duminică, 12 august 2012

Picaturi de perspectiva!

A fost dezamagita..dar,a ramas alaturi de mine de atatea ori.Eram usor neglijent,incapatanat si orgolios.Bateam in retragere ori de cate ori parea ca cineva in jurul meu isi da seama ca mi-e dor sau ca inca..mai tanjesc dupa ea.Imi aminteam,chiar daca nu zilnic,fiecare moment petrecut cu ea,pentru ca,odata chiar daca mi-era greu sa recunosc era exact ceea ce imi doream,era EA si atat.Eram fericit,ma simteam cel mai iubit apreciat si important.Avea stilul ei aparte,stia mereu sa-mi spuna o vorba buna,stia sa m-alinte asa cum nimeni n-o facea,stia sa ma introduca in jocurile ei,ce intre timp au devenit ale noastre si,pe care nu credeam sa le joc vreodata.
Stia sa ma tina langa ea.Am realizat asta la finalul celui aproape un an petrecut impreuna,cand mi-am dat seama defapt cat timp a trecut.Ma mai certa din cand in cand,ma mai scotea din sarite,sar stii tu,avea felul acela al ei de a ma impaca.
Ma obisnuisem cu ea,cu noi chiar daca intampinam momente cand ma plictiseam sau cand treceam cu vederea niste lucruri ce ea le vroia a fi dragute,dar mai tarziu imi parea rau.Asa eram eu!Iar ea..ma ierta!
Daca m-as intreba ce mi-a lipsit in tot acest timp,n-as sti sa raspund,desi uneori ma simteam privat de libertatea aceea,pe care,totusi constientizez ca o aveam.
Imi facea pe plac si-mi intelegea capriciile si nemultumirile chiar daca eu,paream nemultumit.Chiar ma iubea!
Era sensibila,romantica,finuta si delicata in gesturi,sensibila si talentata la literatura.Scria nenumarate povesti ce redau perfect realitatea frumoasei noastre povesti,cu bune si cu rele.Eram ce-i drept,fascinat dar refuzam sa ma exteriorizez.Era de neinteles cat suflet punea in tot ceea ce facea.
Se supara usor,imi inchidea telefonul stiind c-o voi suna inapoi de cele mai multe ori,se ambitiona cand nu era cazul,dar ii trecea la fel de repede.Apoi,incepeam eu,faceam pe suparatu,ea incerca sa ma impace,ca apoi sa cedam brusc intr-un sarut sau o simpla vorba draguta.Asa eram noi!
Era vesela si amuzanta.Impreuna eram fericiti!De multe ori ma intreb daca tot ceea ce am facut pentru ea,eram in stare sa fac pentru altcineva...
De multe ori ma intreb ce.a fost in mintea mea in momentele cand am renuntat si am lasat-o sa plece..A meritat?Am meritat eu sa raman fara ea?
Am cerut candva sa fiu singur..Am reusit sa devin..vroiam sa fac atatea lucruri de la care aveam impresia ca ea ma impedica.si uite!am devenit liber,mi-am facut toate capriciile acelea si de fiecare data ajungeam la un punct cand,trebuie sa recunosc:imi lipsea.Nu eram in stare sa fac nimic sa schimb asta!
O revedeam des,de fiecare data parca mai frumoasa,dar ii lipsea zambetul acela ce doar eu i-l puteam oferi.
Se facea ca nu-i pasa;simteam cum ii lipseste puterea de a ma include in orizontul privirilor ei.In ciuda momentelor pline de sinceritate,era puternica,orgolioasa si rece.Atunci nu stiam defapt cum vreau sa o vad,sa o stiu...
Am cunoscut-o in toate ipostazele ei si ea pe mine la fel:momente de exuberanta fericire sau momente de declin.Am stiut cred eu sa-i fiu aproape pe cat am putut.
Ne-am regasit in nenumarate momente,nu stiu cum,dar efectiv ajungeam din nou impreuna.Lasam impresia in jurul meu de o oarecare aventura,poate ei,la fel,dar fata de mine aveam cel putin pentru un moment, certitudinea ca nu e asa..stiam ca vreau mai mult,stiam ca reprezinta enorm tot ceea ce se intampla inca intre noi,vroiam sa urlu in gura mare tot ceea ce simteam,dar...nu-mi iesea.Si-atunci mi-era greu sa-i dovedesc tot ceea ce ea ma ruga.
Ma vroia sigur pe mine,ea pe sine la fel..ma vroia ca la inceput,sau daca asta nu se putea...of ma vroia sincer si-atat!Nu era greu,dar eu nu eram pregatit sa-i dovedesc.Nu stiam daca mai eram gata vreodata sa fac asta!Desi..simteam ca nu e bine s-o las asa.
Ii remarcam involuntar fiecare schimbare..ii inspiram aroma parului fin in timp ce ea-mi statea la piept,in timp ce respiratiile ni se amestecau,trupurile ne vibrau,iar noi eram doar doi copii fericiti,ramasi imbratisati si rezumand un tumultos trecut ce ne invadeaza prezentul.
Eram mirat cum fiecare ocazie ne gasea intacti;nu lasam loc timpului ce-a stat intre noi sa-si spuna cuvantul.In momentele cand ii regaseam dinou mana fina in mana mea,pe o faleza undeva la mare,o intrebam de ce dupa cate i-am facut,ea mai e acolo pentru mine?A tacut pentru cateva secunde si mi-a spus sa ma gandesc singur la raspuns.Ca de fiecare data il stiam doar ca...parca ma temeam de seriozitatea cu care privea lucrurile.Cred ca acest lucru crea o oarecare incompatibilitate intre noi.
Un singur lucru pot spune singur:am realizat ca intre noi lucrurile nu se vor termina curand...e parca o poveste care,stim cand a inceput dar nu stim cand se va termina...De ce ma intorc mereu la ea?De ce pare sa aiba un acel ceva ce parca nu-l gasesc in alta parte?De ce?Si cum de i-am ramas intiparit in minte?Cand s-a ceat paradisul acesta din care efectiv acum,nu pot evada?
Oare o mai iubesc?

