miercuri, 12 decembrie 2012

Nimic de explicat.

 "Pentru dragostea fata de trandafir gradinarul devine sclavul a mii de spini."

In ploaia celor mai arzatoare trairi,instinctul pune stapanire pe tot ceea ce inseamna ratiune,iar mintea devine prizoniera inimii.Mii de secunde de implicare se sparg in milisecundele unui cuvant spus gresit,sute de ore de ratiune sunt spulberate de minute de framantari iar lunile si anii de amestec omogen de sentimente si dragoste devin amintirile unor banale zi de plictiseala.Fulgerator indiferenta isi face simtita prezenta,cand numeri zilele de cand nu ai mai primit un semn sau lunile de cand nu ai mai simtit-o a ta.
In dorinta unei amagitoare resemnari scoti la inaintare orgoliul,ca pretext al convingerii tale zadarnice de a uita. Gustul acela intens al primei tale iubiri iti revine pe buze,iar tu continuu incerci sa-i stergi urma.In spatele lui renasc fiori profunzi,incontrolabili si odata cu ei,gesturile ce nu ti le poti scoate din minte.
 Te lasi nemultumit de multe lucruri si cauti mereu ceva sa nu-ti placa in totalitate.Nu te intreaba de ce,dar stie ca i se intampla adesea doar ei.In multe alte cazuri,nu procedezi asa.Motivul nu l-a aflat si nici nu incearca s-o faca.Si toate acestea pentru ca e curioasa daca esti constient ca atunci cand ti,e dor,defapt ti-e dor de toate imperfectiunile acelea ale ei care candva pareau a fi doar lucruri de judecat.
Involuntar redevi personaj al acelei povesti,candva incheiata,iar scenariul nu-ti mai e la indemana ca pana atunci.Reiei din replicile vechi,imbini cadrul acela cu vechile trairi si speri sa-ti iasa la fel.Zadarnic!Cand lupta tindea sa fie mai acerba,ti-ai cedat locul plecand,nestiind vreodata ca ai sa te intorci tot acolo.
Ploaia continua sa cada,cu stropi mari dar nu in ochii aceluiasi om.Continue stari febrile,aprinderi instinctive si mici farame de atunci incearca sa redevina un intreg,cand tu nu vrei sau nu credeai c-o sa se-ntample.Devi absent,regasindu-te in vechile ipostaze de sub praful asternut de timp.Facand la fel, ceva nu iese ca-nainte.

Sclipirile probabil au cedat intr-un amalgam de pareri preconcepute,in serile euforice din care nu credeai c-o sa mai scapi.Ganduri ascunse iti bat la poarta sufletului,iar tu inconstient sau nu,le deschizi.Odata intrate,te domina.Lupti pentru putere,orgoliu si nepasare,dar inauntrul tau ceva se opune.
N-as sti sa fiu in locul tau,n-as sti sa controlez ceva ce nu mi-am propus, dar totusi sunt nevoit sa o fac. N-as sti sa inteleg,sa judec tot,sa trag o linie sub toate cele ce le-am trait.N-as sti sa-mi explic "de ce iubirea ei imensa te vindeca mereu".

Deci cum ramane?
Iubim neconditionat ceva,fara a fi nevoie sa spunem de ce,iubim pentru placere,pentru multumire,pentru un intreg.Atunci nu exista conditionari,restrictii sau abateri spontane si nejustificate,pe care ulterior sa le regretam.Trecem peste influente sau confruntari stupide de orgolii si intelegem plictiseala ca pe o dependenta si monotonie ce face parte din noi.Luptam cat sa ne iasa ce am vrut,in locul unei renuntari ce ne e la indemana si pare sa fie singura solutie.
Cand nu suntem in stare sa facem asta,probabil nu am gasit "ceva-ul"acela pe care il cautam.Sau,poate l-am gasit dar nu in complexitatea lui.
Si-atunci ma-ntreb de ce-l rascolim continuu cautand vechea intensitate a lui daca nu sutem siguri de asta?Dar totusi,de ce ne face bine acea prezenta?De ce o cautam si de ce nu putem sa-i dam drumul definitiv?

Spune-mi,cate suflete te-au urmat si s-au pierdut pe drum?:)    

luni, 3 decembrie 2012

Alb!

Un fulg alb isi face loc in mintea-mi ramasa inca in sfarsitul acela tarziu de toamna.Cade greu pe genele-mi lungi,trezindu-mi amintiri profunde.
Mi-e dor de strazile de un alb imaculat si de linistea aceea ce domina noptile de iarna.Dar mi-e dor si de tine in iarna mea.Fulgi topiti intr-un sarut fierbinte,mana mea in mana ta si pasii nostri perfect sincronizati,ce lasau in spate urme eterne.O cana de ceai,un loc retras,noi doi,cu ale noastre povesti si atmosfera aceea de iarna:perfect!Nasul tau rosu inghesuit in obrajii-mi inghetati,jocurile noastre absurde,piedicile acelea in zapada,pozele noastre, intregeau in fiecare an tabloul perfect al iernii.
E o perioada speciala,in care parca ne petrecem timpul altfel..sau cel putin asa ne place sa credem.Dimineti matinale pe varfuri de munte,cu skiurile in picioare,momentul acela asteptat un an intreg cand simti ca parca e prima data cand se intampla.
Planuri si ganduri de a merge macar odata impreuna sus la cabana,sa-ti dai jos manusile la mijlocul partiei sau in gondola si cu mainile inghetate sa-i cuprinzi fata sarutand-o brusc,fara motiv,sa te uiti in ochii ei si sa simti ca esti un om fericit.
Dupa-amiezi friguroase pe patine,poate nu pentru ca ti-ai fi dorit extrem de mult asta,ci pentru ca ai vrut sa-i faci ei pe plac..Plimbarile acelea in Poiana,duminica dimineata inconjurati de o imensitate de alb,care transmit un sentiment unic.Mesaje dragute de Craciun,seri la colindat si revelioane impreuna,urari sincere si care par sa bata tot unul catre celalalt.Imbratisari in miez de noapte,final de lista al realizarilor si dorinte marete pentru noul an.
Nu stiu sa descriu in cuvinte sentimentele acelea,e imposibil.Daca n-ai simtit macar o data fiorul acela ce ti-a invadat tot trupul cand tineai in brate persoana pe care o iubesti la trecerea dintre ani,daca nu ai stat cu ai tai la masa ascultand colinde in seara de Craciun,daca nu ai impodobit bradul,daca nu ai desfacut cadoruile in familie,bucurandu-va de lucruri marunte,daca nu ai fost in miez de noapte la colindat cu toti prietenii tai si daca nu ai degustat macar 3 tipuri de vin pe la profesori si prieteni,parca existenta ta a fost incompleta.Aici gaseai totalitata sentimentelor de care iti vorbeam.
Gandesc acum usor melancolica privind distanta care ma desparte de a fi in locul unde incepe sa ninga cam printre primele dati,locul acela al meu si geamul la care priveam fascinata prima zapada,dar realizez ca mai e putin si toate dorintele mele vor deveni realitate.
Mi-aduc aminte multe momente ce m-au legat de iernile trecute si odata cu ele si de tine.
Vreau sa-mi creez iarna aceea stii tu?cu putin din fiecare..putinul meu,putinul tau,ca apoi sa poata lua nastere un intreg.Nu voi forta nimic din ce nu trebuie sa se intample.Voi stii doar ca nu voi lua nimic ca pe o simpla intamplare,voi profita la maxim de fiecare moment ce-l voi primi si-mi va surade in vreun fel.Pentru ca atunci,avandu-l ,voi intelege de ce mi-a fost dat sa-l am si voi stii cum trebuie si ce sa fac spre a-l prelungi.

