miercuri, 12 decembrie 2012

Nimic de explicat.

 "Pentru dragostea fata de trandafir gradinarul devine sclavul a mii de spini."

In ploaia celor mai arzatoare trairi,instinctul pune stapanire pe tot ceea ce inseamna ratiune,iar mintea devine prizoniera inimii.Mii de secunde de implicare se sparg in milisecundele unui cuvant spus gresit,sute de ore de ratiune sunt spulberate de minute de framantari iar lunile si anii de amestec omogen de sentimente si dragoste devin amintirile unor banale zi de plictiseala.Fulgerator indiferenta isi face simtita prezenta,cand numeri zilele de cand nu ai mai primit un semn sau lunile de cand nu ai mai simtit-o a ta.
In dorinta unei amagitoare resemnari scoti la inaintare orgoliul,ca pretext al convingerii tale zadarnice de a uita. Gustul acela intens al primei tale iubiri iti revine pe buze,iar tu continuu incerci sa-i stergi urma.In spatele lui renasc fiori profunzi,incontrolabili si odata cu ei,gesturile ce nu ti le poti scoate din minte.
 Te lasi nemultumit de multe lucruri si cauti mereu ceva sa nu-ti placa in totalitate.Nu te intreaba de ce,dar stie ca i se intampla adesea doar ei.In multe alte cazuri,nu procedezi asa.Motivul nu l-a aflat si nici nu incearca s-o faca.Si toate acestea pentru ca e curioasa daca esti constient ca atunci cand ti,e dor,defapt ti-e dor de toate imperfectiunile acelea ale ei care candva pareau a fi doar lucruri de judecat.
Involuntar redevi personaj al acelei povesti,candva incheiata,iar scenariul nu-ti mai e la indemana ca pana atunci.Reiei din replicile vechi,imbini cadrul acela cu vechile trairi si speri sa-ti iasa la fel.Zadarnic!Cand lupta tindea sa fie mai acerba,ti-ai cedat locul plecand,nestiind vreodata ca ai sa te intorci tot acolo.
Ploaia continua sa cada,cu stropi mari dar nu in ochii aceluiasi om.Continue stari febrile,aprinderi instinctive si mici farame de atunci incearca sa redevina un intreg,cand tu nu vrei sau nu credeai c-o sa se-ntample.Devi absent,regasindu-te in vechile ipostaze de sub praful asternut de timp.Facand la fel, ceva nu iese ca-nainte.

Sclipirile probabil au cedat intr-un amalgam de pareri preconcepute,in serile euforice din care nu credeai c-o sa mai scapi.Ganduri ascunse iti bat la poarta sufletului,iar tu inconstient sau nu,le deschizi.Odata intrate,te domina.Lupti pentru putere,orgoliu si nepasare,dar inauntrul tau ceva se opune.
N-as sti sa fiu in locul tau,n-as sti sa controlez ceva ce nu mi-am propus, dar totusi sunt nevoit sa o fac. N-as sti sa inteleg,sa judec tot,sa trag o linie sub toate cele ce le-am trait.N-as sti sa-mi explic "de ce iubirea ei imensa te vindeca mereu".

Deci cum ramane?
Iubim neconditionat ceva,fara a fi nevoie sa spunem de ce,iubim pentru placere,pentru multumire,pentru un intreg.Atunci nu exista conditionari,restrictii sau abateri spontane si nejustificate,pe care ulterior sa le regretam.Trecem peste influente sau confruntari stupide de orgolii si intelegem plictiseala ca pe o dependenta si monotonie ce face parte din noi.Luptam cat sa ne iasa ce am vrut,in locul unei renuntari ce ne e la indemana si pare sa fie singura solutie.
Cand nu suntem in stare sa facem asta,probabil nu am gasit "ceva-ul"acela pe care il cautam.Sau,poate l-am gasit dar nu in complexitatea lui.
Si-atunci ma-ntreb de ce-l rascolim continuu cautand vechea intensitate a lui daca nu sutem siguri de asta?Dar totusi,de ce ne face bine acea prezenta?De ce o cautam si de ce nu putem sa-i dam drumul definitiv?

