duminică, 1 decembrie 2013

Goana dupa fericire!

Timpul ne este prieten,dar totodata ne este si inamic.In lupta cu timpul ne declaram invinsi,pentru ca prea putini dintre noi intelegem ca lupta implica mereu cel putin doua parti si nu una.Suntem mereu dominati de idei preconcepute si renuntam inainte sa incepem.
Avem nevoie de incredere,de siguranta ca noi controlam timpul si nu timpul pe noi.Rezultatul acestei idei, ar fi valorificarea fiecarui moment pe care-l traim,intensitatea suprema cu care ar trebui simtita fiecare clipa si nu in ultimul rand lipsa regretului si a compromisului.
Ar trebui sa fim constienti ca fericirea se construieste,nu o luam de-a gata si ca niciodata fericirea noastra nu depinde de cineva,depinde doar de noi.Oamenii pe care-i credem noi "vinovati"de fericirea noastra, ar trebui sa fie defapt cei care impreuna cu noi contribuie la aceasta si nicidecum cei care o declanseaza.Pentru ca,in felul acesta,ei ar fi responsabili si de trecerea ei,o data cu plecarea din viata noastra.Trebuie sa intelegem ca multi oameni ne vor trece pragul sufletului,multi veniti sa ne raneasca,altii doar calatori in goana dupa interese si prea putini veniti sa si ramana.
Ar trebui sa stim sau sa invatam sa nu rezumam totul la un singur capitol al vietii ce pare ca ne marcheaza,sa intelegem ca lucrurile nu sunt facute pentru totdeauna si ca fiecare moment adaugat la temelia fericrii conteaza,oricat de mic,caci fiecare moment este unic si ireversibil.Traim o singura data,iar aceasta traire ar trebui sa cuprinda toate formele dorintelor noastre,toate gandurile,implinirile si inevitabilele dezamagiri,peste care categoric trebuie sa invatam sa trecem.
Uneori,cadem in extreme,valorificand timpul inutil,oferind si primind nimic,din partea unor siluete ce par doar consolari ale unori locuri imposibil de inlocuit.Ne cautam fericirea in lucruri venite din intamplare si cadem in plasa celor mai ieftine obiceiuri,crezand ca asa putem astupa fericiri aparent imposibil de recladit.
Lucrurile sunt gandite in asa fel sa nu fie toate simple.Viata ne pune la incercare cu fiecare pas pe care il facem,iar noi trebuie sa fim pregatiti sa o infruntam.Timpul trebuie sa-l percepem ca a fi in favoarea noastra,ca pe o colectie de lucruri frumoase,amestec de soapte si fiori ale celor mai sincere trairi ale noastre.
Toti ne avem prea bine scris scenariul,avand posibilitatea sa il schimbam mai mult sau mai putin.Lucrurile sunt facute sa se intample cu un rost,iar atunci cu siguranta nu ne putem opune.Parem doborati de lucruri marunte,ce la un moment dat par sa insemne totul,lipsiti de adevarata incercare ce ne-ar oferi-o lucruri cu adevarat importante.
Nu stim sa traim,decat cand suntem presati de de factori impunatori si ne plangem de trecerea timpului.Nu stim sa iubim,pentru ca stim ca iubirea doare si pentru ca suntem convinsi ca avem tot timpul din lume sa o facem.Ma indoiesc!Toate lucrurile trebuie facute la timpul lor,timp care nu ne intreaba de ce sau cum,el pur si simplu vine,lasandu-ne libera posibilitate de a-l accepta sau a-l respinge.
Cerem timp fara sa stim ca timpul nu ne apartine si fara sa intelegem cu adevarat ca el este intr-o curgere continua, careia nimeni nu-i poate face fata.
Contorizati de-o clipa care trece,vad tot mai greu oameni dispusi sa vada in spatele ei,mii de momente ce-ar face-o eterna.

joi, 7 noiembrie 2013

Doi visatori.

Doi visatori,in umbra unui basm,isi scriau povestea.
Lipsiti de urme de trecut,sau farame de viitor
Se regaseau sub un contur de fericire.
Sub lumina celor mai frumoase dimineti,in licarirea unei picaturi de roua,isi turnau primul capitol din ceea ce-nsemna povestea lor.
In briza celei mai pasnice rafale de vant isi puneau prima dorinta
si aveau s-o respecte in tristetea unei aparente ultime furtuni.
Sub acelasi cer pareau sa se regaseasca la murmurul unor inutile dispute
si spre aceeasi stea priveau cand realizau ca li se face dor.
In o mie de feluri si-au decorat iubirea,nascuta din freamantul comun al unor simple gesturi si priviri,
urmand sa inteleaga ca inevitabilul era deja produs:se iubeau!
Limitati de fericire,intr-un intuneric sublim,dadeau nastere unor acorduri perfecte,carora nimeni si nimic nu le-a putut spune vreodata pe nume.
Doar diminetile le desluseau cateva din taine,caci ei erau inca imbratisati,tacuti si ganditori.
Ancorati intr-un timp caruia nu-i permiteau sa treaca,isi desenau povestea,pe seama schitelor ce candva doar si le imaginau.Erau fericiti si-atat!
Nimeni si nimic nu conta,caci una era lumea lor si alta lumea celorlalti.
Clipind,sub obscurul genelor isi intalneau sclipirea ochilor ce stiau ca n-o sa se stinga niciodata.
Vibratia unuia fata de celalalt era neconditionata,iar bataile inimii le erau mereu in sincron.
Candva,povestea lor a fost citita.
Iar de atunci,promisiunile au ramas intacte,uitarea imposibila,iar fiorii oricarei intalniri mereu gata sa-i faca sa-i simta din nou.


Candva...

Intr-un timp ce o sa para ca nu o sa mai treaca,
Intr-un candva de mine nestiut,
O sa-ti treaca pe la tample,
Adierea acelui ultim promis,acord de chitara.
O sa-mi respiri parfumul inconstient,
Printre alte zeci pe care cu siguranta le-ai dat uitarii.
Vei cauta printre cearsafurile albe pe care obisnuiam sa le incurcam impreuna,
Fiindca subconstientul tau ma stie inca acolo,dar nu ma vei gasi.
Cand eu plecasem,tu inca-ti jucai ultimul vis ce candva,
                                              ti-am spus ca poate deveni realitate.
Dimineata te vei trezi si vei tinde sa imbraci vechea camasa,
Ce inca-mi mai poarta mirosul si urma ultimului nostru sarut.
Iar cand vei iesi pe usa,alte brate te vor curpinde in brate,
               Si alta pereche de buze te va saruta,fara vreo clipa in care sa stie defapt cum iti place tie.
Mana ei in mana ta nu se va potrivi perfect in vechiul buzunar al gecii tale,caci el..era facut pentru noi doi.
In umbra altor zile iti vei impregna chipul,lipsit de zambetul ce-l purtai intr-un alt timp.
Iar in timpul acesta,ceva,undeva,cu siguranta s-a interpus intre noi,
                                     caci nu-ti mai amintesti cu exactitate "distanta" si "uitarea" ce candva,ne era imposibil sa le intelegem si sa credem ca vor putea sa ne desparta.
                                 

sâmbătă, 12 octombrie 2013

Dreamer.

Am cerut o picatura din sutele ce au cazut la ultima ploaie si am inteles ca am cerut prea mult.
Am sperat la o singura raza de soare,din alte zeci ce-mi atingeau usor parul,dar a parut exagerat.
Am ramas inspirand o gura de aer si mi-a iesit,dar asta pentru ca era ultima.A fost o gura de aer rece si patrunzatoare de aripile careia mi-am atarnat ultima speranta.N-a fost sa fie,mi-am spus!
Unei tumultoase stari instabile i s-au adaugat treptat,una cate una,farame din ceea ce am inteles ca inseamna "nimic".N-a fost nimic din ce putea sa fie si ce putea sa fie s-a sfarsit.
N-as vrea sa stiu cum e sa ia decizii in locul tau norocul sau efectiv un simplu instinct.N-as vrea sa inteleg cum e sa fi manevrat de neputinta sau de "siguranta"ca nu poti mai mult.
Dar stiu sigur,cum e opusul acestora:catalogat gresit sau cel mai frecvent,neinteles.Nu as incerca niciodata sa conving cum e mai bine,sau ce satisfactii ai fiind asa.Suntem martorii propriilor noastre decizii,cum pana la urma suntem si martorii efectelor lor.
Cand ai decis,covins irevocabil ca asa e cel mai bine,nu mai este loc de regrete sau lucruri nespuse la timp,lucruri spuse la repeazala.
Ramai purtat de ganduri incerte,de oameni limitati in a-ti oferi ceva si de constiinta ingradita de temeri si principii simple,lipsite de puterea de a-ti transmite cu adevarat ceva.
Lumea mea,va fi la capatul opus lumii tale,iar puntea ce firesc va exista intre lumile noastre,consider-o doar o sansa ce nu ai stiut-o aprecia cand era gata sa uneasca cele doua lumi ale noastre.

joi, 26 septembrie 2013

Mai ramai putin...

Stii tu...acel "eu" si cu "tine",aparent diametral opusi,dar care totusi..aveau sa isi transmita ceva intr-un aparent nimic.Ai renuntat cand inca nu intelesesi ceea ce insemn,ai renuntat cand ai inteles ca nu ai puterea sa ma cunosti.De ce eu?De ce o alegere nesigura?
Imi inchipuiam un perfect,imperfect,pe care-l acceptasem si in care credeam,dar care totusi..m-a costat.Am cautat cale de mijloc,unei situatii care defapt era doar ea si atat.Am sperat in ceva ce nu avea speranta,am crezut in ceva ce a parut a fi inexistent.Am crezut in sinceritatea unui sarut,in certitudinea unei atingeri...
De ce m-ai lasat sa ma indragostesc de tine,daca stiai ca o sa pleci?De ce m-ai lasat sa-mi creez orizonturi in care nu aveam de ce sa cred nici macar o secunda?De ce?
Cand si cum ai reusit sa te faci parte din mine?Cand m-ai lasat sa cred in tine si in ceea ce poti oferi?
Ti-ai lasat impregnat parfumul intr-o suficienta parte din mine,indeajuns sa-mi amintesc o prima si ultima seara.
Iti simt si acum mainile,cuprinzadu-mi fata,privindu-ma intr-un anume fel in care...nu stiu..ma faceai sa cred altceva decat ai putut dovedi.
As risca sa te cunosc din nou.Absurd probabil pentru tine,dar perfect de sigur pentru mine.As risca aceleasi nopti in aceleasi locuri,cu aceleasi gesturi banale imbibate intr-o esenta de neconfundat.
As vrea un inceput in care sa nu ne cunoastem trecutul,un inceput conceput doar pentru mine si pentru tine,in care trecutul sa fie parte din fiecare secunda ce-am lasa-o in urma noastra.
Mi te-as imagina omul greu de convins,dar totodata, omul la a carui slabiciune odata ajuns/a,m-as putea declara invingator.
Cate parti te leaga de trecut si cate de prezent?In cate feluri m-ai lasa sa te modelez pana sa iti cunosc forma perfecta,cate sanse mi-ai acorda pana sa ajung la aceea stare definitiva care te caracterizeaza?
De cate dovezi ai avea nevoie sa intelegi ca sunt aici doar ca sa-ti demonstrez ca imi pasa si ca meriti sa cunosti dragostea?
In cate dati ar trebui sa-mi clatesc zambetul ca sa intelegi ca lacrimile mele au fost o aparenta slabiciune reflectata pe seama unui trecut?
As profita de timpul curpins intr-o clepsidra sa iti "explic"ca nu am aparut intamplator in viata ta si ca deciziile tale pot fi usor modelate.
Oricat as vrea,nu ma poate convinge"un capriciu"ca am facut parte din viata ta si tu din a mea,cum de altfel...nu ma poate convinge nici o simpla intutitie ca poate fi decizia buna,in favoarea unui timp ce l-ai grabit sa se scurga?
Da sansa zilei de ieri sa fie cea de maine,da-mi sansa sa fiu prezentul ce,ieri l-ai transformat in trecut!
Mai lasa-mi o data soaptele sub protectia buzelor tale,in timpul in care mainile tale mi-ar umbla prin par,conducandu-ma spre cele mai frumoase vise si mai lasa o singura dimineata sa ne surpinda impreuna,ca sa intelegem ceea ce acum,doar presupunem ca am inteles...
Mai ramai putin,te rog..






sâmbătă, 21 septembrie 2013

Alt fel "de noi".