Hai sa lasam iarna sa ne deseneze anu acesta povestea cum vrea ea!

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Un pas gresit!

"Orice dezamăgire ne dă ocazia unei noi promisiuni."

In paradisul acela imperfect al nostru,parea ca tu si cu mine eram pentru totdeauna.
Fasii subtiri de clipe desenau cu o linie intrerupta sclipirile ochilor nostri caprui.Ne regaseam absenti,unul in bratele celuilalt,in timp ce buzele ni se atingeau usor,de teama sa nu strivim sarutul acela perfect.Mana mea in mana ta,parea un intreg,parea legatura aceea intensa pe care nu o puteam izbandi.
Ne sopteam cuvinte frumoase la ureche,iti tineam fata in maini si simteam ca e momentul nostru:atunci erai al meu.
Intr-un amalgam de promisiuni si idei preconcepute,s-a instalat dezamagirea.Nu ma vedeam pusa in postura asta de a-ti lasa posibilitatea sa crezi ca pot fi si altfel.O neintelegere absurda,urmata de neclaritati si neindemanare,m-a facut acum sa pic pe ganduri.Sunt captiva propriilor stari,incercand zadarnic sa dau filmul inapoi,chinuindu-ma sa schimb ceva.E prea tarziu!Ne desparte un ecran,lucru ce-mi scade din convingerile adevarate de pareri de rau.Te simt uimit,surprins de tot ceea ce se intampla.
Imi caut cu disperare explicatii de teama sa nu pierd ceea ce nimeni n-o sa-mi dea in aceeasi masura.Mi-e teama sa nu afund sinceritatea si promisiunile,respectul si increderea ta.
Ne-au cuprins si clipe mai dificile,dar cand la mijloc sta caracterul meu,sunt dispusa sa lupt continuu sa-ti demonstrez ca te-ai inselat.
Intotdeauna am fost acolo cand am stiut ca ai nevoie de mine,intotdeauna ti-am dat ocazia sa ma crezi si sa intelegi ca esti in siguranta.Acum,ce s-a intamplat?
Cu cata pasiune am creat toate lucrurile noastre,tot cu atata pasiune voi tine de ele,sa nu se destrame.Ma voi lupta pana si cu mine doar sa stiu ca timpul va curge in favoarea si asemeni lunii trecute.Obisnuinta asta cronica ne-a absorbit pe amandoi,ne-a dominat involuntar si nu realizam asta decat in momentele acelea de regasire.
Momentele cand evadam noi doi,indiferent de loc,de oras sau locatie,sunt perfecte!Atunci totul prinde contur si inteles dintr-un exuberant flux continuu de"tot ceea ce n-am spus in timpul ce ne-a despartit".
Capricii si suparari,alinturi si vorbe frumoase,saruturi subtile,ascunse de ochii lumii,imbratisari calde si tineri stranse de mana vor ramane continuu,in ciuda neintelegerilor noastre.
Nimic nu mai suna ca la inceput,mai stii cand recent iti spuneam asta?
Acum suna altfel,mai frumos maine ca astazi!Continuam din aceeasi dependenta de care-ti povesteam mai sus,ghidati de instincte inca aprinse.
Nu mai vorbim in aceeasi maniera de o simpla poveste,vorbim deja de un intreg roman,ale carui capitole tot par sa se inmulteasca.
Fara promisiuni sau obligatii absurde,ne vrem mai mult sau mai putin,unul pe celalalt,impreuna.

P.S:imi pare rau!Si vreau sa treci peste,indiferent ca nu vei putea asta acum!Aminteste-ti doar de mine si tot ceea ce am fost/sunt in stare sa fac cand imi propun sa-ti fie bine!Considera totul ca pe o abatere complet nedorita!
T.i.i.b!
N.n.a.i.a!

miercuri, 24 octombrie 2012

To be or not to be!?

CEVA-ul se naste din NIMIC si nimicul din TOT.

