sâmbătă, 15 septembrie 2012

Punct.

In jocul acela iluzoriu,
Imparteam binele si raul la doi.

Ne cufundam intr-un abis propriu
Purtandu-ne pe buze dragostea eterna.

Timpul,nu mai avea valoare,
Sau noi nu stiam sa i-o dam.

Nimeni nu ne intelegea durerea sau bucuria,
Nimeni nu inainta cu noi;


Profundul izbucnea la suprafata
Dominat de o sinceritate absurda.

Completam imposibilul,
Si desenam un viitor apropiat.

Fractiuni de secunda ne-au distrus paradisul,
In timp ce noi paream neputinciosi.

Raman acum doar cioburi taioase,
In umbrele unor amintiri ce dor.

Nu mai ramane nimic de facut
Jocul pare ca s-a terminat!

Scuzele intarzie sa apara
De teama unei impacari bruste si continue.

Orgoliile au ajuns in confrunatrea finala,
Iar fundalul e acoperit de un timp ce pare ca ne desparte.

Sa-l numim final?