Acelasi nou si vechi contur delimiteaza orizontul celor mai subtile amanunte.Pe-aceleasi stanci ascutite,pe care multe valuri au murit s-a scris si povestea noastra.Aceeasi briza domina eternul unui sarut,in amestecul trupurilor noastre ce vibrau cu fiecare fior.In aceleasi haine ne-am lasat intiparita aroma celor mai fine parfumuri si in largul lor ne-am gasit intotdeauna noi doi.
In aceleasi clipe ne-am unit tacerea si sub aceleasi stele ne-am pus primele si ultimele dorinte.
Amalgam de vorbe nespuse,priviri neatinse si idealuri frante undeva ne povestesc ce astazi nu putem intelege.
Acelasi haos in timp,in orice lucru ce nu pare a fi la locul lui,in orice sclipire ce licareste vag,amortita in umbrele acelorasi dimineti tarzii.
Putere si slabiciune in acelasi trup,zambet si speranta in acelasi exterior.Aceeasi melodie la intervale usor apropiate,acelasi ultim dans intr-un decor greu de gasit.
Masti de fericire si tristete,urlete de dor si de bucurie,schimbate cu fiecare intamplare ce cerea a fi altfel.

Iar "un alt fel de noi" diametral opusi,undeva... ne compuneam viitorul.




vineri, 20 septembrie 2013

"As vrea.Cate?Acolo."

As vrea sa stiu sub ce lumina obscura iti reversi universul,sub ce pretexte iti lasi iubirea sa curga,in ce fel te amagesti sa simti ceea ce simti.
In lumina caror ochi ii mai reflecti pe ai tai,in ale cui brate iti strecori temerile,sub ale cui buze iti lasi ascunse cele mai fine soapte?
In briza carui vant iti lasi ultima promisiune,in mainile cui iti lasi propria-ti constiinta,sub ce fel te lasi acum descoperit?
Prin cate nopti tarzii te-au purtat gandurile tale si cate dorinte si doruri ti-au suflat dimineata pe la tample?
Cate iluzii ai lasat sa te umbreasca si cator sperante le-ai suflat ultimele momente de viata?
De cate ori ai grabit timpul doar ca sa uiti ceea ce stii bine ca nu poti,de cate ori ti-ai promis ca este ultima oara?
Prin cate "alte" minti te-ai jucat de-a vatea ascunselea ca sa-ti dai seama ca te gaseai tot pe tine neschimbat?
Cate ecouri ai lasat sa rasufle cu adevarat din interiorul acela ce avea multe de spus?
In cate feluri ai conturat iubirea sa-ngropi de fapt dragostea,in ce fel ai modelat trupuri stravezii sperand pana in ultima clipa ca le vei uita pe cele adevarate?
De cate ori ai inchis ochii din teama de a nu-ti aminti clipa in care te-ai retras,dominat de slabiciunea de a nu lupta?
Prin cate alte colturi ti-ai lasat imbibat parfumul din dorinta de a estompa gustul adevarat al placerii?
Prin cate alte locuri mai ai sa umbli si cate alte usi deschise vei cauta  pana sa intelegi ca tot "acolo" te vei intoarce?

De cate dovezi mai ai nevoie sa intelegi ca in toata amagirea creata,ramane locul intact,al unui ultim regret?


duminică, 15 septembrie 2013

Un"nu stiu ce".

Un miez tarziu de noapte,
In geam doar doua soapte
Se-aud mocnind de dor,sau poate,
Acum au rasarit.

In jur,e-o liniste cumplita
Ca-ntrun amor la inceput,
Iar freamatul absent de noapte,
Sopteste poate-un tot ce nu s.a spus.

Clepsidra-ncepe-a se goli,
In inversul ei fel,
Caci astazi timpul pare a grai,
Intr-un anume fel.

Contorizati de-o clipa care trece,
Perfecta pentru doi,
Eu cald si tu aproape rece,
Dar singuri,amandoi.

Un "eu" si-un"tu" straini de vreme,
De timpuri vechi ce-abia s-au scurs,
Uniti de-o simpla-ntretaiere
A unor maini ce parca s-au strapuns.

Doua straine emisfere,
Si-un meridian comun
Graiesc acelasi doua vorbe grele,
Intr-un etern de neinvins.


Dorinta sau necesitate?

Nu m-as opri niciodata din drumul care m-ar conduce la tine daca nu ai insista prin a ta incertitudine sa ma opresti mereu la jumatate.As lua-o de la capat,caci de data asta mi-ar fi mai usor,dar am obosit la auzul acelorasi framantaria care te controleaza si pe care nu vrei nicicum sa le infrunti.
Mi-as lipi obrazul de coltul zambetului tau si as face din asta punte catre reactiile si vibratiile tale.Mi-as lasa din nou capul pe pieptul tau,intr-o coborare de pe varfuri,ce candva o ameliorai cu un sarut pe frunte si as intelege ce poate vrei sau nu sa stiu.M-as mai lasa o data modelata de forma bratelor tale ce-mi ofereau siguranta si mi-as mai incredinta o data mana in mana ta,lucru mascat cu aceeasi simplitate si usoara teama ca prima data,pentru a stii daca o clipa ti-e de-ajuns sa-ti amintesti ceva.
Te-as mai lasa sa-ti treci degetele prin parul meu sa vad daca ne-ar mai surprinde o dimineata impreuna si te-as intreba in jurul orei 7 daca ai mai putea sa-mi scrii aceleasi simple lucruri,pe acelasi ecran vechi.
Mi-as mai lasa o data buzele sub protectia buzelor tale si te-as intreba printre respiratii cum obisnuiam,daca esti sigur ca vrei sa plec.
Si-atunci as incalca cateva reguli,dar fara vreo valoare in fata unei sanse irosite ce as putea-o sau nu salva.


Mai lasa-mi doar o clipa inaintea celei ce stiu ca te va duce si mai departe.


joi, 12 septembrie 2013

Prea mult dintr-o data.

Temeri de necontrolat,vorbe spuse la repezeala si o ocazie pierduta.In urma doi oameni pe drumul lor,drum care nu a stiut fi directionat in acelasi sens.O decizie de moment a anulat o incercare relativa care putea deveni concreta.
Nu cerem timp atunci cand avem nevoie iar ulterior ajungem sa regretam sau nu.Preferam sa fugim de responsabilitate atunci cand situatia ne-o cere,in loc sa clarificam ceea ce singuri am declansat.Dam vina pe trecut si judecam prezentul pe seama lui,fara vreo clipa in care sa ne gandim daca merita.
Ajungem prizonierii propriilor noastre decizii,apoi prizonierii propriului nostru orgoliu fara a ne da sansa de a ne fi bine.Daca nici pentru noi nu suntem in stare sa alegem,cum am putea decide in locul altora?
Ne repezim si cerem totul mult prea repede,ne angajam in promisiuni carora nu le putem face fata si investim sentimente al caror frau suntem constienti ca e greu de oprit,odata dclansat.
Iar apoi,dintr-o greseala in alta ajungem sclavi ai unor stari ce situatiile ni le impun,fara a fi intr-u totul de acord.Oare cand vom putea schimba asta?
Oare cum am deveni noi,dominati de sinceritate si devotament,de dorinta de a lupta pentru ceea ce ne dorim si umbriti de gandul de a ne lasa ghidati de ceea ce cred altii sau orgoliul din noi?
As vrea sa ma trezesc intr-o zi ca aceea si atunci multi mi-ar intelege rostul ce l-am avut si pana atunci in viata lor,doar ca...intr-un context nefavorabil mie.

Semnat,
Inima.


miercuri, 11 septembrie 2013

Simpli trecatori!

Oameni.
Despre ce fel de oameni vorbesti?Pai despre aceia care joaca rolul unor trecatori,care vin si pleaca ca si cand nu ar avea nimic de lasat in urma lor.Altfel de oameni imi sunt straini.Oameni care vin usor dar pleaca greu..Oameni care au sa-ti transmita ceva si care sunt dispusi sa ramana acolo unde au decis constienti ca vor ajunge.Dar nu stiu,vezi tu...nu avem sansa de a alege.Cand este sa se intample ceva nimeni nu te intreaba.Iar tu ajungi captiv in propria-ti constiinta pe care cu greu o poti modela.Iar cei ce-ti calca pragul nu-ti vor oferi niciodata certitudinea aceea pe care ai vrea sa o simti,certitudinea ca vor ramane.Si-atunci nu-ti ramane decat sa cunosti si sa intelegi.Sa descoperi treptat trasaturi si schite a ceva ce ulterior devine parte din tine.Involuntarul se petrece sub ochii tai, poate chiar cand simti ca nu ai puterea necesara si poate transforma orice incertitudine in ceva concret.
Dar lucrurile nu se opresc aici.Pe culmea unui abis,se sapa trairi al caror rost nu-l intelegi,pentru ca nu-ti este dat sa o faci mai ales atunci cand te astepti.Iar tu,abia ridicat dintr-o prapastie ce parea fara capat,transmiti o vulnerabilitate ce te poate costa.Poate nu-ti dai seama,poate nu vrei sa o faci,dar crede-ma cand dupa un timp"gol"ceva pare ca ti-l poate umple,oferi tot ce ai mai bun,chiar daca...se presupune ca ar trebui sa fii sceptic sau temator.
Cu fruntea sus sau ochii plini de temeri ce nimeni nu ti le intelege mergi pe un drum ce crezi ca nu-ti este scris.Iar la un moment dat te vezi martorul unei situatii pe care o poti trata simplu:o accepti sau o respingi.
Ti-e greu s-o iei de la capat,dar nu imposibil.Strangi usor din dinti si speri la ceva mai bun.Parcurgi etape similare, dar cu zambetul pe buze incerci sa le depasesti intr-un stil propriu si diplomat,cand ceva te loveste brusc:"chiar imi place!";iar de aici incepe punctul culminant:oare m-am grabit?oare am luat decizia buna?.Dar treci peste detalii ce iti par o simpla joaca,dupa alte meciuri grele ce poate le-ai castigat sau le-ai pierdut.Dar nu realizezi o clipa ca totul se naste din nimic si granita echilibrului pare usor subreda.Si-asa ajungi usor usor s-o iei de la capat.Un capat cum vrei tu sa ti-l faci dar cu un final total necunoscut.
Gresesti din nou si din nou,ori dintr-o simpla obisnuinta ori dintr-o certa alegere.Stii tu..se spune ca nu ai de ce sa repeti o greseala de doua ori,pentru ca daca o faci a doua oara,deja se numeste alegere.
Nu stiu cum as numi-o dar stiu sigur ca am procedat la fel.Am alunecat pe un teren strain,m-am lasat purtata de bratele unui om pe care l-am vazut asa cum am vrut eu sa-l vad si nicidecum asa cum era defapt,am trait ceva ce DOAR mi-am imaginat ca traiesc si nu mi-a iesit.Am schimbat terenul dar am pastrat regulile iar asta..m-a costat!
Acum,nu am ce sa-mi reprosez dar simt o nedreptate.Simt cum fiecare vine si isi ia doar ceea ce are nevoie de la mine si usor usor se retrage,fara vreun fel de retinere sau fara vreun motiv.
In umbra lor raman amintiri,mai multe sau mai putine,dar cu siguranta pline de momente frumoase si ..unice.