O impresie gresita si o ulterioara lamurire,avea sa dea nastere a ceva ce a inceput curand.Un curand imprevizibil,spontan si parca undeva,asteptat.Distant si rece se imparteau cartile jocului ce avea sa inceapa intr-un timp foarte apropiat.Niciunul dintre noi nu banuia As-ul ascuns intr-un colt de maneca.Initial,nu stiam care din noi il poate scoate si cand,dar era inevitabila aceasta miscare.Doi jucatori,o singura masa.Asa credeam si eu.Surprinzator am inteles ca nu e asa.Prea tarziu sa schimb ceva!
Inaintam ghidati de un entuziasm pueril,dominati de discutii ce ulterior deveneau parca indispensabile.Era bine!Aparuse "ceva-ul",iar el era indeajuns sa derulam putin cate putin din ce aveam fiecare de spus.Obisnuisem chiar sa ne vorbim intr-un anume fel,facut parca special cum ni l-am dorit.Miscarile bune pe singura masa,parca imi dadeau de gandit.
Era greu sa cred intr-un "perfect",dupa atata timp.Ori nu mai stiam sa mi-l creez,ori cineva mi-l distrugea de fiecare data.Nu aveam sa lamuresc acest aspect prea curand.Zilele treceau,iar noi odata cu ele.
Respiratii greoaie isi faceau loc timid prin receptorul telefonului,intr-un apel cu care ne obisnuisem defapt.Incercam continuu sa inteleg ce te framanta,in timp ce tu-ti derulai in minte propriu-ti film.Nu puteam interevni in niciun fel.
O simpla vorba aruncata intr-un entuziasm absurd,ne-a facut sa atingem pragul ce acum parca nu-l mai putem depasi.Stagnam individual,pe culmea propriilor framantari.
Am incercat sa ma fac inteleasa,fara sa fiu judecata in vreun fel de catre tine.Cat am reusit sau nu,doar tu o stii prea bine.
Orgoliu ma impinge de la spate sa renunt,dar ca de fiecare data,eu,incerc sa vad ce mi-e mai bine.
N-am sa contest ce simti acum,sau poate ce-ai simtit,am sa incerc sa te-nteleg...cum altii nu au reusit s-o faca cu mine.Cu greu imi vine a spune ca am trait exact ce tu traiesti acum..Pe-atunci incercam sa iau decizii cum credeam ca e mai bine si rareori m-am inselat.Asa te sfatuiesc sa faci si tu.
Nu incerc a-ti transmite nimic mai mult decat am facut-o,nu incerc sa te influentez in vreun fel.Drept dovada,voi incerca sa renunt la cele cateva chestii dragute pe care le-am creat impreuna doar de dragul tau.Sa stiu ca ele nu reprezinta un factor in decizia ta.Sa nu-mi ceri sa fiu exact ca la inceput.Voi fi tot eu,iti promit, dar imi voi lua cu siguranta o masura de precautie pentru o eventuala rasturnare de situatie."Buu-ul"va ramane doar al tau,pentru momentele cand vei vrea sa-l auzi dinou!
Te rog un singur lucru,gandeste-te la tine,gandeste-te la fercirea ta si la toate momentele de care ai parte in prezent si pe care in niciun caz nu merita sa le pierzi.Absenta zambetului acela,pe care l-am remarcat de la inceput,o simt,si nu doar eu, sunt sigura.Privirea aceea hotarata si demna la fel.Pune-ti ordine cumva in ganduri si incearca sa redevii Tu,cu tot ce am cunoscut eu,in jocul acesta scurt pe care vrand nevrand l-am inceput candva.
Tot ce ti-am spus sa stii ca ramane valabil si chit ca doar intr-o mica masura,tot ce s-a intamplat,pentru mine inseamna ca a trebuit sa se intample!
Voi ramane pitica aceea cu toate ale mele,pe care ai inceput tu sa le cunosti,cu ale mele bruste suparari si capricii pe care aveai tendita sa le aprofundezi la un moment dat.

Promite-mi sa ai grija de tine si promite-mi ca vei lua cea mai buna decizie in ceea ce te priveste!
Cu mult drag,
Deni.


luni, 17 septembrie 2012

Intotdeauna exista un "dupa"!

De-ai realiza si tot n-ai spune:
"Candva,probabil c-am gresit."
Dar astazi demn si plin de urme
Ma-ntorc sa spun ca te-am iubit.

Va trece timpu inc-atat,
Cand poate o sa vezi,
Cat timp s-a scurs
                    mai mult tacut
In ochii-mi mari si verzi.

Orgoliu-ncepe sa se-arate,
Cum nu de multe ori s-a intamplat,
Dezamagirea loc isi face
Printre iubiri ce astazi,au secat.

Cand o sa-ti fie dor de mine,
Sa-ti amintesti de tot ce ti-am lasat,
De fiecare lucru ce-ti transmite
Un mic fior c-am existat.

Cand prietenii-ti vor pomeni de mine,
Purtandu-si zambete largi,
Sa stai s-asculti ce iti vor spune
Putand apoi sa vezi ce-am insemnat.

Ne-am iubit si-am stralucit
Sub steaua de rubin
Ramasa astazi amintirea,
Ce-n minte o mai tin.

Nu-ti voi ramane-indiferenta
Asta o stiu si eu si tu prea bine,
Pentru ca luni si luni de zile,
Am trait ce n-o sa stie nimeni.

Cand vei incepe altceva,
S-alegi ce e mai bine,
Sa nu te-astepti sa regasesti
Vreo vorba,ca la mine.

Sa n-ai regrete,nici pareri de rau
Tu ai decis cum ti-e mai bine
De-acum nu pot sa spun decat,
Ma retrag,ramai cu bine!



sâmbătă, 15 septembrie 2012

Punct.

In jocul acela iluzoriu,
Imparteam binele si raul la doi.

Ne cufundam intr-un abis propriu
Purtandu-ne pe buze dragostea eterna.

Timpul,nu mai avea valoare,
Sau noi nu stiam sa i-o dam.

Nimeni nu ne intelegea durerea sau bucuria,
Nimeni nu inainta cu noi;


Profundul izbucnea la suprafata
Dominat de o sinceritate absurda.

Completam imposibilul,
Si desenam un viitor apropiat.

Fractiuni de secunda ne-au distrus paradisul,
In timp ce noi paream neputinciosi.

Raman acum doar cioburi taioase,
In umbrele unor amintiri ce dor.

Nu mai ramane nimic de facut
Jocul pare ca s-a terminat!

Scuzele intarzie sa apara
De teama unei impacari bruste si continue.

Orgoliile au ajuns in confrunatrea finala,
Iar fundalul e acoperit de un timp ce pare ca ne desparte.

Sa-l numim final?

joi, 13 septembrie 2012

Miroase a toamna~!


Vibratii usoare de toamna.

Miros de frunze si freamat lung,

Imi apasa pleoapele inecate de soare.

E septembrie!


Soare luptand cu raze fierbinti

Respira greoi un aer rece.

Intunericul invadeaza lumina

Intr-un obscur patrunzator.


Caut un adapost de cateva saptamni

Ferit de de zgomotul orasului

De privirile reci si false

Ale unor zile bruste ce-si fac aparitia.


Un razboi pare sa se nasca,

Intre doua anotimpuri.

Se confrunta stari si iluzii

Amestecate intr-un portocaliu intens.


Culori de tot felul,

Imbibate cu miros de toamna si vara

Par niste zadarnice arome

Ce ne domina sufletul.


