joi, 2 februarie 2012

Opreste timpul!

Daca mi-as lua toate frazele si as uni punctele,amintirile si toate chestiile marunte ce m-au framantat,s-ar forma imagini in imagini,conturate de unicitatea vremurilor din liceu.Ambiguitatea si teama inceputului,cunoasterea treptata,urmata de momente"de glorie",cand totul,parca conspira inspre implinirea dorintelor mele.Arome de noastalgie,conturate de exuberanta fericire,urlet disperat si nenumarati fiori pe holurile,curtea si clasa ce in curand vor deveni o amintirie.

Se apropie totul de final si parca nu ramane decat iluzia unui arbitru ce fluiera sfarsitul de meci.Da..pot spune ca totul a fost un joc..un joc al maturitatii in floare,dominat de reguli scrise si nescrise,de jucatori pe pozitii si numeroase partide interminabile pana la un punct:pauza.

Nu gandesc..vad si scriu intrerupta fiind de fragmente ce-mi inunda paginile..Iau totul ca pe o calatorie gratuita,pana la granitele "Ultimului Clopotel",cand voi fi nevoita sa cobor si ma voi conforma.
Refuzam adesea realitatea,pentru ca nu vrem sa traim in ea,inventam povesti asa cum turnam zahar in cafea ca nu ne place gustul.Nimeni nu va putea vreodata sa perceapa lucrurile asa cum sunt;suntem oameni,nimic mai mult..

Mai stii?Ne-am intalnit la granita unui an distanta..pupila ta,golea pupila mea..Nu eram mai mult decat spatiul dintre noi dar nu mai putin decat atingerea ta.Te-am cunoscut si nu stiam cum functioneaza lumea,dar atunci cand mi-am trecut mana prin parul tau,valuri s-au desprins de tarm.
Am pus impreuna punct zambetului,dar l-ai intins cu o lcarima precum o virgula,ca si cand mai vroiai sa spui ceva..Nu neg...E posibil,dar,oare cand?Sunt curioasa sa aflu enigma unei iubiri de liceu,a unui om,fara al carui nume nu-l mai am pe buze,imi raman tot mai putine cuvinte prin care sa exist?Mai poate ceva sa ma repare?

Versuri dintr-o veche dar neuitata melodie ne-a caracterizar in toti acesti 4 ani cand am vrut sau nu sa recunoastem ca unul fara celalalt nu eram un intreg,nu am fi avut farmec:
"O camera micuta dar de prieteni plina,
Ce-aveau si foc in suflet,si-n ochi aveau lumina"
Vom continua spunand:
"S-au dus ai mei prieteni,s-a dus si acea clipa
Mai zboara fiecare batand dintr-o aripa,
Traiesc,mai rad,fac glume,sunt sanatosi dar vai!
Acum nimic nu este ca-n acea zi de mai..."
Pe o pagina stearsa mi se ofera,cu acelasi trup de litera din care am gustat toti acesti ani timpurii.Nu te-as putea crede,oricine ai fi,sa-mi spui ca nu te regasesti macar in jumatate din tot ce am concentrat aici.

Mai stii prima gura de aer?Rece si patrunzatoare..Primul pas ce nu ne-a dus nicaieri,primul cuvant ce l-ai tipat dar care credeai ca nu inseamna nimic?Prima poveste de dragoste?Primul sarut,prima floare?Primul fum inecacios cand iti spuneai tie insuti"nu sunt dependent",fara sa stii ca vei deveni dependent de viata.
Prima nota mica,ce parea o tragedie,si ulterior ajungeai s-o iei extrem de usor;prima dezamagire pe care o credeai unica;urmai sa fii martorul unui sir interminabil de dezamagiri carora nu le mai puteai face fata..Iti aduci aminte oare tot?Nu existau cai gresit,doar drumuri alese prost..nu exista"nu pot"si eventual"nu vad niciun rost".Toate apar acum sub forma unui sir de amintiri in miscare,ce nu-l pot opri.Ma lovesc tot mai tare,sunt din ce in ce mai ametit de acest miraj si intoxicat de trecerea uluitoare a timpului.Nu-l pot opri!Cineva sa ne aduca liceul inapoi!