Daca ar fi s-o iau de la inceput,as face din nou"imprudenta"de a te cunoaste!

Un nou inceput nu-mi mai surade,caci teama acumulata in urme de esec imi sta pe buzele prinse in acel ultim sarut.


marți, 3 septembrie 2013

Tic tac!

Freamat al timpului trecut,
Ecou de inceput,
Un timp absent si parca mut,
Vibra usor tacut.

O clipa doar ce-a stat in loc,
In fuga timpului nebun,
Un vag detaliu ce soptea,
Ideea unui inceput.

Nimic nimic si-apoi ceva.
Ceva ceva si-apoi nimic.
Dar brusc in umbra aparea
Dorinta mea si-a ta.

Un simplu si un complicat
Joc de cuvinte ii pot spune,
Ne-a tot legat si dezlegat
Pana i-am spus pe nume.

O frunza impletea sub cer,
Cateva raze abatute,
Cand ne-am trezit doi prizonieri
Ai unor "alte multe".

Ziua de azi ne-o promisesem.
De maine nu stiam nimic.
Asteptam momentu-acela,
Ce ne ducea spre infinit.




Un alt(fel)!

A fost o simpla inamplare,
Cum nicaieri nu a fost scris,
Candva noi doi si-un tarm de mare,
Si o poveste care inca nu s-a scris.

Era o zi nedefinita,
C-un Iulie spre final,
Era o plaja-obisnuita
Si oameni fara de tignal.

Discutii incepute din nimic
Pariuri de tot felul,
Doar doua poze au putut,
Sa ne uneasca felul.

Atunci era de-ajuns,caci noi,
Nu am stiut unde-o s-ajungem
Caci timpul incerca din greu,
Octombrie sa-l alunge.

Si iata-ne la inceput,
Pe-un drum usor strain,
Doi amatori si un destin,
Se intalneau pe drum.

In feluri diferite-am incercat,
Sa ne croim un drum,
Printre-amintiri de altadat',
Ce-n urma noastra pare c-au secat.

marți, 27 august 2013



"Toamna , al anului ultim , cel mai frumos suras."

William Cullen Bryant


Sfarsit de August.La fel de graitor ca in fiecare an.Are el ceva special,un ceva prea putin probabil trecator.Sfarsit de August.Bronz usor stins sub briza unui vant puternic,seri racoroase ce astupa fiecare urma de caldura.Amestec melancolic de mine si de tine,si doar rosul aprins al buzelor mele,ce pare ca s-a stins.Freamat lung al unor frunze ce doar vor sa cada in acordul celor mai sincere doruri ce nu vor sa apuna.Cuvinte ce vor a ramane nespuse,plecari ce se-aud venind graitor.Pasi lenti printr-un timp ce se scurge,in umbra a doi visatori.

Fundalul absent al zilei de ieri,ramane cu totu-n tacere,de teama a nu risipi un prim rasarit de soare imbibat in arome de toamna.
Stii tu..vine perioada aceea lunga,cand simti cum la orice pas exista tentatia aceea te a te pierde undeva,de a te lasa purtat de orice fir de amintire care-ti vine-n minte.
Ma simt de parca i-am cazut prima prada...Simt cum primul si ultimul fior imi trece pe la ureche,intr-un acord ce nu vreau sa-l aud pentru ultima data.Ajuta-ma sa prelungesc momentul asta!Prelungeste tacerea asta care ne domina,caci prin ea traiesc fara sa am de inteles ceva,dar mi-e bine caci,macar stiu ca existi in ea.
Mi-as infasura mainile in jurul tau,te-as saruta usor si as ramane un timp in bratele tale,pentru ca acolo,mi-e bine!Mi-e cel mai bine!Iar din tacerea aceea ce ne-ar domina eu as intelege totul!Ti-as asculta de-aproape bataile inimii,de care nu ma insel ca ar vibra in sincron cu ale mele.Si din nou as tacea..
Mi-as lasa toate gandurile la tine,ca sa poti intelege tot ceea ce eu simt si sa te las sa decizi macar o data pentru mine.Iar cand vei stii sa iei decizia cea mai buna,pot sa cred ca pentru prima oara m-ai inteles.

Oftat lung in acelasi timp absent al unei ultime dorinte ce nu s-a implinit!



marți, 6 august 2013

Clipa,ramai tu;eu nu am cum!

Rasaream in briza unei raze de la rasarit,si apuneam in bratele tale intr-o prea obisnuita lumina obscura,care,uneori se confunda cu dimineata.
Ne intalneam la granita acelorasi doi ochi caprui,intersectie eterna a sufletelor noastre.Cu dezmierdari usoare imbracam absentele respiratii greoaie a unor clipe ce incercam sa le renastem.Vibram in acordul noptilor absente,inmarmurite de pasiuni ce intarziau sa se stinga.
Ma lasam atinsa de fiecare raza de soare,impletita cu firele acelea de nisip ce parca inca le mai am pe buze.
Au fost alte nopti la mare,alte povesti,dar aceleasi buze sarate.Buzele tale pe buzele mele,topeau intr-un sarut ziua ce o incheiam asa cum numai noi doi stiam.
Cuvintele erau de prisos caci tacerea dintre noi a fost intotdeauna cea mai graitoare.
Aceleasi locuri,aceleasi dimineti isi spuneau cuvantul cand totul se derula in favoarea unor zile asa cum au trebuit sa fie.
Nisipul ce-l strangeam in pumn dimineata,se transforma seara intr-o clepsidra ce contoriza momente frumoase.Zeci de ganduri imi trepidau prin mintea ce cauta sa inteleaga ce nu mai era adevarat.Mi-am amintit involuntar aceleasi seri din alti ani,aceleasi amintiri,dar la intensitati diferite.
Tu in bratele mele,buzele tale pe fruntea mea,dar totusi,absenta esentei ce ne putea tine mereu impreuna.Un ceva ce facea candva totul.Il pierdusem demult..Caci pe-atunci n-am crezut sa-l mai cautam.
Aceleasi temeri ti se citeau,printre clipele acelea de fericire,aceleasi nelamuriri ce ma simteam neputincioasa sa ti le calmez.
Dar niciodata nu mi-ai spus cu-adevarat ce te framanta;mereu am subinteles totul din gesturile tale,caci ele mi-erau mai mult decat cunoscute.Uneori vroiam sa imi confirimi ceea ce aveam de inteles,dar nu se intampla,alteori vroiam sa stiu cand si ce a fost adevarat din tot ceea ce tu simteai.
Si din nou si din nou si dino nou,apar aici cu inca un fragment ce-si cauta locul printre celelalte cateva zeci ale noastre.Cat timp se intampla,ele isi vor gasi mereu un loc,caci fiecare moment impreuna,va ramane la fel de important ca cel din prima clipa cand am inteles cat de mult insemni pentru mine!

Noi ne recladeam daramandu-ne,

In timp ce trupurile ni se intalneau
La vibratia unui ultim promis acord de chitara.


vineri, 12 iulie 2013

...

Insinuezi ca m-am schimbat,cum de altfel o simt si eu.Simt cum parca timpul mi-a luat-o inainte iar eu i-am ramas cu mult in urma.
Simt cum parca a luat plecand,lucruri la care eram convinsa cu ceva timp in urma ca nu pot renunta;se pare ca m-am inselat!
N-am cunoscut pana acum sentimentul de a pierde iubirea,cum nu l-am cunoscut nici pe acela de a renunta la ea.Dar,cu o oarecare parere de rau,spun ca in timpul asta de care iti vorbeam mai sus,le-am cunoscut.Mai devreme decat vroiam sa cred,sau mai devreme decat puterea mea de alta data.
In amalgamul acesta al unei existente tumultoase,in goana timpului care mi-a rapit pana si momentele ce le aveam alocate mie,remarc ca am pierdut multe si porbabil,continui sa o fac.
Uneori simt ca nu ma pot organiza,simt cum pe zi ce trece sunt nevoita sa las deoparte multe din lucrurile ce le vroiam a-mi fi aproape mereu,dar din necesitate ajung sa fac compromisuri.
Uneori chiar mi-e dor de cum erau altii obisnuiti cu mine,mi-e dor de timp liber,mi-e dor sa ma implic si mai mult decat atat,mi-e dor sa simt cum si altcineva se implica.
Mi-e dor de o prezenta permanenta ,nu de oameni care vin si pleaca la fel de repede din viata mea,oameni in urma carora raman doar promisiuni.
Mi-e dor sa strang in brate,sa alint,mi-e dor sa am puterea de a face pe cineva fericit.
Mi-e dor sa ma ridic pe varfuri,pentru a ajunge sa-l sarut si in coborarea aceea de acolo de sus,cineva sa ma sarute pe frunte.
Mi-e dor sa mai cred in inceputuri timide,in nopti tarzii si in emotia unor mesaje banale,cum imi e si de o singura privire ce umplea golul unor zeci de cuvinte.
Cand lasi timpul sa se astearna lung pe ceea ce candva iti doreai,se simte.Cand lasi pe cineva sa-ti patrunda adanc in suflet,cand il lasi sa te cunoasca perfect si cand il lasi sa se ataseze enorm,fii sigur/a ca va fi greu sa-l faci sa renunte.
Decor uitat intr-un apus ce nu mai trece,graieste vag ceva ce n-am uitat,dar imposibilitatea de a schimba ceva face sa planeze sentimentul de stagnare;nimic nu se schimba:nici spre bine,nici spre rau.
In neputinta de a nu mai sti daca merita sau daca mai este ceva de salvat,ramane blocata ideea de a progresa.
Ce a fost, pare sa nu mai vina,ce urmeaza sa vina,pare sa nu fi fost.Acum e cel mai rau si cel mai bine.
Nimic nu mai suna cum vrea,nimic cum ar trebui sa sune,nimic cum ar vrea el sa sune defapt.
Stres si tot mai putin timp liber par sa isi spuna cuvantul.Lipsa comunicarii aceleia care chiar avea sa spuna ceva s-a stins si ea intr-un timp ce l-am lasat sa treaca,sau efectiv,un timp ce a trecut de la sine.

Prizonieri a doua suflete ce nu-si mai spun nimic,martori a unei stari stagnante ce se complace unei obsesii.
Mi-e dor sa-mi fie dor, sa mai cred intr-o schimbare,dar pare ca nu se intampla!





sâmbătă, 29 iunie 2013

Doar o stea!

