joi, 16 februarie 2012

I could not ask for more!

Tu?Dinou tu?Cand ai reaparut?Sau oare nu ai disparut niciodata?Asa ma faceam sa cred..Si nu e prima data cand se intampla sa ne intalnim si stii tu..o luam de la capat.Raman eu si cu tine.Te privesc si-mi raspunzi,ma atingi si iti mangai usor fata,privindu-ti ochii caprui ce-mi transmit mereu altceva decat faptele tale.Ne facem reprosuri,vechile dar neuitatele pentru ca,niciodata nu apar prea multe noi.Suntem noi doi,incapatanati,orgoliosi..Te lasi usor pe mine in timp ce trupurile ni se amesteca banal intr-o simpla atingere.Ma privesti in ochi si taci..Emani acelasi miros bine cunoscut...Imi patrunzi in suflet prim faptele si cuvintele care te caracterizeaza, care stii ca mereu iti vor pastra un loc”al tau”.Ne amagim reciproc,parca de dragul a tot ceea ce-a fost.Vrei mereu sa lasi impresia de alt om..Te intreb ce te-a schimbat si cum a reusit,si-mi raspunzi ca ai ramas la fel.Imi vine sa te iau in brate si sa te las sa intelegi ce vrei tu din gestul meu,dar de fiecare data cand simt asta,ma opresc.Stam minute si ore descifrand aceleasi mesaje din priviri si ocolim esentialu.Asa am fost si asa vom ramane.Nu vom stii ce ne-a legat,nu vom stii ce ar putea sa ne mai lege.Acceptam si nu realitatea.Prietenii nostrii apar dinou la comun ca alta data,privindu-ne confuzi,nestiind ce se intampla.”Or fi spectatorii nostril?”-ma intrebai..ti-am zambit usor si nu am stiut ce sa-ti raspund.Poate le-a fost dor de imaginea noastra impreuna,ce le-a fost intiparita in minte atata timp.A disparut brusc!si iata acum,cateva bucati din ea,se refac si dispar,fuzioneaza la intrevale de timp,printre niste culori de tot felul.E ceva ciudat.Nu-mi dau seama ce.Jucam aceeasi carte,intr-un joc ce parca nu are sfarsit.Schimbam regulile dar tot nu terminam.Nu depasim granitele obisnuintei,nici pe cele ale placerii si ajungem tot impreuna.Nu pentru mult timp,dar ajungem.Sunt zile cand imi reprosez fapte si altele cand ma mandresc cu ele.
Ne moare dragostea asta minunata cu fiecare zi care trece,tot mai mult si nu mai stiu ce sa fac.Revad eterne amintiri,prea multe simboluri a ceea ce-am insemnat “noi”.Le-am izolat si parca,ma pun la zid in momente tot mai nepotrivite.Vreau sa.mi imaginez trecutul fara tine.As fi fost un om simplu,banal,lipsit de candoarea unui zambet sincer si inconfundabil,lipsit de armonia sufleteasca perfecta.Mi-ar fi lipsit licaritul ochilor ce spunea mai mult decat vroiai sa stii.Radiam,emanam fericire si imprastiam sclipiri de dragoste.Eram prinsa in ceva ce nu stia nimeni.M-ati judecat pe nedrept.M-am facut inteleasa,tarziu,cand am lasat un gol imens in juru-mi.Telefoane si intrebari intrebatoare cu privire la intensitatea trairilor mele,fata de tine.Da, am spus:”Il iubesc,cum n-am iubit pe nimeni!”.Intr-un final m-ati crezut..mi-ati apreciat curajul,demnitatea,si puterea de a lupta necontenit pentru ceea ce imi doresc.Am trait luni de inconfundabile placeri,nopti cu iz de sare,pe malul linistit,si murmurul confuz al marii,pe o plaja banala,langa Obelix;dimineti imbibate de dragoste,pe acelasi mal,intr-o incandescenta stare de candoare,in briza unor raze timpurii de soare.Parea ca si cum,noi,am fi reinventat iubirea pura,adevarata.La noi era totul perfect…Ochii mei atat de indragostiti nu vedeau dincolo de capruiul ochilor tai.Buzele mele nu tindeau mai departe de granita buzelor tale,fierbinti.Cu toate astea…Am ajuns la fel ca toti ceilalti.Defapt,putin diferiti..Raniti,dar parca altfel,dezamagiti parca pentru totdeauna,despartiti dar impreuna,indiferenti dar pe cat se poate de clari.Nu stiu sa-ti explic.Nici tie..nici mie.Simt ce nu simte nimeni.O discontinuitate,in mijlocul propozitiei.O lipsa de final.Nenumarate lucruri ce se intampla,pentru ca asa trebuie,imi agita gandurile,imi ravasesc hotararile.DA!E un”acel”ceva,aparent imposibil de trecut.Dar..pentru ca intotdeauna va exista un dar,eu simt ca nu s.a terminat!
Crezi in cuvinte?ca in fapte am impresia ca nu.Voi spune asa: te-am iubit,te iubesc si te voi iubi.Da ,asta am zis in nenumarate randuri si sustin in continuare.Te fac sa intelegi.Te voi iubi pentru totdeauna ca OM,nu ca iubit.Te voi iubi:
-ca pe o fosta jumatate
-ca pe un vis devenit realitate
-ca pe o nesiguranta devenita certitudine
-ca pe un om care m-a facut sa ma simt cea mai iubita(asa imi spunea sufletul din tine)
-ca pe omul care m-a urcat pe cel mai inalt piedestal,chiar in momentele cele mai grele
-ca pe omul care m-a tinut de mana,m-a tinut in brate transmitandu-mi putin din intregul lui
-ca pe omul care m-a iubit,oferindu-mi cat a considerat ca merit,eu oferindu-I tot.