Intr-un orizont al privirilor

Se impart ultimele momente

Ce par sa fie infinite:

Asa a inceput totul!

duminică, 12 august 2012

Picaturi de perspectiva!

A fost dezamagita..dar,a ramas alaturi de mine de atatea ori.Eram usor neglijent,incapatanat si orgolios.Bateam in retragere ori de cate ori parea ca cineva in jurul meu isi da seama ca mi-e dor sau ca inca..mai tanjesc dupa ea.Imi aminteam,chiar daca nu zilnic,fiecare moment petrecut cu ea,pentru ca,odata chiar daca mi-era greu sa recunosc era exact ceea ce imi doream,era EA si atat.Eram fericit,ma simteam cel mai iubit apreciat si important.Avea stilul ei aparte,stia mereu sa-mi spuna o vorba buna,stia sa m-alinte asa cum nimeni n-o facea,stia sa ma introduca in jocurile ei,ce intre timp au devenit ale noastre si,pe care nu credeam sa le joc vreodata.
Stia sa ma tina langa ea.Am realizat asta la finalul celui aproape un an petrecut impreuna,cand mi-am dat seama defapt cat timp a trecut.Ma mai certa din cand in cand,ma mai scotea din sarite,sar stii tu,avea felul acela al ei de a ma impaca.
Ma obisnuisem cu ea,cu noi chiar daca intampinam momente cand ma plictiseam sau cand treceam cu vederea niste lucruri ce ea le vroia a fi dragute,dar mai tarziu imi parea rau.Asa eram eu!Iar ea..ma ierta!
Daca m-as intreba ce mi-a lipsit in tot acest timp,n-as sti sa raspund,desi uneori ma simteam privat de libertatea aceea,pe care,totusi constientizez ca o aveam.
Imi facea pe plac si-mi intelegea capriciile si nemultumirile chiar daca eu,paream nemultumit.Chiar ma iubea!
Era sensibila,romantica,finuta si delicata in gesturi,sensibila si talentata la literatura.Scria nenumarate povesti ce redau perfect realitatea frumoasei noastre povesti,cu bune si cu rele.Eram ce-i drept,fascinat dar refuzam sa ma exteriorizez.Era de neinteles cat suflet punea in tot ceea ce facea.
Se supara usor,imi inchidea telefonul stiind c-o voi suna inapoi de cele mai multe ori,se ambitiona cand nu era cazul,dar ii trecea la fel de repede.Apoi,incepeam eu,faceam pe suparatu,ea incerca sa ma impace,ca apoi sa cedam brusc intr-un sarut sau o simpla vorba draguta.Asa eram noi!
Era vesela si amuzanta.Impreuna eram fericiti!De multe ori ma intreb daca tot ceea ce am facut pentru ea,eram in stare sa fac pentru altcineva...
De multe ori ma intreb ce.a fost in mintea mea in momentele cand am renuntat si am lasat-o sa plece..A meritat?Am meritat eu sa raman fara ea?
Am cerut candva sa fiu singur..Am reusit sa devin..vroiam sa fac atatea lucruri de la care aveam impresia ca ea ma impedica.si uite!am devenit liber,mi-am facut toate capriciile acelea si de fiecare data ajungeam la un punct cand,trebuie sa recunosc:imi lipsea.Nu eram in stare sa fac nimic sa schimb asta!
O revedeam des,de fiecare data parca mai frumoasa,dar ii lipsea zambetul acela ce doar eu i-l puteam oferi.
Se facea ca nu-i pasa;simteam cum ii lipseste puterea de a ma include in orizontul privirilor ei.In ciuda momentelor pline de sinceritate,era puternica,orgolioasa si rece.Atunci nu stiam defapt cum vreau sa o vad,sa o stiu...
Am cunoscut-o in toate ipostazele ei si ea pe mine la fel:momente de exuberanta fericire sau momente de declin.Am stiut cred eu sa-i fiu aproape pe cat am putut.
Ne-am regasit in nenumarate momente,nu stiu cum,dar efectiv ajungeam din nou impreuna.Lasam impresia in jurul meu de o oarecare aventura,poate ei,la fel,dar fata de mine aveam cel putin pentru un moment, certitudinea ca nu e asa..stiam ca vreau mai mult,stiam ca reprezinta enorm tot ceea ce se intampla inca intre noi,vroiam sa urlu in gura mare tot ceea ce simteam,dar...nu-mi iesea.Si-atunci mi-era greu sa-i dovedesc tot ceea ce ea ma ruga.
Ma vroia sigur pe mine,ea pe sine la fel..ma vroia ca la inceput,sau daca asta nu se putea...of ma vroia sincer si-atat!Nu era greu,dar eu nu eram pregatit sa-i dovedesc.Nu stiam daca mai eram gata vreodata sa fac asta!Desi..simteam ca nu e bine s-o las asa.
Ii remarcam involuntar fiecare schimbare..ii inspiram aroma parului fin in timp ce ea-mi statea la piept,in timp ce respiratiile ni se amestecau,trupurile ne vibrau,iar noi eram doar doi copii fericiti,ramasi imbratisati si rezumand un tumultos trecut ce ne invadeaza prezentul.
Eram mirat cum fiecare ocazie ne gasea intacti;nu lasam loc timpului ce-a stat intre noi sa-si spuna cuvantul.In momentele cand ii regaseam dinou mana fina in mana mea,pe o faleza undeva la mare,o intrebam de ce dupa cate i-am facut,ea mai e acolo pentru mine?A tacut pentru cateva secunde si mi-a spus sa ma gandesc singur la raspuns.Ca de fiecare data il stiam doar ca...parca ma temeam de seriozitatea cu care privea lucrurile.Cred ca acest lucru crea o oarecare incompatibilitate intre noi.
Un singur lucru pot spune singur:am realizat ca intre noi lucrurile nu se vor termina curand...e parca o poveste care,stim cand a inceput dar nu stim cand se va termina...De ce ma intorc mereu la ea?De ce pare sa aiba un acel ceva ce parca nu-l gasesc in alta parte?De ce?Si cum de i-am ramas intiparit in minte?Cand s-a ceat paradisul acesta din care efectiv acum,nu pot evada?
Oare o mai iubesc?