"Intr-un an am fost orbit de-o stea..."

Din umbra unui cer innorat ce parea sa nu transmita nimic,aparea palpaind o lumina slaba pe care atunci,doar eu am putut-o vedea.In timp,lumina ce-am crezut-o a fi atunci,s-a transformat intr-o stea,sub iubirea ce a nascut numai si numai pentru ea.Zi cu zi,luna cu luna si in final an cu an,a continuat sa-mi luminizeze conturul interior,cum nimic altceva nu a reusit pana atunci.
Am crezut continuu in ea,poate chiar si atunci cand toti se opuneau a o crede,am iubit-o la fel de mult cand ceilalti vroiau sa mi-o ia,cum am facut-o si cand parea ca nimeni nu o doreste.Uneori poate mi-am asumat-o la un nivel la care nu o aveam,dar implicarea si iubirea mi-o luau inaintea ratiunii sau realitatii de care trebuia sa ascult.
Am vrut sa o vad mereu doar stralucind cum mereu am vrut sa o vad doar la inaltime.Nimeni si nimic nu s-a putut impotrivi locului ei,de a fi langa mine un timp indelungat.
De cate ori parea ca o pierd,gaseam mereu un mijloc de a o face din nou sa lumineze din propria-mi lumina ce,pentru ea,nu s-a stins niciodata.In felul acesta cerul nostru imaginar renastea,lumina din ce in ce mai puternic si prindea puterea de a ne fi martor amandurora.
Se spune ca stelele sunt cazatoare;auzisem cum ca si a mea ar fi,dar n-am vrut niciodata sa fiu martora la caderea ei din locul ce l-am protejat atata timp.
Drept urmare,in incercarea de a-si urma rostul alunecand descendent si pierzandu-si din stralucire,am prins-o in palma mea.Am inchis ochii si am simtit ceva gadilandu-ma in palma.Mi-a fost teama sa-i deschid si sa vad daca imi reusise.Totusi,cand m-am uitat,palpaia absent,gata sa se stinga.Atunci,i-am vorbit.I-am povestit cum a inceput totul,cum am fost intr-un an orbita brusc si mai presus de toate, cum intr-un altul am invatat sa zbor;si nu a fost un oarecare zbor;a fost zborul cel mai inalt,care m-a propulsat dincolo de barierele realitatii,ale neputintei sau ale nebuniei,pentru ca atunci,am inteles ca pentru prima oara iubesc.
Nu stiu ce a urmat apoi,nu stiu ce si daca mi-a raspuns ceva,dar tot ceea ce stiu este ca s-a oprit din palpait;eu am inchis pumnul,mi-am pus o dorinta si am suflat usor deasupra ei,lasand-o sa plece.
Chiar daca nu stiu exact directia precisa in care a luat-o,decizia ei sau adevarul despre acea ultima sclipire,stiu ca mereu va ramane acolo,la locul nostru,mereu acolo pentru mine,mereu intacta in fata primei si ultimei noastre dorinte.
Si mai stiu ca,odata ce mi-a stat in palma,m-a marcat,m-a facut sa inteleg ca dintr-o luminita absenta se poate naste o adevarata raza de lumina, dintr-o iubire indoilenica o iubire adevarata,cum dintr-un "tot" aparent desprins ,se poate naste din nou UN INTREG!

"Sentimente, sentimente
Care sunt, şi care-au fost cîndva
Sentimente, sentimente
Într-o lume însemnînd ceva!"

duminică, 23 iunie 2013

Traind am inteles ca..

Totul trecea precum ultima adiere ce mi-a fluturat parul in ziua aceea anonima.
Ochii mi-au ramas inmarmuriti in paradisul acela absent incat n-am reusit sa ma dezmeticesc intr-u totul de la acea ultima ploaie ce mi-a cazut greu pe gene.
Acum,aici,aceelasi vant bate doar ca in directia in care nu am stiut niciodata sa privesc.
Am aflat ca rasaritul are mai multe de spus decat noi doi si ca apusul nu vine niciodata singur.
Infinitatea cerului mi-a parut candva marginita de granita ochilor tai,dar astazi am invatat sa vad dincolo de ea.Totul de dupa,pare putin bizar din prisma unor obisnuinte de care mi-e greu sa ma debarasez.
Am inteles ce inseamna cu adevarat o noapte,abia cand am incercat sa-i mai adaug ore,din teama de a se face dimineata inainte de vreme si am inteles ce inseamna dimineata abia atunci cand am trait-o de la prima ora a ei.
Am inteles ce inseamna speranta,in momentul in care aceasta era ultima mea salvare.
Am invatat ce inseamna cu adevarat iertarea,cand mi-a fost cel mai greu sa o cer si am inteles ce inseamna durerea cand am fost rugata sa nu uit.
Am inteles ce inseamna urcusul,cand am trait in adanc si am reusit sa ma ridic,am intels ce inseamna dorinta abia cand am luptat din greu sa-mi implinesc un vis.
Am inteles ce inseamna sa castigi,abia atunci cand altii mi-au luat-o inainte si i-am ajuns prin forte proprii,trecand prin aparente stari de neputinta si renuntare.
Am inteles cat inseamna un zambet,abia atunci cand l-am vazut pe fata cuiva care chiar depindea de el,am inteles ce inseamna o dezamagire,cand am privit prin niste ochi plini de lacrimi.
Am inteles ca toate lucrurile se invata,traindu-le!

marți, 11 iunie 2013

Da-mi o singura noapte!



"Doua pahare de vin rosu,sunt martore ca aseara a fost bine!"

O seara imbibata in aroma unui vin rosu,o pata pe covor si umbrele noastre ametite de atata iubire,in lumina palida a unei veioze.Cerul il vroiam a fi construit sub un vechi tavan ce a mai fost martor unor vechi si neuitate seri impreuna,iar din tumultosul abur al buzelor noastre radiau stelele cerului nostru comun.
Orele erau imprastiate intr-un timp ce nu-l puteam stapani,imbatate si ele de aroma aceea a eternitatii ce ne trecea pe la tample.
Uitam sa mai respir privindu-ti ochii,iar chipu-ti atintit asupra mea dadea semne de fericire si vechi nostalgii date uitarii.
Trupul meu in mainile tale,vibra de dorul ce l-am lasat sa se astearna intr-un timp ce l-am crezut necesar a fi intre noi.Si nu mai stiu cat a durat timpul acela,dar tot ce mi-amintesc este ca am deschis ochii si te-am vazut din nou pe buzele mele,tu, nesfarsit si interminabil amor al vietii mele.
Simteam fiorii trecandu-mi prin vene si ma intrebam adesea ce iubesc defapt,amprentele tale ce ma faceau sa uit de mine,sau cuvintele ce le-auzeam printre sarutari fara de sfarsit...
Bataile inimii tale,se onduiau in sincron cu fiecare apropiere de-a mea,iar eu o ascultam de fiecare data,vroind sa inteleg cu-adevarat scopul cu care bate intr-un asemenea ton.
In astfel de seri stiam sa-ti spun cel mai bine tot ceea ce simt,stiam sa-ti desenez pe spate cea mai frumoasa harta a iubirii noastre si tot atunci invatam ca tacerea dintre noi,este cel mai frumos sunet ce mi-a fost dat vreodata sa-l aud!

joi, 30 mai 2013

Prea simplu de inteles!

"Impreuna cu ea,mi-a stat inima in loc de 1000 de ori."

Care ea?Omul langa care te trezeai fericit in dimineti absurde de vara,modelata perfect in bratele tale..Cea care iti spunea"buna dimineata"cu un sarut profund de personalizat,cu un zambet subtil si cea care te strangea in brate de dragul unei alte nopti scurse unul in bratele celuilalt.
Iti auzea alarma telefonului,pentru ca obisnuiai sa te trezesti primul.Abstractie faceau zilele in care ramaneai in pat sa o privesti cum doarme si doar tu sa stii ce iti imaginai defapt.
O vedeai insa de multe ori privind in gol,fara sa te intrebi daca intelegi cu adevarat ceea ce simtea.
Ai vazut-o plecand si ai lasat-o.Ai simtit-o venind si te-ai opus.Ai simtit-o plecata si poate uneori ai vrut-o inapoi.
Reactionam ghidati de instincte orbite de orgoliu si vehementa fortata,negand cu desavarsire o posibila parere de rau mai tarziu.
Ne trezim striviti de timp intre doua ziduri diametral opuse,cu ceea ce ne dorim exact la mijlocul lor.Ne vedem incapabili sa alegem si ramanem suspendati de intrebarea"ce-ar fi fost daca...".
Gasim raspunsuri la multe din intrebarile de alta data,dar in urma lor nici o concluzie.Privim cu incertitudine prezentul,care nu ne-ajuta in vreun fel,spre a stii ce avem de facut acum.
Cum candva am refuzat sa ascultam ecoul trecutului,acum parca prezentul ne da o lectie.Lectia de a trai tot ce trebuie trait,la timp.
Gasim usor scuze de a nu ne angaja in obligatii deja cunoscute,dar in ochii altora sunt insuficiente.Spunem ca ne dorim,dar nu facem nimic in privinta asta.Dorinta adevarata implica sacrificii si dovezi practice,asemeni celor ce altii le-au stiut demonstra.
Asteptam cum am facut-o si pana acum,dar nimic nu pare sa se intample.Si-atunci?Ne-ntoarcem brusc,uitand tot ce am spus,la vechi si simple resemnari de moment,in alta parte,cu alti oameni,care au fost refugiu si in alte dati.Si suntem constienti ca totul se incheie spre dimineata,amestec de mahmureala si placeri de scurt timp.I-am obisnuit pe oameni aceia de care iti spuneam mai sus pana si cu lucrul pe care,candva,nu-l puteau accepta.Uite ca,pana si asta au ajuns sa accepte.Ideea ca noi suntem cand si cand a altora;in bratele lor,pe buzele lor...Nu mai reactioneaza nicicum;sa insemne ceva asta?Nu mai au taria de a-si imagina nimic,nu mai au dorinta de a se intreba de ce,nu mai vor sa stie cand cu cine si unde;ce-a fost de inteles,au inteles.
Cat despre acei"restu"care te au in astfel de momente,crede-ma pe cuvant ca nu valoreaza nimic sau nu schimba cu nimic demnitatea mea.Ei au ramas inlocuind ce-a fost si momentan,nu poate fi sters.Locul lor nu este de condamnat,ci al tau,printre cei care pana la urma,nu au sa-ti transmita nimic din ceea ce tu iti doresti.
Dar pentru asta,cu siguranta platim!Si cand spun platim ma refer ca nu avem de ce dupa toate acestea,sa avem asteptari;gandesc ca fiecare dintre noi simtim tot ce avem nevoie pentru a trage niste concluzii.
Privesc acelasi joc interminabil,doar ca din exterior.

Promisiuni si pareri de rau par sa-mi treaca din nou pe la ureche,iar in urma lor raman doar vorbe spuse intr-o seara de melancolie.

:)

"Impreuna cu ea mi-a stat inima in loc de 1000 de ori..."