Imi admir sinceritatea,puterea de a invinge orgoliul pentru fericire.Tu nu ai putut face asta de multe ori.Iei pauze lungi,din care am impresia ca nu ai sa mai revii niciodata.Si brusc apari!Nu stiu pentru cat timp.Tomcai de aceea,nu-mi mai pun nici.o intrebare,nici tie.Te las sperand ca o sa lamuresti candva tot ceea ce ni se intampla.Incerc sa te fac sa nu-ti fie teama.Nu reusesc!Incerc sa iti arat cealalta fata a lucrurilor care efectiv nu vrei s-o privesti!Zadarnic!Oricum..stii bine cine sunt eu,cine esti tu,cine suntem noi.Presar peste tine,pararea ultimelor luni si te vad altfel.Ai ramas si cum ai fost.Doar ca mereu am termen de comparatie.Sunt lucruri ce nu credeam ca le mai pastrezi dar m-am inselat.Le-am regasit de fiecare data cand am ajuns impreuna.(stii bine la ce ma refer”ahaaa”)Nu stiu,am tacut si asa voi face si de-acum inainte.Mi-am promis sa renunt,doar pentru ca ti-ai dorit enorm asta.Indiferent de ce va urma,vor ramane urmele tale,ale mele,ale noastre neatinse.E imposibil sa repetam ce-a fost individual!Te rog,incearca sa redevi ce-ai fost,sau cel putin sa nu lasi impresia de alt om.Te rog lasa loc de ceva mai mult,decat e acum intre noi.Te rog aminteste-ti  tot ce ti-am spus in cea mai recenta seara in care ne-am intalnit.M-ai intrebat daca stiu ce zic,is ti-am promis ca-ti voi zice acelasi lucru a doua zi.Eu sunt in stare,de tine ma indoiesc.Te las acum..pentru moment sau pentru totdeauna.Ma voi stradui,doar de dragul ultimei tale dorinte fata de mine!

P.S:”cand mai scrii pe blog?”-uite ca am scris
       Nu-ti hrani orgoliul,pe seama a tot ceea ce-am promis ca nu voi mai scrie.si totusi am facut-o.Nu te lasa captivul unor indelungate perceptii,lasa-te prins daca simti,macar o bataie”altfel”a inimii,un ecou vag din interior..Nu stiu sa-ti zic ce va urma,nu stiu sa-ti zic cand,tot ceea ce pot spune este:
 to be continued
-9 months
-million hugs
-thousand kisses
and infinity  “us”.


From Deni,with love.

Alter ego

 
Eram in stare sa renunt la egoul meu marunt si sa-mi cunosc sinele suprem.Am sperat la unicitate,la incredere dar m-am izbit de realitate de mult prea multe ori.Intr-un final a fost benefic!Nu-mi fac promisiuni tragice propriei persoane,las lucrurile sa se modeleze dupa realitate si odata cu ea si eu.Nu mai simt nici durere, nici fericire.Traiesc un sentiment neutru care ma inalta cand am nevoie si ma coboara de asemenea.Am daruit totul,si parca nu indeajuns,am respirat dragoste si parca nu era aer destul,am jucat un joc greu,pe care l-am pierdut.Dar nu a fost o oarecare pierzanie!A fost un castig interior,o promisiune fata de mine,pe care am respectat-o :am iubit un om cu tot sufletul meu,si pentru mine..asta a fost de-ajuns.Sunt un om implinit prim prisma maruntisilor ce ma inconjoara.Imi creeaza spatiul propice, perfect dezvoltarii mele.

joi, 2 februarie 2012

Opreste timpul!

