
Ca nu dureaz-o vesnicie
Dar totusi astazi isi vorbeau,
Cum totusi ar putea sa fie.

"Sa fie ce?",se intrebata mirata,
In timp ce el usor ii povestea,
Despre-o iubire adevarata
Cum pan-atunci nu a stiut-o arata.

Ecouri de trecut voit a fi stiute,
Ii aducea din nou spre a-ncerca,
Sa faca fata provocarii
De-a fi din nou doar el si ea.



Ecou.

Uneori ma-ntreb:oare era frumoasa?
Cand si cu ce scop a aparut in viata mea,
De astazi toata lumea-mi pare
Sa ma intrebe doar de ea.

In jurul meu,a fost atata lume
Dar nimeni n-a putut pastra,
Aceeasi amintire ca aceea
Ca am iubit-o doar pe ea.

Si-as vrea stiu,mai are ochii-aceia?
Capruiul e la fel de graitor?
Eram obisnuit s-o simt cum parca,
Ma privea patrunzator.

Era un ghem de fericire,
Rostogolit in mana mea,
Era un zambet cat de sincer,
Mereu cand m-alinta.

Avea parul catifelat si moale,
C-un luciu nemaiintalnit,
Cu care imi placea cu-ardoare
Sa ma joc necontenit.

Pe-atunci, nu-ntelegeam ca va veni o vreme,
Cand ea imi va lipsi;
Aud ecourile ei profunde:
"Si totusi,va veni o zi."

miercuri, 10 aprilie 2013

Uneori il numesc pana si eu dor...

As fi vrut sa ma simt din nou iubit,as fi vrut sa simt cum mana aceea fina se plimba agale prin parul meu,iar buzele acelea mari imi domina urechea,facandu-ma sa simt zeci de fiori.
As fi vrut sa o am din nou in bratele mele,sa simt ca sunt singurul ce o poate proteja,sa simt cum vibreaza la orice atingere de-a mea.
As fi vrut sa ne tinem din nou de mana,pe trotuarele acelea vechi ce ne stiau prea bine pasii,sa ne jucam cum doar noi doi stiam,sa stam pe vechea banca intr-un parc;eu intins in bratele ei,ea pupandu-ma in stilu'i neuitat de jucaus si finut pe fiecare geana in parte,iar eu sa inteleg simplu si concis,ca sunt fericit cu ea.
As fi vrut inca o noapte la mare,doar eu cu ea...As fi vrut sa resimt briza rece a marii ce-mi strapungea trupul meu,legat de trupul ei,sa ne ma jucam o data in valuri si sa o aud temandu-se de adancime si sa fiu nevoit sa o tin in brate.
Sa-i simt gustul buzelor impregnate de sare si sa-i simt trupul fierbinte,ars de soare;sa impartim din nou acelasi prosop pentru ca eu mereu ma trezeam mai tarziu si o gaseam asteptandu-ma pe plaja...sa facem poze amuzante in care captam saruturi puerile si pline de subinteles.
Sa mai am ragazul de a mai privi impreuna cu ea marea,cand intunericul isi spunea cuvantul,amandoi pe plaja de la Obelix;sa simt cum nisipul imi invadeaza trupul,in timp ce intinsi pe plaja ne sarutam cum doar noi doi stiam;sa ne spunem cuvinte frumoase si rasaritul sa ne gaseasca impreuna intr-o poza facuta de prieteni comuni.
Sa o mai tin macar o data de mana,fugind amandoi fericiti prin Costinesti,locul unde, pentru prima data ne-am dat seama cu adevarat ca noi doi,chiar ne iubim si sa ajungem pe stradute inguste,tot impreuna,dominati de o teama a ceva ce nu cunoasteam inca si vroiam sa aflam.
Sa mai am ocazia sa-i spun ca ca ma simt diferit cand o sarut pe ea,pentru ca stiu ca este singura potrivita.