Si ti-ar mai fi putut sta...e acolo,dar nu sti tu unde sa o cauti.E tot ea,doar ca nu sti sa o descoperi.Se lasa si acum alintata,dar nu mai sti tu cum sa faci asta.
Nu-i mai promite nimic,doar surprinde-o si iti promit ca va fi indeajuns.Nu-i spune nimic concret,doar arata-i si vei intelege ca tot ceea ce ti-a spus e adevarat.
Apropie-te cu rabdare si incearca sa-i intelegi micile nelamuriri si asa iti vei domoli si tu starea confuza ce o simti.
Daca vei reusi sa ajungi din nou sa i te joci in par si sa-i simti parfumul de aproape,vei intelege ca pana si buzele i-au ramas intacte ultimului vostru sarut.O vei simti trecandu-ti din nou mana prin par si strangandu-te in brate tare cum parca doar ea stia sa o faca.
Daca vei reusi sa simti din nou fluturasi in stomac,va fi complicat,pentru ca atunci temerile tale se vor adeveri din nou si din nou.Vei intelege ca un simplu impuls de moment a fost defapt un tumultos dor,iar ca sentimentele nu ti-au fost puse niciodata la indoiala.
Daca ii vei simti mana din nou in mana ta,vei realiza ca inca va mai leaga ceva.Daca inca o poza va mai surprinde impreuna,incompletul isi va spune iarasi cuvantul.
Daca vei reusi sa ajungi din nou fata in fata cu ea,doar voi doi,si ii vei putea observa sclipirea aceea pura,sa intelegi ca nu e intamplatoare.
Iar daca vei simti ce tu insuti stii ca trebuie sa simti,reusind din nou sa o saruti,n-o mai lasa sa plece!


duminică, 12 mai 2013

"Scriu pentru ca să nu fiu nevoit să vorbesc."

Amurg tarziu,etajul 4,Bucuresti.Avionul ce tocmai deseneaza urme palide de roz aprins intr-un portocaliu absent,ma face sa ma intreb desupra carui oras/tara avea sa fie?Aceleasi intrebari bizare rasuna dintr-un interior bizar si aceleasi raspunsuri tarzii par sa nu apara
.As vrea sa inteleg distanta,sa pot numara pasii ce i-as avea de parcurs catre tine,acompaniati fiecare dintre ei de un strop de dor ce ti-l voi purta mereu si mereu.As vrea sa pot sti de cate respiratii as avea nevoie pana sa le simt pe ale tale,de cate strazi suntem despartiti si cat as avea de alergat pana la granita ce ne-ar putea uni din nou?
Cu buzele amortite de la ultimul nostru sarut,cu parul ravasit de ultima ta atingere si cu trupul inca vibrand ma ghemuiesc intr-o urma absenta de nostalgie.
Cu amprente din mine si urme ale parfumului meu,ai ramas acolo,unde te-am lasat si acum cateva luni.
Am plecat cu aceleasi ganduri,cu aceleasi lucruri frumoase si cu alte amintiri ce le-am adaugat"noua".
As vrea sa strapung granita albastrului cu galbenul ce se imbina la orizont si sa pot intelege distanta ca pe un motiv sa imi lipsesti mai mult.
Iar tu,in spatele ei,sa-mi intelegi mie framantarile si sa le poti defini intr-o trecatoare briza de vara ce va sta intre noi catva timp.Iar cand va fi sa te revad din nou,ele sa dispara ca si pan-acum,iar noi sa stim ca s-a intamplat totul cum trebuia.
Freamatul noptilor tarzii si glasul obisnuit de cunoscut murmura si-acum la geamul intre-deschis ce-mi trimite o urma din tine cu fiecare adiere.
Un monitor impenetrabil si un ecran de mobil,te pot face sa simti ce vreau sa spun,cu restrictia de a nu putea face nimic.
Degetele ce ti-au stat in palma,in timp ce buzele-ti explorau fiecare geana in parte,rescriu acum scenariul zilelor alora,in timp ce ochii licaresc intr-acelasi caprui imbibat de capruiul ochilor tai.

P.S:"Miplcsi!DA!"

marți, 23 aprilie 2013

Doar el si ea.

Intr-un trecut ce-a fost odata,
Isi proiectau iubirea pura,devotata
Pe-un singur drum ce ii stia
Mereu,mereu doar el si ea.

Apus si rasarit intr-un amestec,
Fiori si-o briza-ndepartata,
Ii faceau mereu sa simta
Cum e  iubire-adevarata.

Era de ne-ninteles ce se-ntampla
Din prisma ochilor de-afara,
Ca unul nu putea intra,
Intr-o poveste cum n-a vrut sa para.

Doi ochi caprui continuu licareau,
In timp ce-o inima-ncerca sa bata
Pe un fundal absent si pal,
Dintr-o vreme-ndeparatata.

N-au inteles pan'la final,
Ca nu dureaz-o vesnicie
Dar totusi astazi isi vorbeau,
Cum totusi ar putea sa fie.

"Sa fie ce?",se intrebata mirata,
In timp ce el usor ii povestea,
Despre-o iubire adevarata
Cum pan-atunci nu a stiut-o arata.

Ecouri de trecut voit a fi stiute,
Ii aducea din nou spre a-ncerca,
Sa faca fata provocarii
De-a fi din nou doar el si ea.



Ecou.

Uneori ma-ntreb:oare era frumoasa?
Cand si cu ce scop a aparut in viata mea,
De astazi toata lumea-mi pare
Sa ma intrebe doar de ea.

In jurul meu,a fost atata lume
Dar nimeni n-a putut pastra,
Aceeasi amintire ca aceea
Ca am iubit-o doar pe ea.

Si-as vrea stiu,mai are ochii-aceia?
Capruiul e la fel de graitor?
Eram obisnuit s-o simt cum parca,
Ma privea patrunzator.

Era un ghem de fericire,
Rostogolit in mana mea,
Era un zambet cat de sincer,
Mereu cand m-alinta.

Avea parul catifelat si moale,
C-un luciu nemaiintalnit,
Cu care imi placea cu-ardoare
Sa ma joc necontenit.

Pe-atunci, nu-ntelegeam ca va veni o vreme,
Cand ea imi va lipsi;
Aud ecourile ei profunde:
"Si totusi,va veni o zi."

miercuri, 10 aprilie 2013

Uneori il numesc pana si eu dor...

As fi vrut sa ma simt din nou iubit,as fi vrut sa simt cum mana aceea fina se plimba agale prin parul meu,iar buzele acelea mari imi domina urechea,facandu-ma sa simt zeci de fiori.
As fi vrut sa o am din nou in bratele mele,sa simt ca sunt singurul ce o poate proteja,sa simt cum vibreaza la orice atingere de-a mea.
As fi vrut sa ne tinem din nou de mana,pe trotuarele acelea vechi ce ne stiau prea bine pasii,sa ne jucam cum doar noi doi stiam,sa stam pe vechea banca intr-un parc;eu intins in bratele ei,ea pupandu-ma in stilu'i neuitat de jucaus si finut pe fiecare geana in parte,iar eu sa inteleg simplu si concis,ca sunt fericit cu ea.
As fi vrut inca o noapte la mare,doar eu cu ea...As fi vrut sa resimt briza rece a marii ce-mi strapungea trupul meu,legat de trupul ei,sa ne ma jucam o data in valuri si sa o aud temandu-se de adancime si sa fiu nevoit sa o tin in brate.
Sa-i simt gustul buzelor impregnate de sare si sa-i simt trupul fierbinte,ars de soare;sa impartim din nou acelasi prosop pentru ca eu mereu ma trezeam mai tarziu si o gaseam asteptandu-ma pe plaja...sa facem poze amuzante in care captam saruturi puerile si pline de subinteles.
Sa mai am ragazul de a mai privi impreuna cu ea marea,cand intunericul isi spunea cuvantul,amandoi pe plaja de la Obelix;sa simt cum nisipul imi invadeaza trupul,in timp ce intinsi pe plaja ne sarutam cum doar noi doi stiam;sa ne spunem cuvinte frumoase si rasaritul sa ne gaseasca impreuna intr-o poza facuta de prieteni comuni.
Sa o mai tin macar o data de mana,fugind amandoi fericiti prin Costinesti,locul unde, pentru prima data ne-am dat seama cu adevarat ca noi doi,chiar ne iubim si sa ajungem pe stradute inguste,tot impreuna,dominati de o teama a ceva ce nu cunoasteam inca si vroiam sa aflam.
Sa mai am ocazia sa-i spun ca ca ma simt diferit cand o sarut pe ea,pentru ca stiu ca este singura potrivita.
Cand am realizat toate acestea,era prea tarziu...plecase;si nu pentru prima data.
Simteam in mine teama acerba de a nu o mai sti niciodata a mea,teama de a nu o mai putea strange in brate,teama de a nu ma mai iubi.
Nu era prima data cand simteam asta,doar ca acum,era altfel...timpul ce s-a pus intre noi,a trasat o linie continua ce mie-mi mai interzicea sa cred ceva mai mult.
Vehementa ei ma nelinistea.Insistenta lunilor in care ea a fost absenta din viata mea si continuitatea lor,imi dadeau mult de gandit.Eram obisnuit sa ma caute,chiar daca..intervalele nu coincideau de fiecare data.Acum parca totul s-a schimbat.Telefonul meu nu mai vibreaza"a ea",prietenii nu au sa-mi mai transmita nimic din directia ei si nici eu personal nu-mi amintesc sa-mi mai fi dat vreun semn.
Ma framanta zeci de intrebari acum,cand ea ma implora sa renunt.Cu greu imi vine sa cred ca asta isi doreste.Imi vin in cap doar cuvintele ei convingator de profunde,prin care-mi spunea"ca ma va iubi mereu,ca am fost prima ei iubire si ca nu ma va uita niciodata".Nu am stat niciodata sa ma gandesc ca va veni o zi in care nu le voi mai auzi sau o zi in care sa ma indoiesc de autenticitatea lor.
Uite ca totusi,s-a intamplat!
Si-acum,singur si ferit de ochii tuturor,mai gasesc o seara in care sa revad toate lucrurile ce le am de la ea.Odata cu ele,revad momentele in care s-au intamplat toate acestea si tind sa-mi fie dor.
Nelipsitele poze din sertarul biroului meu imi sar acum in fata,parca dinadins,sa inteleg defapt ca ce-a fost a trecut.
Ma trezesc brusc pe blogul ei,in serile cand doar eu stiu ca mi-e dor sa stiu ce a mai scris.Vad multe postari noi si le citesc cu aceleasi entuziasm ca si pe acelea care stiam ca sunt despre mine.Ciudat e insa,ca unele nu-mi apartin,sau cel putin eu nu-mi mai gasesc rostul in ele.Atunci,recunosc,imi displace!Ma intreb cine ar fi putut sa-mi ia locul,sau despre cine ar scrie ea,acum,fascinata?Eram obisnuit sa fiu totul pentru ea,sa am locul meu in toate activitatile ei,fara sa ma pun in situatia aceea de a putea fi candva inlocuit.
Imi pare total bizar cum a reusit sa renunte la mine.Unde s-a scurs toata iubirea ce mi-o purta si ce ar fi putut s-o determine sa renunte la toate gesturile ce mi le adresa?
Ca sa fiu sincer,niciodata nu m-am gandit la varianta aceea care spunea:"unui om ii poti dovedi cat de mult il iubesti,chiar lasandu-l sa plece".Sa fi avut puterea enorma de a gandi asta in momentul in care si-a anuntat renuntarea?Sa fi contat totusi atat de mult pentru ea incat binele meu,era mai important decat al ei?Eu o stiam fericita cu mine,in felul acela cum nu credeam s-o mai pot vedea langa altcineva si cum nu vroiam sa cred vreodata.
Sunt momente grele si extrem de incerte cand cu siguranta nu mai e vorba de orgoliu la mijloc sau de ambitii stupide si totusi,ea,e din nou in mintea mea si-atunci ma intreb ce este cu mine.S-o fi iubit-o asa de mult cum cei din jurul meu imi spuneau?Sa fi fost prima mea iubire?Sa fie totusi omul pe care,desi l-am criticat de multe ori se poate ca acum sa-mi lipseasca?

