miercuri, 12 decembrie 2012

Nimic de explicat.

 "Pentru dragostea fata de trandafir gradinarul devine sclavul a mii de spini."

In ploaia celor mai arzatoare trairi,instinctul pune stapanire pe tot ceea ce inseamna ratiune,iar mintea devine prizoniera inimii.Mii de secunde de implicare se sparg in milisecundele unui cuvant spus gresit,sute de ore de ratiune sunt spulberate de minute de framantari iar lunile si anii de amestec omogen de sentimente si dragoste devin amintirile unor banale zi de plictiseala.Fulgerator indiferenta isi face simtita prezenta,cand numeri zilele de cand nu ai mai primit un semn sau lunile de cand nu ai mai simtit-o a ta.
In dorinta unei amagitoare resemnari scoti la inaintare orgoliul,ca pretext al convingerii tale zadarnice de a uita. Gustul acela intens al primei tale iubiri iti revine pe buze,iar tu continuu incerci sa-i stergi urma.In spatele lui renasc fiori profunzi,incontrolabili si odata cu ei,gesturile ce nu ti le poti scoate din minte.
 Te lasi nemultumit de multe lucruri si cauti mereu ceva sa nu-ti placa in totalitate.Nu te intreaba de ce,dar stie ca i se intampla adesea doar ei.In multe alte cazuri,nu procedezi asa.Motivul nu l-a aflat si nici nu incearca s-o faca.Si toate acestea pentru ca e curioasa daca esti constient ca atunci cand ti,e dor,defapt ti-e dor de toate imperfectiunile acelea ale ei care candva pareau a fi doar lucruri de judecat.
Involuntar redevi personaj al acelei povesti,candva incheiata,iar scenariul nu-ti mai e la indemana ca pana atunci.Reiei din replicile vechi,imbini cadrul acela cu vechile trairi si speri sa-ti iasa la fel.Zadarnic!Cand lupta tindea sa fie mai acerba,ti-ai cedat locul plecand,nestiind vreodata ca ai sa te intorci tot acolo.
Ploaia continua sa cada,cu stropi mari dar nu in ochii aceluiasi om.Continue stari febrile,aprinderi instinctive si mici farame de atunci incearca sa redevina un intreg,cand tu nu vrei sau nu credeai c-o sa se-ntample.Devi absent,regasindu-te in vechile ipostaze de sub praful asternut de timp.Facand la fel, ceva nu iese ca-nainte.

Sclipirile probabil au cedat intr-un amalgam de pareri preconcepute,in serile euforice din care nu credeai c-o sa mai scapi.Ganduri ascunse iti bat la poarta sufletului,iar tu inconstient sau nu,le deschizi.Odata intrate,te domina.Lupti pentru putere,orgoliu si nepasare,dar inauntrul tau ceva se opune.
N-as sti sa fiu in locul tau,n-as sti sa controlez ceva ce nu mi-am propus, dar totusi sunt nevoit sa o fac. N-as sti sa inteleg,sa judec tot,sa trag o linie sub toate cele ce le-am trait.N-as sti sa-mi explic "de ce iubirea ei imensa te vindeca mereu".

Deci cum ramane?
Iubim neconditionat ceva,fara a fi nevoie sa spunem de ce,iubim pentru placere,pentru multumire,pentru un intreg.Atunci nu exista conditionari,restrictii sau abateri spontane si nejustificate,pe care ulterior sa le regretam.Trecem peste influente sau confruntari stupide de orgolii si intelegem plictiseala ca pe o dependenta si monotonie ce face parte din noi.Luptam cat sa ne iasa ce am vrut,in locul unei renuntari ce ne e la indemana si pare sa fie singura solutie.
Cand nu suntem in stare sa facem asta,probabil nu am gasit "ceva-ul"acela pe care il cautam.Sau,poate l-am gasit dar nu in complexitatea lui.
Si-atunci ma-ntreb de ce-l rascolim continuu cautand vechea intensitate a lui daca nu sutem siguri de asta?Dar totusi,de ce ne face bine acea prezenta?De ce o cautam si de ce nu putem sa-i dam drumul definitiv?

Spune-mi,cate suflete te-au urmat si s-au pierdut pe drum?:)