luni, 6 august 2012

Vant..nisip..18 ani

Stii tu perioada aceea perfecta?Obscuritatea dintre rasarit si apus,briza blanda ce-ti mangaia fata,soarele acela arzator ce-si facea loc cu razele lui printre firele-ti imbibate cu sare?Nisipul acela fin ce-l rasfirai cu fiecare pas ce-l faceai..Epava..Digul ce-ti doreai de doi ani sa-ti fie macar odata refugiu de iubire..nu orice fel de iubire..iubirea aceea personalizata a voastra..iubirea cu omul ce-l credeai perfect,perfect pentru tine..Iti imaginai locul acela dominat de intensitatea valurilor ce se izbeau de tarm,iar pe tine,intr-un coltisor absent,in bratele omului ce-l iubeai soptindu-ti cuvintele acelea..stii tu..el le stia parca si mai bine,iar atunci cand le pronunta simteai parca fiecare "picatura de mare"cum ti se prelinge pe corp.
Melodia aceea ce-ti trezea amintiri cu fiecare ascultare,parca tot mai profunde,mirosul acela,mirosul vostru,parfumurile amestecate intr-un fior si buzele arzand intr-un sarut sarat.Perfectiune!
Tigara de dimineata,ness-ul cumparat de la un magazin de pe o nestiuta strada si toata atmosfera caniculara iti sopteau ca esti acolo unde ti-ai dorit un an de zile...
Ai adormit macar odata pe plaja si te-ai lasat trezit de finetea unei dimineti arzatoare de vara,aproape de malul ce parea a fi o alarma..Inconjurat/a de aerul acela respirabil,indragostit si fericit.
Sirena unui vapor din larg,a carui luminita o vedeai cu o noapte in urma vag in imensitatea infinitului ce-l priveai in fiecare seara de pe cearceaful plin cu nisip.Drumul acela interminabil din vechiul si neuitatul bazar,crizele de ras ce te faceau o marioneta a egoluli tau interior dominat de fericire.
Intalnirile spontane,vechile priviri si brusc:voi doi.
Noptile petrecute intr-o camera de hotel,cu geamul intre-deschis,cu razele absurde de luna ce-ti invadau intimitatea si respiratiile voastre greoaie regasite dupa atata timp.Discutiile interminabile,pe moment sincere si de neuitat,cand fiecare din voi parca izbucnea,incercand din rasputeri sa caute o solutie a fericirii.Timpul nu mai avea valoare,telefoanele sunau zadarnic,pentru ca,atunci,erati voi doi si-atat.Iti amintesti?Ma intrebam atunci mangaindu-ti fata,daca cel ce a vrut sa te am de ce nu intervine atunci cand pare ca ceva ne desparte?De ce tot ce ni se intampla ramane acolo,undeva,uitat?De ce eviti sa fii fericit?De ce incepi mereu niste discutii "grele"pe care nu le poti duce pana la capat?De ce ti-e teama de responsabilitatea pe care o implica fericirea?Ar fi inutil sau probabil banal sa readuc in discutie obscurul ce ne inconjura,buzele tale fierbinti,sau atingerile mele fine,privirile fixe si profunde,imbratisarile tale ce pareau eterne sau intensitatea lor?Vocea ta soptita care cerea mereu un raspuns la orice nelamurire pe care o aveai,mainile noastre impreunate si toate jocurile acelea vechi care nu au incetat niciodata sa existe.Intrebarea aceea"de ce eu?tu?noi din nou impreuna?cand se va termina totul?sau..se va termina curand?"
Dimineata totul parea sters,sau asa lasam impresia..in jurul nostru erau zambete lipsite de orice fel de intelegere a ceea ce a fost.De critici nu mai vorbesc..Aici ar trebui sa readuc in discutie incapacitatea acestor zambete meschine de a vedea dincolo de aparente.Tocmai de aceea nu ma chinui sa-i fac sa inteleaga ceva ce n-au trait!
De la rasarit la apus nu era mare distanta,intr-o noapte alba pe care ti-o creai exact cum iti doreai.Ajungeai intr-un final dupa rasaritul soarelui in camera ta,plin de sare si mahmur de iubire,te aruncai in pat si izbucneai intr-o criza de ras cu fetele.Ele erau acolo gata sa-ti asculte parca deja stiuta poveste...Perfect perfect perfect!
Cand realizai ca nu ai somn,coborai in curte,iti faceai un ness si inspirai dimineata aceea de vara.
E aiurea..perfect si dupa brusc s-a dus.Te intorci acasa..urmeaza un drum lung cu trenu,lasi in urma amintiri,dimineti si dupa-amiezi personalizate si ajungi in locul realitatii,unde confrunti aceleasi obisnuite activitati.Iti ramane pana la anu,un album plin de poze,pe care cu siguranta il vei rasfoi des,un filmulet al unei saptamani ideale,o melodie celebra saptamanii aceleia si un gust de sare pe camasa-ti din ultima noapte.
S-a dus si vara lui 2012!

marți, 10 iulie 2012

A fi sau a nu fi...

Stii tu..a inceput brusc si dintr-o data!Te trezeai ascultand"Sufletul zambea"si-ti imaginai o poveste ce parca incepuse.Ai fost hotarat,demn si increzator,recunosc,dar ai renuntat la speranta cand nu trebuia.
Ai luat o decizie spontana,intr-un timp aparent scurt sperand ca asa e mai bine.As vrea sa cred ca ai luat cea mai buna decizie,dar acum simt ca nu ma pot pronunta.
Am trecut prin fel si fel de stari,impreuna sau mai putin,dar a fost un efect imediat de fiecare data,parca totul se derulase cu mult inainte sa se fi intamplat defapt.Parea ca sunt tot ce iti doresti...M-ai convins la un moment dat de asta pana cand ai renuntat.
Emanam veselia aceea sincera,ne cufundam in crize de ras cu fiecare ocazie si vorbeam ore in sir fara sa intampinam vreun moment de plictiseala.Parea perfect,desi ceva nu se lega...Indiferent ca a fost vorba ,de o asa zisa distanta,de planuri de viitor sau idealuri nu am dus la bun sfarsit planul ce il construisem impreuna.
Acum..e poate prea tarziu sau..poate prea devreme.Frumos dar parca nu indeajuns.Acum probabil incerci sa lasi urme pe nisipul fierbinte,pe o plaja undeva,nu foarte departe,toate dintr-o alternativa indispensabila.
Indiferent ca-ti voi trece sau nu prin minte,in circumstante ce le credeai imposibile,acum nu mai poti schimba nimic.Ramane doar sa-ti para ca-mi simti parfumul trecand pe langa o oarecare persoana,care cu siguranta nu voi fi eu,sa auzi un ras zgomotos si sa-mi cauti privirea care,defapt n-o vei gasi si sa-ti inchipui toate capriciile si alinturile mele care devenisera candva indispensabile in viata ta.
Te las acum in lumea ce ti-ai creato,cu oamenii ei si atmosfera dorita de tine,evitand pe cat posibil patrunderea in ea.Iti multumesc pentru tot si n-am sa uit niciodata:
-increderea acordata
-personalitatea conturata
-ochii albastri
-felul tau de a fi
-toate cuvintele frumoase
-toate dorintele tale
-si toate momentele frumoase,care de ce sa nu spun,au fost.

miercuri, 13 iunie 2012

Constelatie!