luni, 6 august 2012

Vant..nisip..18 ani

Stii tu perioada aceea perfecta?Obscuritatea dintre rasarit si apus,briza blanda ce-ti mangaia fata,soarele acela arzator ce-si facea loc cu razele lui printre firele-ti imbibate cu sare?Nisipul acela fin ce-l rasfirai cu fiecare pas ce-l faceai..Epava..Digul ce-ti doreai de doi ani sa-ti fie macar odata refugiu de iubire..nu orice fel de iubire..iubirea aceea personalizata a voastra..iubirea cu omul ce-l credeai perfect,perfect pentru tine..Iti imaginai locul acela dominat de intensitatea valurilor ce se izbeau de tarm,iar pe tine,intr-un coltisor absent,in bratele omului ce-l iubeai soptindu-ti cuvintele acelea..stii tu..el le stia parca si mai bine,iar atunci cand le pronunta simteai parca fiecare "picatura de mare"cum ti se prelinge pe corp.
Melodia aceea ce-ti trezea amintiri cu fiecare ascultare,parca tot mai profunde,mirosul acela,mirosul vostru,parfumurile amestecate intr-un fior si buzele arzand intr-un sarut sarat.Perfectiune!
Tigara de dimineata,ness-ul cumparat de la un magazin de pe o nestiuta strada si toata atmosfera caniculara iti sopteau ca esti acolo unde ti-ai dorit un an de zile...
Ai adormit macar odata pe plaja si te-ai lasat trezit de finetea unei dimineti arzatoare de vara,aproape de malul ce parea a fi o alarma..Inconjurat/a de aerul acela respirabil,indragostit si fericit.
Sirena unui vapor din larg,a carui luminita o vedeai cu o noapte in urma vag in imensitatea infinitului ce-l priveai in fiecare seara de pe cearceaful plin cu nisip.Drumul acela interminabil din vechiul si neuitatul bazar,crizele de ras ce te faceau o marioneta a egoluli tau interior dominat de fericire.
Intalnirile spontane,vechile priviri si brusc:voi doi.
Noptile petrecute intr-o camera de hotel,cu geamul intre-deschis,cu razele absurde de luna ce-ti invadau intimitatea si respiratiile voastre greoaie regasite dupa atata timp.Discutiile interminabile,pe moment sincere si de neuitat,cand fiecare din voi parca izbucnea,incercand din rasputeri sa caute o solutie a fericirii.Timpul nu mai avea valoare,telefoanele sunau zadarnic,pentru ca,atunci,erati voi doi si-atat.Iti amintesti?Ma intrebam atunci mangaindu-ti fata,daca cel ce a vrut sa te am de ce nu intervine atunci cand pare ca ceva ne desparte?De ce tot ce ni se intampla ramane acolo,undeva,uitat?De ce eviti sa fii fericit?De ce incepi mereu niste discutii "grele"pe care nu le poti duce pana la capat?De ce ti-e teama de responsabilitatea pe care o implica fericirea?Ar fi inutil sau probabil banal sa readuc in discutie obscurul ce ne inconjura,buzele tale fierbinti,sau atingerile mele fine,privirile fixe si profunde,imbratisarile tale ce pareau eterne sau intensitatea lor?Vocea ta soptita care cerea mereu un raspuns la orice nelamurire pe care o aveai,mainile noastre impreunate si toate jocurile acelea vechi care nu au incetat niciodata sa existe.Intrebarea aceea"de ce eu?tu?noi din nou impreuna?cand se va termina totul?sau..se va termina curand?"
Dimineata totul parea sters,sau asa lasam impresia..in jurul nostru erau zambete lipsite de orice fel de intelegere a ceea ce a fost.De critici nu mai vorbesc..Aici ar trebui sa readuc in discutie incapacitatea acestor zambete meschine de a vedea dincolo de aparente.Tocmai de aceea nu ma chinui sa-i fac sa inteleaga ceva ce n-au trait!
De la rasarit la apus nu era mare distanta,intr-o noapte alba pe care ti-o creai exact cum iti doreai.Ajungeai intr-un final dupa rasaritul soarelui in camera ta,plin de sare si mahmur de iubire,te aruncai in pat si izbucneai intr-o criza de ras cu fetele.Ele erau acolo gata sa-ti asculte parca deja stiuta poveste...Perfect perfect perfect!
Cand realizai ca nu ai somn,coborai in curte,iti faceai un ness si inspirai dimineata aceea de vara.
E aiurea..perfect si dupa brusc s-a dus.Te intorci acasa..urmeaza un drum lung cu trenu,lasi in urma amintiri,dimineti si dupa-amiezi personalizate si ajungi in locul realitatii,unde confrunti aceleasi obisnuite activitati.Iti ramane pana la anu,un album plin de poze,pe care cu siguranta il vei rasfoi des,un filmulet al unei saptamani ideale,o melodie celebra saptamanii aceleia si un gust de sare pe camasa-ti din ultima noapte.
S-a dus si vara lui 2012!