"Daca peste zece ani ai fi oarba ,dintre toate mainile ce ti-au modelat sanii,
le-ai mai recunoaste pe ale mele?
Ai mai stii ca degetul care-ti scrie apasat pe spate"te iubesc",
e acelasi pe care-l sarutai hazliu inainte sa-ti pui mana sub cap ca sa te conduca in imparatia somnului?
Mi-ai mai recunoaste oftatul dintr-o mie cand imi merge greu?

Ce ciudati suntem noi oamenii;ne proiectam fericirea si dramele in viitor,negand iresponsabil prezentul;
Caci daca as accepta prezentul iubito,tu n-ar mai trebui oarba fiind peste zece ani sa raspunzi la incertitudinile unei iubiri deja ingropate.
Dar cand s-a ingropat iubirea?
In prezent iubito,in prezent!"


joi, 4 aprilie 2013

Pansament!

Desprinde-te asa cum mi-ai cerut si mie sa fac,candva!Dar te rog,fa-o astfel incat sa fie pentru ultima data!
Incearca sa te detasezi de tot ceea ce am fost,sunt si voi fi.Ritmul asta sacadat nu-mi face bine.Da-mi un motiv in care mai crezi ca tot ceea ce faci mai are vreun rost.
Cand a fost cazul sa-ti fie dor nu ti-a fost,acum,cu atat mai putin.Cand a trebui sa vorbesti,ai evitat;acum de ce ai face asta?Ecouri de"eu"si"tine"rasuna infundat intr-un colt aparte al inimii mele,iar tu,vreau sa respecti decizia mea de a ramane acolo,departe.
Lucruri comune nu mai exista,sau cel putin eu nu le mai vad.Bine cred ca ne este amandurora,asa cum am decis,asa ca,cu ce scop am vrea sa ne tulburam unul pe celalalt din nou?
Cred ca am parcurs toate stadiile necesare,ca sa putem sa ne"luam ramas bun".Am apelat la zeci de pretexte sa ne mai vorbim,telefoane la miezul noptii,prieteni,sau mesaje aruncate la intamplare sau din"greseala".Am epuizat toate sursele acelea care ne mai puteau readuce cumva aproape si n-am reusit sa schimbam nimic prin ele.
Dependenta cronica ce ne-a mai legat,cred ca a disparut si ea cu timpul,acum ce pretext sa mai gasim?
Nu mai intram in tiparele cerute de mult timp,hai sa incercam sa renuntam!
Neuitatele placeri s-au scurs,gustul buzelor mele s-a stins pe buzele tale tot atunci,iar vorbele-mi frumoase au apus in umbra unor intamplari ce le-ai dat curs.De la tine mi-am luat totul si cred ca este reciproc.Adresele au ramas neschimbate doar ca noi,nu ne mai gasim drum inspre ele.Numerele de telefon si ele,au ramas intacte,dar acum trebuie sa vibreze doar la conversatii necesare.
Dorul a apus si el,odata cu imaginea mea in mintea-ti care ma cauta candva cu tot cu suflet.
Cand vei vrea sa stii ca sunt bine o poti face,dar atat.Nu mai vreau sa amplifici zadarnic ceva ce nu mai este.
Ce rost as mai avea acum in viata ta sau tu in a mea,cand impreuna am decis ca nu ne mai este bine?
Nu ma compara cu persoanele ce apar in viata ta,pentru ca iti va fi inutil.Nu incerca sa rememorezi prin ele trecutul nostru ca nu-ti va iesi o stii prea bine.Rezuma-te la a-ti crea un alt prezent,cu diferenta aceea ca eu,nu mai fac parte din el.
Accepta-ma asa cum am devenit si incearca sa ma vezi altfel decat erai obisnuit pana acum,iar eu voi face la fel.Fa abstractie de tot ceea ce ne-am propus si nu am ajuns sa indeplinim,desi nu cred ca s-a intamplat prea des.
Sunt sigura ca-ti va fi bine,cum de altfel cred si despre mine.
Semnat,
EA.

marți, 2 aprilie 2013

Trezeste-te!

Oare de cate ori trebuie sa-ti mai trec prin fata ca sa lamuresti toate neintelegerile cu tine insuti?Oare cu ce te    amagesti singur,zi de zi,ca sa lasi impresia asta de perfectiune pe care nici tu nu o crezi?In fata mea,este egal cu zero tot ceea ce tu incerci sa amplifici din nimic.Daca incerci sa-mi dai o lectie,renunta,caci asta nu se va intampla niciodata.Demnitatea din mine ma asigura ca ar fi inutil orice joc de-al tau de a-mi demonstra mie ceva.
Ai facut imprudenta de a-mi spune poate,si ceea ce n-a trebuit candva.Suficient ca acum,sa pot trage singura niste concluzii,care altfel, probabil, necesitau unele raspunsuri din partea ta.Nu te afunda intr-o inutilitate absurda,cu speranta ca vei schimba ce n-ai reusit in atata timp.Nu mai crede in povesti comparate sau in sfaturi ce incerci sa ti le dai singur sau le primesti de la prieteni.Cu mine e altfel...
Mi-ar fi la indemana sa apelez la orgoliu,dar nu o fac,din ambitia de a-ti demonstra ca pot si altfel.
Nu crede ca tot ceea ce mi-ai zis a ramas intact,pentru ca tu singur ti-ai distrus"paradisul"ce sperai candva ca l-ai creat.Ai jucat totul pe-o carte si vreau sa-ti spun ca,ai jucat prost.Cand sperai ca o sa imparti tu cartile,asa s-a intamplat,doar ca eu am spus"PAS".
Ma cunosti indeajuns de bine cred,sa intelegi ca ceea ce imi propun,imi este mereu.Ultimele cuvinte ce le-ai auzit din gura mea,considera-le ecou in toate greselile ce le vei face,pentru ca atunci,poate chiar eram in stare  de ce tie nu-ti venea sa crezi.
Acum,lasa-ma sa-ti spun,consider ca ti-ai cladit fortat "un ceva",cu gandul de a impleti fragmente din ceea ce cu adevarat iti doresti si nu-ti iese.Incercam mereu sa-ti readuc aminte ca ceea ce-a fost nu va mai putea fi niciodata la fel;diferenta o va face ori ceva mai bun,ori contrariul;decizia e acum a ta in a-ti da seama in ce tabara te incadrezi.
Asa cum vreau sa ma lipsesti pe mine de explicatii absurde, vreau sa te scutesti si pe tine in a-ti mai imagina ceva ce nu este defapt,ci doar,ai dorit sa fie.
Jocul acela iluzoriu de care te-am avertizat ca nu-l joci bine de la inceput,acum te-a costat;si inca mult...Probabil nici acum nu realizezi,iar eu nicidecum nu vreau sa te conving.
Concluzionand in stilu-mi,vreau doar sa intelegi ca"dublu"nu e cel mai potrivit cuvant asociat persoanei mele si cred ca esti destul de capabil sa intelegi,nu ma indoiesc!

duminică, 31 martie 2013

Nu!

Nu sunt omul perfect,pe care uneori involuntar sau nu il cauti.Am zeci de defecte,dar toate impregante in sunetul  vocii mele si in mireasma parfumului ce te obsedeaza.
Nu sunt manechinul ce il privesti zi de zi in revista,dar cu toate astea,candva,ti-am placut.Nu am anii aceia inaintati pe care tu obisnuiesti sa-i reflectezi in experienta,dar totusi cred ca am cate ceva de spus.Nu sunt femeia care niciodata nu are nimic de spus,dar incerc totusi s-o fac in felul meu.
Nu ma pot considera lipsita de gelozie,dar prin asta iti demonstrez ca imi pasa.Nu am in fiecare zi ceva nou de oferit,dar mai presus de asta incerc cu fiecare zi sa ma arat in fata ta,asa cum sunt eu,si-atat.
Nu am in fiecare dimineata tenul perfect,sau parul dominat de aceeasi stralucire cu care te obisnuiam,dar am si zile mai proaste.
Nu sunt mereu atenta cu tine cum ar trebui,dar asta nu inseamna ca nu-mi dau seama.Nu sunt prietena perfecta,dar asta nu ma face sa incerc sa fac sa fie mai bine.Nu sunt la fel de puternica cum ai vrea in unele momente,pentru ca lacrimile mi-o iau inainte ca eu sa mai am ceva de spus,dar cred ca sensibilitatea este lege a feminitatii.
Nu intarzii sa spun ce ma deranjeaza si poate unoeri iti pare ca gresesc,dar asa sunt eu.
Sunt si nu sunt.
Cu toate lipsurile sau imperfectiunile ce pare ca le am,sa stii ca am o calitate suprema in ochii mei si a celor ce vor cu adevarat sa o observe.
Stiu sa TE IUBESC;si te iubesc cu tot cu defecte,cu sau fara patratele,cu un an in plus sau in minus,cu orice ai de zis,cu gramele tale de gelozie,cu orice ipostaza ai afisa in zilele tale mai putin bune,cu toate neatentile tale,cu toate slabiciunile.Pentru ca mai presus de toate esti tu,si cum te-am acceptat de la inceput asa,mi-am asumat ca-mi vei placea si cand timpul imi va pune in fata trasaturile tale ascunse.Atunci cand am aflat,ce-ar fi trebuit sa fac?Pentru ca viata nu ne ofera perfectul,am invatat sa mi-l creez pe cat cu putinta din lucruri imperfecte.

Oare?!

"Un maine"prea tarziu si "un astazi"prea devreme";asa obisnuiai in ultima vreme sa crezi.Ai incercat vreodata sa inversezi fraza:"Un maine"prea devreme,"un astazi"prea tarziu?!Prea tarziu pentru ce?
Prea tarziu pentru tot ceea ce ai vrut si nu ai avut curaj sa faci,pentru tot ceea ce ai simtit si nu ai indraznit sa arati,pentru tot ceea ce ai regretat si nu ai fost in stare sa spui,pentru tot ceea ce ai gresit si niciodata nu ai avut tupeul sa iti ceri iertare.
Traim domintati ce ceea ce cred altii,traim asaltati de parerile celor din jur si ne trezim captivii unui timp ce nu-l mai putem intoarce.
De cate ori nu ai fost in impas,confruntandu-ti ratiunea cu sufletul ,iar cand cel din urma se pregatea sa invinga, altii au decis in locul tau?Spune-mi,cati din toti oamenii aceia te-au si urmat pana la capat pe drumul tau?Cati au incercat sa inteleaga lucrurile de care ai nevoie si cati au stat sa vada tot ceea ce tu,defapt,simteai ca sa poata decide in locul tau?
Lasam timpul sa ne fuga printre degete si concluzionam ca nu am avut de ales.Gresit!Suntem martorii a tot ceea ce ni se intampla si de cele mai multe ori suntem primii invitati sa decidem,dar renuntam.
Cand"tarziul"isi pune amprenta pe ce realizam ca nu am facut,oftam profund,sperand la o posibilia schimbare.
Ecoul micilor erori ce le-am trait ne judeca astazi si ne fac pesimisti;acum,obisnuim prost,sa vedem intr-un inceput sfarsitul,orice clipa de bucurie sub apasarea gandului ca fiecare gest pe care il facem,ne duce spre final.
Oare de cate sanse avem nevoie sa luam o decizie buna pentru prima data?
Oare de cate lectii depindem pana sa intelegem ca lucrurile care ni se intampla nu sunt intamplatoare?

joi, 21 martie 2013

Abstract!