Cand am realizat toate acestea,era prea tarziu...plecase;si nu pentru prima data.
Simteam in mine teama acerba de a nu o mai sti niciodata a mea,teama de a nu o mai putea strange in brate,teama de a nu ma mai iubi.
Nu era prima data cand simteam asta,doar ca acum,era altfel...timpul ce s-a pus intre noi,a trasat o linie continua ce mie-mi mai interzicea sa cred ceva mai mult.
Vehementa ei ma nelinistea.Insistenta lunilor in care ea a fost absenta din viata mea si continuitatea lor,imi dadeau mult de gandit.Eram obisnuit sa ma caute,chiar daca..intervalele nu coincideau de fiecare data.Acum parca totul s-a schimbat.Telefonul meu nu mai vibreaza"a ea",prietenii nu au sa-mi mai transmita nimic din directia ei si nici eu personal nu-mi amintesc sa-mi mai fi dat vreun semn.
Ma framanta zeci de intrebari acum,cand ea ma implora sa renunt.Cu greu imi vine sa cred ca asta isi doreste.Imi vin in cap doar cuvintele ei convingator de profunde,prin care-mi spunea"ca ma va iubi mereu,ca am fost prima ei iubire si ca nu ma va uita niciodata".Nu am stat niciodata sa ma gandesc ca va veni o zi in care nu le voi mai auzi sau o zi in care sa ma indoiesc de autenticitatea lor.
Uite ca totusi,s-a intamplat!
Si-acum,singur si ferit de ochii tuturor,mai gasesc o seara in care sa revad toate lucrurile ce le am de la ea.Odata cu ele,revad momentele in care s-au intamplat toate acestea si tind sa-mi fie dor.
Nelipsitele poze din sertarul biroului meu imi sar acum in fata,parca dinadins,sa inteleg defapt ca ce-a fost a trecut.
Ma trezesc brusc pe blogul ei,in serile cand doar eu stiu ca mi-e dor sa stiu ce a mai scris.Vad multe postari noi si le citesc cu aceleasi entuziasm ca si pe acelea care stiam ca sunt despre mine.Ciudat e insa,ca unele nu-mi apartin,sau cel putin eu nu-mi mai gasesc rostul in ele.Atunci,recunosc,imi displace!Ma intreb cine ar fi putut sa-mi ia locul,sau despre cine ar scrie ea,acum,fascinata?Eram obisnuit sa fiu totul pentru ea,sa am locul meu in toate activitatile ei,fara sa ma pun in situatia aceea de a putea fi candva inlocuit.
Imi pare total bizar cum a reusit sa renunte la mine.Unde s-a scurs toata iubirea ce mi-o purta si ce ar fi putut s-o determine sa renunte la toate gesturile ce mi le adresa?
Ca sa fiu sincer,niciodata nu m-am gandit la varianta aceea care spunea:"unui om ii poti dovedi cat de mult il iubesti,chiar lasandu-l sa plece".Sa fi avut puterea enorma de a gandi asta in momentul in care si-a anuntat renuntarea?Sa fi contat totusi atat de mult pentru ea incat binele meu,era mai important decat al ei?Eu o stiam fericita cu mine,in felul acela cum nu credeam s-o mai pot vedea langa altcineva si cum nu vroiam sa cred vreodata.
Sunt momente grele si extrem de incerte cand cu siguranta nu mai e vorba de orgoliu la mijloc sau de ambitii stupide si totusi,ea,e din nou in mintea mea si-atunci ma intreb ce este cu mine.S-o fi iubit-o asa de mult cum cei din jurul meu imi spuneau?Sa fi fost prima mea iubire?Sa fie totusi omul pe care,desi l-am criticat de multe ori se poate ca acum sa-mi lipseasca?