Soarele se scurgea inflacarat printre picuri de alb si ma gasea ca de fiecare data acolo,privindu-l.De inaintat,nu inaintam.Ramaneam parca mereu,nemiscat,la primele mele impresii.Fiecare raza apunea in ochii mei,treptat,intr-un caprui mai sincer ca oricand;un joc.
Intretaiam fasii subtiri de ganduri intr-o multitudine de rosu aprins si nu ma saturam.Ma regaseam in fiecare dintre ele mai nuantate sau mai lipsite de culoare.Tu,erai tot acolo.La marginea cealalta a orizontului,dar eu,te vedeam.Ca de fiecare data!Stii de ce?Pentru ca soarele apunea in acelasi loc pentru amandoi.La cea mai fina reflexie a razelor lui,se imbinau profundele suspine a kilometrii intregi de sentimente si timp.
Parcursesem parca ani lumina pana la granita ochilor tai,dar ma opream de fiecare data la apus.Nu reuseam sa prind rasaritul.Imi creasem propriile constelatii,in care nu existau “Carul mic” si “Carul mare”,existam doar noi.O constelatie privita cu ochiul liber,de la kilometrii distanta,recunoscuta datorita luminii ei puternice,ce parea ca nu se stinge niciodata.Din cand in cand,palpaia sacadat,dar o stea anume,mereu stia s-o reaprinda.
Ma cufundam in abisuri de meditatii si nu asteptam vreun raspuns.Oamenii aruncau vag cate un ochi,printr-un telescop invechit,dar realizau ca nu sunt experti in astronomia sufletului.
Sincer?Nici eu nu am crezut asta,pana in ziua cand mi-am creat propriul univers.Nu existau abisuri fara inaltimi.De aceea,luptam impotriva imensitatii ce n-o puteam cuprinde cu privirea.Riscam sa fiu expulzata din paradis.Defapt…o facusem.Nu mai aveam nimic de pierdut!
Am deschis ochii si m-am trezit inconjurata de un joc obscur de lumini calde,ce trimiteau unde fine de dimineata,vedeam norii albi ca niste panze umflate de soare.
Ma imaginam la rasarit,dar realizam ca ma razboiesc cu o forta implacabila a realitatii!

joi, 24 mai 2012

Fara titlu!


-Esti fericita?
-Par a nu fi?
-Nu stiu,intreb..de cate ori trec pe langa tine parca simt ca vrei sa zici ceva.
-Deci stii de fiecare data cand treci pe langa mine..
-Bine,defapt intrebarea era alta:de ce eu te pot face fericita?Cum de tocmai eu,cu toate ale mele imperfectiuni te pot face fericita?
-Niciodata nu mi-a placut perfectiunea,am cautat mereu sa-mi gasesc fericirea in lucruri marunte si incomplete.In categoria asta te-am incadrat pe tine,inca de”demult”.
-E bizar ce imi spui!Uneori sunt rece si distant,inabordabil si confuz si totusi tu ma iubesti…
-Acelasi lucru il pot spune si eu.Te mai framanta ceva?
-Mhm..da.De ce oamenii ce-au venit dupa tine,au plecat fulgerator de repede?De ce femeile aveau alta nuanta?De ce timpul dura atat de putin in compania lor?Si de ce paream multumit de putinul ala fortat ce mi-l ofereau?
-Pentru ca asa ai decis.
-De ce purtam acum discutia asta?
-Din curiozitatea ta.
-Nu cred ca e vorba de curiozitate;e vorba de un semn de intrebare si o apropiata realizare.
-Realizare a ce?
-A faptului ca mereu ma intorc la tine.
-Ai facut-o de prea multe ori?
-Sa spun,de fiecare data,ar fi de-ajuns!Spune-mi,esti fericita?
-Deocamdata da!
-Cand iti va disparea fericirea ce o sa se intample?
-O sa te privesc si o sa simt exact ce-ai simtit tu cand ai plecat!doar ca eu ,voi avea curajul sa recunosc.
-Nu cred ca inteleg!
-Defapt,nu vrei sa o faci!
-Aaa,plecarea mea din locul din care credeam ca pot sta mai mult..
-Exact!L-ai scurtat perfect dorintelor tale!
-Am gresit!
-Greseala e una,ambitia si indiferenta,alta!
-Vrei sa spui ca nu vei mai intoarce niciodata privirea inapoi?
-Nu vreau sa spun nimic!Hmm..privire inapoi.De ce as face asta?Sa-mi dovedesc ca nu te-am uitat?NU!
-Gandeai altfel candva…
-Iti pare ca lucrurile sunt menite sa ramana intacte?Daca era sa fie asa,acum discutia asta nu-si avea rostul!Trage si tu concluziile.
-Te-am iubit si totusi cred ca te iubesc.Altfel nu-mi explic noptile cand ajungeam acasa dupa chefuri  si toate ale mele si adormeam tot cu tine in gand.
-Eram refugiul vechilor tale placeri,vrei sa spui..
-Esti si vei ramane!
-A mai ramas extrem de putin timp;totu face presiuni asupra mea si nu stiu incotro s-o apuc!
-Intoarce-ti privirea inapoi,da-mi mana si lasa-ma sa-ti conduc eu pasii!
-Mi-e teama si teama asta nu va inceta nicicand!
P.S: cateva zile!

marți, 8 mai 2012

I like the reason why I should be so confused!