Umbrele unor clipe atarnate parca in etern devin supuse prezentului.Privesti in oglinzile impregnate in inimile oamenilor ce-au trecut prin viata ta si te sperii de ceea ce vezi.Goana timpului hain,lasa un praf inecacios in urma,iar tu  incerci zadarnic sa inghiti pulberea ce sigur te va face sclavul ei.
Intr-un timp in care tu-ti colorezi trecutul,doua umbre ale unei mari iubiri ascunse,isi traiesc cele cateva ultimele momente din prezent,intr-un alb-negru greu de identificat.Sub nuante de gri palid ale unor umbre ce parca se sting,defapt abia incepe sa renasca o poveste din ruine.
Suntele banale de"normal"iti aglomereaza paradisul acela perfect,pe care tu incerci sa ti-l creezi intr-un timp limitat.O goana continua dupa fericire se naste din lucruri marunte,in ochii-ti ramasi captivi serii aceleia la inaltime.Bolta catifelata impletea licurici de tot felul in imensitatea-i ce ascundea intelesuri profunde.Constelatiile ti-erau ghid in lumea aceea misterioasa pe care nu ezitai nicicand s-o intelegi.
Un vant puternic ti-a izbit obrajii,in clipa ce-o credeai a fi moment perfect de readuceri aminte.
Cuvinte soptite la ureche si fiori arzand in briza unei nopti de vara,adie acum ca-ntr-o scoica,provocand un cutremur in tot corpul tau invadat de sentimente profunde.
Puls crescand intr-o iubire diforma,cu aglomerari de"ea" si de"tine",apar transparent cand tu nu sti sa le dai vlaga.Urme de pasi,sub nisipul fierbinte,sarut inghetat de buze sarate si linistea digului lung ca o poveste raman a fi eterne placeri nevinovate in orice moment.Tacut si absent,intr-o seara inca de primavara,te regasesti pe banalul balcon al primului etaj.Tigara-ti in mana dreapta,nelipsitu-ti tricou lung si alb si aburii canii cu ceai din mana stanga,ce-ti imbraca picioarele goale intr-o sumara si nelipsita placere.
Faruri si nelipsite ecouri de Bucuresti,iti disturba linistea asurzitoare,dar ramai prins in captivitatea momentului.
Fiori calzi ai vantului ce-ti adie tricoul,te fac tot mai mult sa te vrei inapoi.In dreapta,locul e tot liber si dintr-o nestiuta obisnuinta sau necesitate,vrei sa umpli un loc ,ce pur si simplu nu destinat oricui.
Ramai cu ochii fixati spre nicaieri,intr-un orizont nelimitat tie si tuturor dorintelor ce ard inauntrul tau.
Luna isi arunca palid razele perfect drepte in balconul tau,asteptand din partea ta un semn.Zadarnic!
In ochii unor cuvinte ce-au secat,la insistente nemarginite,pare de neinteles tot ceea ce azi se vrea ca inainte.
Nu incerca sa lamuresti ceva ce nu mai este,in insistenta veghe a unei minti rationale si nu in cea a unei inimi pline de iubire.
Valuri s-au tot izbit de tarm,asteptand cu fiecare izbire un raspuns,dar si cand iarna a venit marea a decis sa inghete!Oamenii de ieri in costume de baie,au devenit oamenii de astazi incalziti de geci groase.
Incercarea aceea frageda de a se intalnit ziua cu noaptea si esecul continuu creat de cutitul ce strapungea granita dintre rasarit si apus,reprezinta exact ceea ce tu acum incerci sa impui.
Daca zilele au reusit sa inghete anii printr-o simpla intamplare,cum iti imaginezi ca lunile n-au putea-o face la fel astfel incat visul tau sa poata fi spulberat din momentul in care ti l-ai imaginat,intr-un tarziu,cand realitatea ta nu a mai coincis cu a mea?

joi, 7 martie 2013

Involuntar!

Cand timpul isi va pune-amprenta,
Intr-un final pe caracterul tau
Va fi tarziu iti spun de-acuma
Dar de folos,o spun tot eu.

Cand toate-n minte se vor derula,
Ai sa incepi sa reconstitui filmu
Ce-ti parea strain candva,
Cu toata subtitrarea sa.

Se vor intoarce toate cum n-ai crede
Cum n-ai putut nicicand spera,
Iar toate vorbele-mi rostite,
In capul tau vor rasuna.

Va fi zadarnic sa incerci ceva,
In multitudinea de amintiri date uitarii,
Cand buzele iti vor rosti ceva
De filmul sacadat al intamplarii.

Vei realiza povara amagirii.
Iertare nu ti se va da
Decat chiar in masur-aceea
Pe care niciodata n-ai putut-o da.

Regretul unor vorbe grele
Ce n-au lipsit din gura ta,
Vor fi raspunsu-acela sincer
Neasteptat din partea mea.

Sa cauti sfaturi de la prieteni,
Aceia care tu-i credeai
Cu siguranta oameni de nadejde
Cand incercam sa-ti spun ceva.

Voi fi profund dezamagita
Sa stiu ca n-am cum te-ajuta.
Si vei simti cu siguranta,
Tot ce-am simtit si eu candva.

Cand linga mine alta inima va bate,
Probabil vei afla.
Si n-am decat o rugaminte,
"Imagineaza-ti ca erai ca el,candva.."

Cand poeziile-ti vor rasuna in minte,
Recisteste-le si,nu ofta
Mesajul lor atat de sincer
Cu siguranta va conta.

Sa nu uiti un singur lucru,
Candva cu siguranta m-ai ranit,
Iar vorbele acelea ale tale,
Chiar si sa vreau n-o sa le pot uita.

Te-asigur si ca vei ramane,
Etern in amintirea mea
Cu toate lucrurile tale bune
Si mai presus "iubirea mea".

Indelungate amintiri frumoase
Chiar si pe chipul meu vor aparea
In zilele acelea care
Nu banuiam sa fie-asa.

N-am sa ezit sa recunosc vreodata
Tot ce am spus candva,
Pentru ca vremurile-acelea
Nicicand nu se vor schimba.

Te voi pastra cu grija-n locu-acela
Pe care multi nu l-au aflat,
Pentru c-ai fost si vei ramane
Un pic din tot ce-am insemnat.

Sa nu fi trist nicicand,pentru nimic
Dar daca asta se va intampla,
Intoarce-ti capu catre mine
Voi fi aici si te voi astepta.

Sa ma pastrezi si tu cum mi-ai promis
Intr-un loc stiut numai de tine,
Si sa-mi vorbesti cand iti va fi mai greu
Promit s-ascult,cum n-o va face nimeni.



Prin ochii lui.

In graba de a-mi demonstra mie "NIMIC"
Am renuntat la tine.
Continuu caut raspunsul unor intrebari
Pe care nu mi le-am pus niciodata.
O goana inutila dupa atentie,
Mi-a distrus minutul acela
                 in care te mai puteam avea
Si totusi,nu m-am opus.
Ma credeam vrednic in fata unor intamplari
Care nici macar nu se petrecusera.
Imi creasem defapt un film
Caruia i s-a schimbat scenariul.
Am ajuns intr-un final spectator,
Caci rolul,nu era deloc potrivit mie.
Atunci am inteles ca scena vietii
Are nevoie de actori adevarati,nu de figuranti.

luni, 25 februarie 2013

Un pic din mine!

Simplitate si fragilitate!
Am fost parte din tine,am respirat intr-un acord perfect mult timp si am mers cu fruntea sus,tinandu-te strans de mana.Am cazut.Si nu doar o data.Dar m-am ridicat mereu si te-am prins din urma.
Ultima cazatura insa,a fost probabil si ultima.A durut!M-am ridicat si de data aceea,doar ca nu a fost o oarecare ridicare.A fost aceea care m-a propulsat aici unde sunt acum.Si pentru asta,iti multumesc!
Pe-atunci nu stiam cu ce se mananca viata si probabil nici acum nu stiu in totalitate,dar totusi indeajuns de mult cat sa aleg ce e mai bine!
Am cladit pe umerii anilor ce s-au scurs,experiente frumoase si inevitabile invataminte.Am invatat sa nu depind de persoana din dreapta mea,pentru ca probabil nici ea nu depinde de mine.
Am inteles ca dependenta e un "drog",dar sevrajul din urma ei,se risipeste in timp.
Daca mi-as lua viata de la capat,as face exact aceleasi greseli;si toate din dorinta de a deveni cine sunt si astazi.Am urmat pasii firesti ai dezvoltarii mele si nu consider ca am gresit cu ceva in asta.Am cunoscut si suisul dar si coborasul,am invatat sa gresesc,ca apoi sa-mi repar greseala;am invatat sa iert,ca apoi sa pot fi iertata,am invatat sa iubesc,asa cum credeam eu ca inseamna iubirea pana in acel moment,am fost dezamagita si la randul meu am dezamagit.In urma tumultosului val de clipe trecute,ma simt implinita pana la punctul in care sunt acum.
Mi-am cunoscut ambitiile si punctele slabe,mi-am cunoscut perseverenta si declinul si cred cu fermitate in ceva mai mult.
M-am lasat descoperita cu greu,dar niciodata in totalitate,tocmai din dorinta de a putea continuu sa mai arat o parte din mine.Am fost simpla si complicata,incapatanata si deschisa si am lasat mereu in jurul meu,o portita de iesire in fata oamenilor care am considerat ca o merita.
De multe ori am fost inteleasa gresit,dar am intervenit doar atunci cand am stiut ca am ce dovedi si mai ales cui.
M-am considerat mereu o persoana conservatoare,lucru cu care nu pot spune ca ma laud,pentru ca de multe ori am evitat sa schimb ceva in viata mea,analizand prea mult consecintele.
Nu obisnuiesc sa tresar la primul instinct,ci mereu stau si gandesc lucrurile in profunzime,iar de cele mai multe ori vad ca asa e cel mai bine si nu-mi pare rau.Drept dovada,nu am niciun regret in ceea ce priveste deciziile luate pana in prezent.Indiferent,ca ele au avut un final favorabil mie sau nu,au fost niste decizii bine asumate,facute pe propria-mi raspundere.Sfaturile prietenilor sunt mereu bine venite,dar ultimul raspuns cu siguranta este al meu!
Ambitia de a obtine ceva este unul din punctele mele forte,pentru ca mereu sunt gata sa duc la capat ceva ce mi-am propus prin orice mijloc,indiferent de cat timp imi va lua!Dedic mult timp oamenilor dragi si lucrurilor care imi plac si ma atasez enorm de repede de ceea ce pare ca-mi aduce fericirea.
Unoeri,dau intr-o incertitudine bizara,moment in care mi-e greu sa ma inteleg,dar cred ca si asta tine de felul meu de a fi.Ofer o a doua sansa mereu,punandu-ma in situatia de a avea eu vreodata nevoie de ea.Iau decizii ce pot fi imprevizibile din prisma altora,dar cu siguranta din prisma mea sunt si vor fi mereu bine gandite.
Nu ma impresioneaza orice,dar nu as sti sa spun ce anume.Imi place sa fac surprize marunte,personalizate,aparent insignifiante,dar care stiu ca pot bucura si care ma caracterizeaza in totalitate.
Prefer unicitatea in fiecare lucru ce-l traiesc si sunt de parere ca niciun moment nu se aseamana cu altul.Drept dovada,tin extrem de mult la intamplarile traite cu o persoana si lupt neconenit ca ele sa nu se repete cu o alta,in aceeasi maniera.
Oamenii care m-au impresionat placut si cei care au trecut prin viata mea cu un motiv intemeiat,cu siguranta vor si ramane,indiferent de circumstantele ulterioare.
Sunt perseverenta in decizii si optimista in ceea ce le priveste.
Iubesc marea,rasaritul si apusul si manile tale care ma tin in brate in acele momente,deoarece cu siguranta nu esti un om oarecare.Iubesc briza marii ce concureaza cu manile tale in parul meu si buzele sarate,lipite de ale mele intr-un sarut perfect pe plaja.
Iubesc florile,dar doar cele care vin urmate de un sentiment real si nu de dragul unei iertari sau obligatii.
Iubesc murmurul tau la urechea mea,iubesc sa ne-alintam intr-un stil propriu si iubesc sa vad cum in bratele mele vibrezi si-mi dai de inteles ca nu-ti lipseste nimic.
Apreciez sinceritatea si adevarul,fiind doua lucruri esentiale care odata incalcate,vor fi iremediabile.
Ma pierd in ochii omului ce-mi transmite ceea ce am nevoie,vibrez in bratele omului care ma cunoaste si stie ce-mi doresc,adorm la pieptul celui care ma protejeaza si ma iubeste la fel cum o fac si eu.
As mai avea multe de zis,dar cum am mentionat anterior,imi place ca toate sa vina treptat,la timpul lor,asemeni asteptarilor mele de la viata.
Iti multumesc daca ai reusit sa citesti asta mai mult decat pe o autodescriere si m-as simti "implinita"sa intelegi si esenta a ceea ce am rezumat aici!