"Daca peste zece ani ai fi oarba ,dintre toate mainile ce ti-au modelat sanii,
le-ai mai recunoaste pe ale mele?
Ai mai stii ca degetul care-ti scrie apasat pe spate"te iubesc",
e acelasi pe care-l sarutai hazliu inainte sa-ti pui mana sub cap ca sa te conduca in imparatia somnului?
Mi-ai mai recunoaste oftatul dintr-o mie cand imi merge greu?

Ce ciudati suntem noi oamenii;ne proiectam fericirea si dramele in viitor,negand iresponsabil prezentul;
Caci daca as accepta prezentul iubito,tu n-ar mai trebui oarba fiind peste zece ani sa raspunzi la incertitudinile unei iubiri deja ingropate.
Dar cand s-a ingropat iubirea?
In prezent iubito,in prezent!"


joi, 4 aprilie 2013

Pansament!

Desprinde-te asa cum mi-ai cerut si mie sa fac,candva!Dar te rog,fa-o astfel incat sa fie pentru ultima data!
Incearca sa te detasezi de tot ceea ce am fost,sunt si voi fi.Ritmul asta sacadat nu-mi face bine.Da-mi un motiv in care mai crezi ca tot ceea ce faci mai are vreun rost.
Cand a fost cazul sa-ti fie dor nu ti-a fost,acum,cu atat mai putin.Cand a trebui sa vorbesti,ai evitat;acum de ce ai face asta?Ecouri de"eu"si"tine"rasuna infundat intr-un colt aparte al inimii mele,iar tu,vreau sa respecti decizia mea de a ramane acolo,departe.
Lucruri comune nu mai exista,sau cel putin eu nu le mai vad.Bine cred ca ne este amandurora,asa cum am decis,asa ca,cu ce scop am vrea sa ne tulburam unul pe celalalt din nou?
Cred ca am parcurs toate stadiile necesare,ca sa putem sa ne"luam ramas bun".Am apelat la zeci de pretexte sa ne mai vorbim,telefoane la miezul noptii,prieteni,sau mesaje aruncate la intamplare sau din"greseala".Am epuizat toate sursele acelea care ne mai puteau readuce cumva aproape si n-am reusit sa schimbam nimic prin ele.
Dependenta cronica ce ne-a mai legat,cred ca a disparut si ea cu timpul,acum ce pretext sa mai gasim?
Nu mai intram in tiparele cerute de mult timp,hai sa incercam sa renuntam!
Neuitatele placeri s-au scurs,gustul buzelor mele s-a stins pe buzele tale tot atunci,iar vorbele-mi frumoase au apus in umbra unor intamplari ce le-ai dat curs.De la tine mi-am luat totul si cred ca este reciproc.Adresele au ramas neschimbate doar ca noi,nu ne mai gasim drum inspre ele.Numerele de telefon si ele,au ramas intacte,dar acum trebuie sa vibreze doar la conversatii necesare.
Dorul a apus si el,odata cu imaginea mea in mintea-ti care ma cauta candva cu tot cu suflet.
Cand vei vrea sa stii ca sunt bine o poti face,dar atat.Nu mai vreau sa amplifici zadarnic ceva ce nu mai este.
Ce rost as mai avea acum in viata ta sau tu in a mea,cand impreuna am decis ca nu ne mai este bine?
Nu ma compara cu persoanele ce apar in viata ta,pentru ca iti va fi inutil.Nu incerca sa rememorezi prin ele trecutul nostru ca nu-ti va iesi o stii prea bine.Rezuma-te la a-ti crea un alt prezent,cu diferenta aceea ca eu,nu mai fac parte din el.
Accepta-ma asa cum am devenit si incearca sa ma vezi altfel decat erai obisnuit pana acum,iar eu voi face la fel.Fa abstractie de tot ceea ce ne-am propus si nu am ajuns sa indeplinim,desi nu cred ca s-a intamplat prea des.
Sunt sigura ca-ti va fi bine,cum de altfel cred si despre mine.
Semnat,
EA.

marți, 2 aprilie 2013

Trezeste-te!

Oare de cate ori trebuie sa-ti mai trec prin fata ca sa lamuresti toate neintelegerile cu tine insuti?Oare cu ce te    amagesti singur,zi de zi,ca sa lasi impresia asta de perfectiune pe care nici tu nu o crezi?In fata mea,este egal cu zero tot ceea ce tu incerci sa amplifici din nimic.Daca incerci sa-mi dai o lectie,renunta,caci asta nu se va intampla niciodata.Demnitatea din mine ma asigura ca ar fi inutil orice joc de-al tau de a-mi demonstra mie ceva.
Ai facut imprudenta de a-mi spune poate,si ceea ce n-a trebuit candva.Suficient ca acum,sa pot trage singura niste concluzii,care altfel, probabil, necesitau unele raspunsuri din partea ta.Nu te afunda intr-o inutilitate absurda,cu speranta ca vei schimba ce n-ai reusit in atata timp.Nu mai crede in povesti comparate sau in sfaturi ce incerci sa ti le dai singur sau le primesti de la prieteni.Cu mine e altfel...
Mi-ar fi la indemana sa apelez la orgoliu,dar nu o fac,din ambitia de a-ti demonstra ca pot si altfel.
Nu crede ca tot ceea ce mi-ai zis a ramas intact,pentru ca tu singur ti-ai distrus"paradisul"ce sperai candva ca l-ai creat.Ai jucat totul pe-o carte si vreau sa-ti spun ca,ai jucat prost.Cand sperai ca o sa imparti tu cartile,asa s-a intamplat,doar ca eu am spus"PAS".
Ma cunosti indeajuns de bine cred,sa intelegi ca ceea ce imi propun,imi este mereu.Ultimele cuvinte ce le-ai auzit din gura mea,considera-le ecou in toate greselile ce le vei face,pentru ca atunci,poate chiar eram in stare  de ce tie nu-ti venea sa crezi.
Acum,lasa-ma sa-ti spun,consider ca ti-ai cladit fortat "un ceva",cu gandul de a impleti fragmente din ceea ce cu adevarat iti doresti si nu-ti iese.Incercam mereu sa-ti readuc aminte ca ceea ce-a fost nu va mai putea fi niciodata la fel;diferenta o va face ori ceva mai bun,ori contrariul;decizia e acum a ta in a-ti da seama in ce tabara te incadrezi.
Asa cum vreau sa ma lipsesti pe mine de explicatii absurde, vreau sa te scutesti si pe tine in a-ti mai imagina ceva ce nu este defapt,ci doar,ai dorit sa fie.
Jocul acela iluzoriu de care te-am avertizat ca nu-l joci bine de la inceput,acum te-a costat;si inca mult...Probabil nici acum nu realizezi,iar eu nicidecum nu vreau sa te conving.
Concluzionand in stilu-mi,vreau doar sa intelegi ca"dublu"nu e cel mai potrivit cuvant asociat persoanei mele si cred ca esti destul de capabil sa intelegi,nu ma indoiesc!