Daca mi-as lua toate frazele si as uni punctele,amintirile si toate chestiile marunte ce m-au framantat,s-ar forma imagini in imagini,conturate de unicitatea vremurilor din liceu.Ambiguitatea si teama inceputului,cunoasterea treptata,urmata de momente"de glorie",cand totul,parca conspira inspre implinirea dorintelor mele.Arome de noastalgie,conturate de exuberanta fericire,urlet disperat si nenumarati fiori pe holurile,curtea si clasa ce in curand vor deveni o amintirie.

Se apropie totul de final si parca nu ramane decat iluzia unui arbitru ce fluiera sfarsitul de meci.Da..pot spune ca totul a fost un joc..un joc al maturitatii in floare,dominat de reguli scrise si nescrise,de jucatori pe pozitii si numeroase partide interminabile pana la un punct:pauza.

Nu gandesc..vad si scriu intrerupta fiind de fragmente ce-mi inunda paginile..Iau totul ca pe o calatorie gratuita,pana la granitele "Ultimului Clopotel",cand voi fi nevoita sa cobor si ma voi conforma.
Refuzam adesea realitatea,pentru ca nu vrem sa traim in ea,inventam povesti asa cum turnam zahar in cafea ca nu ne place gustul.Nimeni nu va putea vreodata sa perceapa lucrurile asa cum sunt;suntem oameni,nimic mai mult..

Mai stii?Ne-am intalnit la granita unui an distanta..pupila ta,golea pupila mea..Nu eram mai mult decat spatiul dintre noi dar nu mai putin decat atingerea ta.Te-am cunoscut si nu stiam cum functioneaza lumea,dar atunci cand mi-am trecut mana prin parul tau,valuri s-au desprins de tarm.
Am pus impreuna punct zambetului,dar l-ai intins cu o lcarima precum o virgula,ca si cand mai vroiai sa spui ceva..Nu neg...E posibil,dar,oare cand?Sunt curioasa sa aflu enigma unei iubiri de liceu,a unui om,fara al carui nume nu-l mai am pe buze,imi raman tot mai putine cuvinte prin care sa exist?Mai poate ceva sa ma repare?

Versuri dintr-o veche dar neuitata melodie ne-a caracterizar in toti acesti 4 ani cand am vrut sau nu sa recunoastem ca unul fara celalalt nu eram un intreg,nu am fi avut farmec:
"O camera micuta dar de prieteni plina,
Ce-aveau si foc in suflet,si-n ochi aveau lumina"
Vom continua spunand:
"S-au dus ai mei prieteni,s-a dus si acea clipa
Mai zboara fiecare batand dintr-o aripa,
Traiesc,mai rad,fac glume,sunt sanatosi dar vai!
Acum nimic nu este ca-n acea zi de mai..."
Pe o pagina stearsa mi se ofera,cu acelasi trup de litera din care am gustat toti acesti ani timpurii.Nu te-as putea crede,oricine ai fi,sa-mi spui ca nu te regasesti macar in jumatate din tot ce am concentrat aici.

Mai stii prima gura de aer?Rece si patrunzatoare..Primul pas ce nu ne-a dus nicaieri,primul cuvant ce l-ai tipat dar care credeai ca nu inseamna nimic?Prima poveste de dragoste?Primul sarut,prima floare?Primul fum inecacios cand iti spuneai tie insuti"nu sunt dependent",fara sa stii ca vei deveni dependent de viata.
Prima nota mica,ce parea o tragedie,si ulterior ajungeai s-o iei extrem de usor;prima dezamagire pe care o credeai unica;urmai sa fii martorul unui sir interminabil de dezamagiri carora nu le mai puteai face fata..Iti aduci aminte oare tot?Nu existau cai gresit,doar drumuri alese prost..nu exista"nu pot"si eventual"nu vad niciun rost".Toate apar acum sub forma unui sir de amintiri in miscare,ce nu-l pot opri.Ma lovesc tot mai tare,sunt din ce in ce mai ametit de acest miraj si intoxicat de trecerea uluitoare a timpului.Nu-l pot opri!Cineva sa ne aduca liceul inapoi!