vineri, 22 februarie 2013

!

Au fost 2 zile si nimic mai mult.Te-am regasit pe tine la fel de indragostit de mine.Erai exact acolo,unde te-am lasat.Erai la fel de atent cu mine si la fel de pregatit sa-mi arati ca nimic din ce mi-ai spus nu s-a schimbat.
M-am regasit totodata si pe mine,putin altfel decat ma stiai.Tresaream in bratele tale,cum pana atunci nu stiam sa o fac;priveam pierduti amandoi orasul,intr-o noapte friguroasa,la inaltime.Imi sopteai cuvinte frumoase si te ghemuiai in parfumul meu,tinandu-ma tare tare in brate,de teama sa nu ma pierzi din nou.Stiam ca cerem prea mult de la clipa aceea prea scurta,dar totusi ne-am facut curaj sa o traim la intensitatea necesara ramanerii ei in"istoria"noastra.
Gesturile ti-au ramas neschimbate iar nelipsitul trandafir rosu nu a intarziat nici el sa apara.Era perfect!Rosu si parca intact.Era oare in el impregnata sinceritatea si intensitatea trairilor tale?
Ne-am intalnit in acelasi loc,ne-am privit ca prima data si am simtit aceeasi emotie.
De ce mereu ai stiut sa-mi valorifici doar partile bune?De ce mereu ai stiut sa ma apreciezi extrem de mult si nu am vazut?De ce am ramas omul"perfect"pentru tine?
Intamplarea a facut ca de data asta,sa simt la fel.Ai ramas surprins,iar gropitele tale nu au intarziat sa emane un zambet sincer si plin de bucurie.Te-ai jucat in parul meu,cum obisnuiai s-o faci mereu,m-ai alintat stiind ca e ceva nelipsit mie,m-ai tachinat si m-ai suparat intentionat,de dragul cu care urma sa ma impaci.
Ne-am spus in 2 zile cat nu au incaput in luni,iar sinceritatea venita din ambele parti a fost punctul care a amplificat fiecare traire.
Ne-am plimbat pe cele mai intunecate alei,ne-am amuzat din micile divergente pe care obisnuiam sa le traim si mai demult,am trait simplitatea la cote sofisticate.
A fost frumos,scurt,dar cuprinzator.In urma a tot ceea ce s-a intamplat a ramas un rand interminabil de mesaje,iar in urma lor,o intrebare...
Raspunsul a intarziat sa apara,desi amandoi il stiam.Am amanat din teama de a strica fragilitatea a ceea ce recladisem,din teama de un nou inceput.
Promite-mi ca n-o sa uiti nimic si ca mereu iti vei aminti de punctul nostru comun,pe care il vom vedea de oriunde am fi,amandoi.Distanta va fi motiv sa iti lipsesc mai mult,dar "Carul Mic" si "Carul Mare"vor fi mereu in acelasi loc,gata sa-ti transmita in lipsa mea tot ceea ce ai nevoie sa-ti spun.

"Tot ceea ce se intampla,inseamna ca trebuie sa se intample!"

marți, 12 februarie 2013

DA sau NU

Sentimentul acela greoi,apasator si greu de recunoscut.Cel mai adesea imbibat in orgoliu,cel care striga in tine,in timp ce tu-l opresti sa izbucneasca cu desavarsire.Spatiul acela nelimitat dar totusi intim,care pare sa-ti apara dinou inaintea sufletului exact cand nu te astepti sau cand nu iti planuiesti.Multitudinea aceea de sentimente amestecate,de trairi intense si priviri scanteinde.Imi place sa-l numesc,DOR.
Mi-am demonstrat ca pot si inca o pot face,dar nimic nu ma opreste sa spun ce gandesc acum.
O margine lipsa in dreapta mea,o scanteie uitata si o poza stinsa pe birou.
In schimb,acelasi chip sculptat printre zecile de amintiri,aceleasi atingeri fine printre cuvintele grele aruncate la repezeala,acelasi gust al buzelor fierbinti,in urma unor sarutari la intamplare.
Aceasi lipsa"de tine"cand si cand,aceeasi dependenta de o stare anume,intr-un moment unic al nostru,aceeasi nostalgie in atmosfera melodiilor noastre.
Dorul acela de o privire anume,de un cuvant care spunea mai mult decat orice,de un telefon dat pe neasteptate,intr-un miez de noapte,de un "noapte buna" chinuit dupa minute in sir de alintari si capricii.
O revedere brusca ar fi de-ajuns si-acum,ca filmul acela s-o ia de la capat.
Promisiuni,promisiuni,promisiuni..da.Am inceput prin a le face si prin a le incheia.Nu de multe ori am gasit finalul adevarat.
Un fir atarnand exista intotdeauna si continua sa o faca;sa-l numesc impuls sau dorinta?

luni, 4 februarie 2013

Cand...

"Exista o femeie,care imi domina sentimentele doar cand ma atinge;
Cu ea,sunt fericit!"

Toate isi revarsa ecoul cand tocmai credeai ca ai uitat.Si-ti spun eu cand iti dai seama ca nu e asa.
Cand tii pe altcineva in brate si vezi conturul ca nu se muleaza perfect bratelor tale.
Cand saruti alte buze si stii ca nu sunt cele potrivite.
Cand esti luat in brate si totusi mai ai nevoie si de cuvinte.
Cand asculti o melodie si-ti amintesti tot ce inseamna ea.
Cand nu ti se acorda atentia aia cu care tu erai obisnuit ti se pare ciudat.
Cand ti se spune simplu pe nume,iti pare ca lipseste ceva,cand adormi fara sa auzi cuvintele alea doua,sau cand simti nevoia sa fii tu si realizezi ca nu ai cu cine.
Cand altcineva se-apropie de tine si nu stie ce-ti place,cand nu mai poti fi sigur ca oferi cu adevarat ceva special sau cand micile-ti detalii sunt neglijate.
Cand iti raman minute la sfarsit de luna,cand nu mai ai nevoie de o noua cartela,cand nu mai intelegi defapt ce-a fost in capul tau.
Cand nu mai ai pe cine sa suni,cu orice motiv doar sa ii auzi vocea,sau doar s-o tachinezi.
Cand nu mai sti sa te implici sau sa iubesti.
Cand nu te mai cearta nimeni in felul acela sau cand nu mai ai cu cine sa te certi din iubire.
Cand nu mai exista acelasi farmec reascultand vechi filmulete.
Cand albumul din calculatorul tau stagneaza.
Cand ai nevoie de o solutie,si-ti lipseste curajul s-o mai ceri.
Cand simti ca iti este dor si te impiedica ceva sa te afirmi.
Cand lucrurile ce atunci te deranjau astazi iti par diferite.
Cand intalnind pe altcineva,realizezi ca nu umple decat un gol de moment si nici pe acela complet.
Cand te intrebi,atunci cum ai reusit si acum nu mai poti.


 "Cand"!

miercuri, 9 ianuarie 2013

02.01.2013?

Parca "ele"aveau totul si eu n-aveam nimic.Nici nu vroiam sa para vreo clipa ca  nu e asa.In interiorul meu inca vibra prezenta ta si in al tau prezenta mea.Rutina imbibata in atata dragoste ce-o mai aveam sau nu de oferit,ramanea a noastra si de data asta.Mascam prin tot felul de gesturi urmele privirilor noastre ce se-ntalneau,fiorii ce-i simteam cu fiecare melodie de-a noastra ce o auzeam,stiind ca toate se vor regasi intr-un moment,doar al nostru,ferit de ochii lor.
Ne retrageam cand dorul ne chema si ne vroia impreuna,lasand in urma noastra zeci de intrebari.Ajungeai dinou cu capul pe pipetul meu,iar eu in bratele tale simtindu-ti fiecare bataie a inimii,fiecare tresarire.Mainile noastre ajungeau din nou impreuna,in timp ce buzele ni se alipeau intr-un sarut ce il credeam perfect.Orele treceau ca si cand n-ar fi fost iar noi doi eram surprinsi in aceleasi promisiuni si vorbe frumoase.Te jucai in parul meu in timp ce-ti sorbeam capruiul din privire,iti mangaiam fata iar ochii isi transmiteau tot ce buzele noastre n-au reusit sa-si spuna.Emanam caldura intr-o camera rece,ieseau aburi fierbinti din imbratisari sincere,ce pareau eterne,Ne-alintam in vechiul si neuitatul nostru stil ce parea ca,de multe ori l-am dat uitarii.Cadrul se limita la doi,pe un fundal al unor melodii ce pareau perfecte fiecarui moment trait impreuna la intensitate maxima.Iti simteam corpul vibrand la fiecare atingere,incercand sa-ti arat ca n-am uitat ce-ti place,iar cand totul era perfect,doar tu stiai sa-mi arati asta in felul tau.

Cedam in fata sentimentului ce ne unea din nou,adormind imbratisati sub respiratii greoaie si batai apasatoare de fericire.Urma sa mai adaugam o dimineata povestii noastre interminabile,sa ne trezim somnorosi.Dimineata ne priveam lung si taceam.Nici unul nu era in stare sa creioneze concret ce traisem.

Acesta e sentimentul de care mi-ai pomenit in ultimul timp printr-o intrebare?