Ai fost vreodata pus in situatia de a alege?Nu e vorba despre o oarecare alegere.E vorba de confruntarea constiintei care te indeamna sa acorzi o anumita sansa si cea a inimii ce parca-ti interzice sa iubesti dinou.
Esti aproape la sfrasitul unui capitol al vietii tale,pe care-l parcurgi pe varfuri,incercand zadarnic sa mai tii timpul in loc.Rememorezi inceputul,toate emotiile ce te leaga de locurile care au marcat existenta acestei etape si parca timpul face presuni continue asupra ta.Nu sti incotro s-o apuci!Esti tot mai derutat si absorbit de acest miraj.Deschizi ochii si vezi in fata ta omul ce-ti ofera totul.Omul care a aparut cand probabil aveai nevoie de el,omul care ti-a dovedit contrariul temerilor tale de inceput.Omul caruia i-ai spulberat candva un vis printr-o decizie aparent iremediabila.Timpul a trecut,dar tu ai intors capul inapoi,simtind parca ca l-ai neindreptatit.Ai primit un mesaj,in seara in care ai pus punct unui zambet.L-ai citit marcata de simplitatea dar totusi profunzimea continutului.Intelegeai atunci ca ai riscat cu AS-ul in maneca.Erai orbita de o lumina veche ce se reaprinsese si erai neputincioasa spre a face altceva.AI visat,dinou,cu ochii deschisi,nestiind defapt ce va urma.
Cand te-ai intors,”EL” era tot acolo,gata sa-ti spuna aceleasi cuvinte frumoase si incurajatoare,gata s-o ia de la capat,sustinand continuu ca esti ceea ce si-a dorit.L-ai privit si-ai inteles atunci cu adevarat ce simte si ca merita sansa ce nu i-ai acordat-o pana la final.Nu intreba de ce!Acum esti singura in masura de a lua o decizie,intr-un timp scurt,cu demnitatea de a lasa la o parte orice nesiguranta si orice gand legat de trecut.
Chiar daca initial nu credeai ca poti creea o poveste de la inceput,acum parca incepi s-o faci involuntar.Iti sopteste ca”esti frumoasa!”,desi pe fata iti apar desenate umbre ale unei vechi iubiri.El parca-ti ascunde defectele,te vede in cele mai frumoase ipostaze ale tale,sincer si indragostit.
Ii auzi parca murmurul din voce,iti simti tremuratul buzelor,si ii auzi inima cum bate tot mai tare.
Privesti in gol si incerci sa-ti cauti locul in aceasta poveste ce-ti pare oarecum straina.Odata ce vei intra in ea,sunt sigur ca-ti vei gasi rostul si vei depasi bariera ce te-a impiedicat de la inceput sa faci asta.
Va fi greu,ciudat si diferit,dar nimeni nu spune ca nu va fi frumos!
Iar cand privirile din jurul tau,se vor intoarce iar spre tine,incearca sa le transmiti exact ceea ce simti si ceea ce n-ar fi crezut vreodata ca se va intampla:ca te vei desprinde cu ultima aripa de trecut,si-ti vei lua zborul spre viitor.Fii fericita!Meriti asta,asa cum ai meritat-o si pana acum!Vezi lucrurile putin diferit si poate de data asta va fii exact cum ti-ai dorit tu!

P.S: Nu exista”Nu vreau”,ci “Nu am curajul sa-mi inchipui!”!

joi, 16 februarie 2012

I could not ask for more!

Tu?Dinou tu?Cand ai reaparut?Sau oare nu ai disparut niciodata?Asa ma faceam sa cred..Si nu e prima data cand se intampla sa ne intalnim si stii tu..o luam de la capat.Raman eu si cu tine.Te privesc si-mi raspunzi,ma atingi si iti mangai usor fata,privindu-ti ochii caprui ce-mi transmit mereu altceva decat faptele tale.Ne facem reprosuri,vechile dar neuitatele pentru ca,niciodata nu apar prea multe noi.Suntem noi doi,incapatanati,orgoliosi..Te lasi usor pe mine in timp ce trupurile ni se amesteca banal intr-o simpla atingere.Ma privesti in ochi si taci..Emani acelasi miros bine cunoscut...Imi patrunzi in suflet prim faptele si cuvintele care te caracterizeaza, care stii ca mereu iti vor pastra un loc”al tau”.Ne amagim reciproc,parca de dragul a tot ceea ce-a fost.Vrei mereu sa lasi impresia de alt om..Te intreb ce te-a schimbat si cum a reusit,si-mi raspunzi ca ai ramas la fel.Imi vine sa te iau in brate si sa te las sa intelegi ce vrei tu din gestul meu,dar de fiecare data cand simt asta,ma opresc.Stam minute si ore descifrand aceleasi mesaje din priviri si ocolim esentialu.Asa am fost si asa vom ramane.Nu vom stii ce ne-a legat,nu vom stii ce ar putea sa ne mai lege.Acceptam si nu realitatea.Prietenii nostrii apar dinou la comun ca alta data,privindu-ne confuzi,nestiind ce se intampla.”Or fi spectatorii nostril?”-ma intrebai..ti-am zambit usor si nu am stiut ce sa-ti raspund.Poate le-a fost dor de imaginea noastra impreuna,ce le-a fost intiparita in minte atata timp.A disparut brusc!si iata acum,cateva bucati din ea,se refac si dispar,fuzioneaza la intrevale de timp,printre niste culori de tot felul.E ceva ciudat.Nu-mi dau seama ce.Jucam aceeasi carte,intr-un joc ce parca nu are sfarsit.Schimbam regulile dar tot nu terminam.Nu depasim granitele obisnuintei,nici pe cele ale placerii si ajungem tot impreuna.Nu pentru mult timp,dar ajungem.Sunt zile cand imi reprosez fapte si altele cand ma mandresc cu ele.
Ne moare dragostea asta minunata cu fiecare zi care trece,tot mai mult si nu mai stiu ce sa fac.Revad eterne amintiri,prea multe simboluri a ceea ce-am insemnat “noi”.Le-am izolat si parca,ma pun la zid in momente tot mai nepotrivite.Vreau sa.mi imaginez trecutul fara tine.As fi fost un om simplu,banal,lipsit de candoarea unui zambet sincer si inconfundabil,lipsit de armonia sufleteasca perfecta.Mi-ar fi lipsit licaritul ochilor ce spunea mai mult decat vroiai sa stii.Radiam,emanam fericire si imprastiam sclipiri de dragoste.Eram prinsa in ceva ce nu stia nimeni.M-ati judecat pe nedrept.M-am facut inteleasa,tarziu,cand am lasat un gol imens in juru-mi.Telefoane si intrebari intrebatoare cu privire la intensitatea trairilor mele,fata de tine.Da, am spus:”Il iubesc,cum n-am iubit pe nimeni!”.Intr-un final m-ati crezut..mi-ati apreciat curajul,demnitatea,si puterea de a lupta necontenit pentru ceea ce imi doresc.Am trait luni de inconfundabile placeri,nopti cu iz de sare,pe malul linistit,si murmurul confuz al marii,pe o plaja banala,langa Obelix;dimineti imbibate de dragoste,pe acelasi mal,intr-o incandescenta stare de candoare,in briza unor raze timpurii de soare.Parea ca si cum,noi,am fi reinventat iubirea pura,adevarata.La noi era totul perfect…Ochii mei atat de indragostiti nu vedeau dincolo de capruiul ochilor tai.Buzele mele nu tindeau mai departe de granita buzelor tale,fierbinti.Cu toate astea…Am ajuns la fel ca toti ceilalti.Defapt,putin diferiti..Raniti,dar parca altfel,dezamagiti parca pentru totdeauna,despartiti dar impreuna,indiferenti dar pe cat se poate de clari.Nu stiu sa-ti explic.Nici tie..nici mie.Simt ce nu simte nimeni.O discontinuitate,in mijlocul propozitiei.O lipsa de final.Nenumarate lucruri ce se intampla,pentru ca asa trebuie,imi agita gandurile,imi ravasesc hotararile.DA!E un”acel”ceva,aparent imposibil de trecut.Dar..pentru ca intotdeauna va exista un dar,eu simt ca nu s.a terminat!
Crezi in cuvinte?ca in fapte am impresia ca nu.Voi spune asa: te-am iubit,te iubesc si te voi iubi.Da ,asta am zis in nenumarate randuri si sustin in continuare.Te fac sa intelegi.Te voi iubi pentru totdeauna ca OM,nu ca iubit.Te voi iubi:
-ca pe o fosta jumatate
-ca pe un vis devenit realitate
-ca pe o nesiguranta devenita certitudine
-ca pe un om care m-a facut sa ma simt cea mai iubita(asa imi spunea sufletul din tine)
-ca pe omul care m-a urcat pe cel mai inalt piedestal,chiar in momentele cele mai grele
-ca pe omul care m-a tinut de mana,m-a tinut in brate transmitandu-mi putin din intregul lui
-ca pe omul care m-a iubit,oferindu-mi cat a considerat ca merit,eu oferindu-I tot.