Spune-mi,cate suflete te-au urmat si s-au pierdut pe drum?:)    

luni, 3 decembrie 2012

Alb!

Un fulg alb isi face loc in mintea-mi ramasa inca in sfarsitul acela tarziu de toamna.Cade greu pe genele-mi lungi,trezindu-mi amintiri profunde.
Mi-e dor de strazile de un alb imaculat si de linistea aceea ce domina noptile de iarna.Dar mi-e dor si de tine in iarna mea.Fulgi topiti intr-un sarut fierbinte,mana mea in mana ta si pasii nostri perfect sincronizati,ce lasau in spate urme eterne.O cana de ceai,un loc retras,noi doi,cu ale noastre povesti si atmosfera aceea de iarna:perfect!Nasul tau rosu inghesuit in obrajii-mi inghetati,jocurile noastre absurde,piedicile acelea in zapada,pozele noastre, intregeau in fiecare an tabloul perfect al iernii.
E o perioada speciala,in care parca ne petrecem timpul altfel..sau cel putin asa ne place sa credem.Dimineti matinale pe varfuri de munte,cu skiurile in picioare,momentul acela asteptat un an intreg cand simti ca parca e prima data cand se intampla.
Planuri si ganduri de a merge macar odata impreuna sus la cabana,sa-ti dai jos manusile la mijlocul partiei sau in gondola si cu mainile inghetate sa-i cuprinzi fata sarutand-o brusc,fara motiv,sa te uiti in ochii ei si sa simti ca esti un om fericit.
Dupa-amiezi friguroase pe patine,poate nu pentru ca ti-ai fi dorit extrem de mult asta,ci pentru ca ai vrut sa-i faci ei pe plac..Plimbarile acelea in Poiana,duminica dimineata inconjurati de o imensitate de alb,care transmit un sentiment unic.Mesaje dragute de Craciun,seri la colindat si revelioane impreuna,urari sincere si care par sa bata tot unul catre celalalt.Imbratisari in miez de noapte,final de lista al realizarilor si dorinte marete pentru noul an.
Nu stiu sa descriu in cuvinte sentimentele acelea,e imposibil.Daca n-ai simtit macar o data fiorul acela ce ti-a invadat tot trupul cand tineai in brate persoana pe care o iubesti la trecerea dintre ani,daca nu ai stat cu ai tai la masa ascultand colinde in seara de Craciun,daca nu ai impodobit bradul,daca nu ai desfacut cadoruile in familie,bucurandu-va de lucruri marunte,daca nu ai fost in miez de noapte la colindat cu toti prietenii tai si daca nu ai degustat macar 3 tipuri de vin pe la profesori si prieteni,parca existenta ta a fost incompleta.Aici gaseai totalitata sentimentelor de care iti vorbeam.
Gandesc acum usor melancolica privind distanta care ma desparte de a fi in locul unde incepe sa ninga cam printre primele dati,locul acela al meu si geamul la care priveam fascinata prima zapada,dar realizez ca mai e putin si toate dorintele mele vor deveni realitate.
Mi-aduc aminte multe momente ce m-au legat de iernile trecute si odata cu ele si de tine.
Vreau sa-mi creez iarna aceea stii tu?cu putin din fiecare..putinul meu,putinul tau,ca apoi sa poata lua nastere un intreg.Nu voi forta nimic din ce nu trebuie sa se intample.Voi stii doar ca nu voi lua nimic ca pe o simpla intamplare,voi profita la maxim de fiecare moment ce-l voi primi si-mi va surade in vreun fel.Pentru ca atunci,avandu-l ,voi intelege de ce mi-a fost dat sa-l am si voi stii cum trebuie si ce sa fac spre a-l prelungi.

Hai sa lasam iarna sa ne deseneze anu acesta povestea cum vrea ea!