Imi admir sinceritatea,puterea de a invinge orgoliul pentru fericire.Tu nu ai putut face asta de multe ori.Iei pauze lungi,din care am impresia ca nu ai sa mai revii niciodata.Si brusc apari!Nu stiu pentru cat timp.Tomcai de aceea,nu-mi mai pun nici.o intrebare,nici tie.Te las sperand ca o sa lamuresti candva tot ceea ce ni se intampla.Incerc sa te fac sa nu-ti fie teama.Nu reusesc!Incerc sa iti arat cealalta fata a lucrurilor care efectiv nu vrei s-o privesti!Zadarnic!Oricum..stii bine cine sunt eu,cine esti tu,cine suntem noi.Presar peste tine,pararea ultimelor luni si te vad altfel.Ai ramas si cum ai fost.Doar ca mereu am termen de comparatie.Sunt lucruri ce nu credeam ca le mai pastrezi dar m-am inselat.Le-am regasit de fiecare data cand am ajuns impreuna.(stii bine la ce ma refer”ahaaa”)Nu stiu,am tacut si asa voi face si de-acum inainte.Mi-am promis sa renunt,doar pentru ca ti-ai dorit enorm asta.Indiferent de ce va urma,vor ramane urmele tale,ale mele,ale noastre neatinse.E imposibil sa repetam ce-a fost individual!Te rog,incearca sa redevi ce-ai fost,sau cel putin sa nu lasi impresia de alt om.Te rog lasa loc de ceva mai mult,decat e acum intre noi.Te rog aminteste-ti  tot ce ti-am spus in cea mai recenta seara in care ne-am intalnit.M-ai intrebat daca stiu ce zic,is ti-am promis ca-ti voi zice acelasi lucru a doua zi.Eu sunt in stare,de tine ma indoiesc.Te las acum..pentru moment sau pentru totdeauna.Ma voi stradui,doar de dragul ultimei tale dorinte fata de mine!

P.S:”cand mai scrii pe blog?”-uite ca am scris
       Nu-ti hrani orgoliul,pe seama a tot ceea ce-am promis ca nu voi mai scrie.si totusi am facut-o.Nu te lasa captivul unor indelungate perceptii,lasa-te prins daca simti,macar o bataie”altfel”a inimii,un ecou vag din interior..Nu stiu sa-ti zic ce va urma,nu stiu sa-ti zic cand,tot ceea ce pot spune este:
 to be continued
-9 months
-million hugs
-thousand kisses
and infinity  “us”.


From Deni,with love.

Alter ego

 
Eram in stare sa renunt la egoul meu marunt si sa-mi cunosc sinele suprem.Am sperat la unicitate,la incredere dar m-am izbit de realitate de mult prea multe ori.Intr-un final a fost benefic!Nu-mi fac promisiuni tragice propriei persoane,las lucrurile sa se modeleze dupa realitate si odata cu ea si eu.Nu mai simt nici durere, nici fericire.Traiesc un sentiment neutru care ma inalta cand am nevoie si ma coboara de asemenea.Am daruit totul,si parca nu indeajuns,am respirat dragoste si parca nu era aer destul,am jucat un joc greu,pe care l-am pierdut.Dar nu a fost o oarecare pierzanie!A fost un castig interior,o promisiune fata de mine,pe care am respectat-o :am iubit un om cu tot sufletul meu,si pentru mine..asta a fost de-ajuns.Sunt un om implinit prim prisma maruntisilor ce ma inconjoara.Imi creeaza spatiul propice, perfect dezvoltarii mele.

joi, 2 februarie 2012

Opreste timpul!

Daca mi-as lua toate frazele si as uni punctele,amintirile si toate chestiile marunte ce m-au framantat,s-ar forma imagini in imagini,conturate de unicitatea vremurilor din liceu.Ambiguitatea si teama inceputului,cunoasterea treptata,urmata de momente"de glorie",cand totul,parca conspira inspre implinirea dorintelor mele.Arome de noastalgie,conturate de exuberanta fericire,urlet disperat si nenumarati fiori pe holurile,curtea si clasa ce in curand vor deveni o amintirie.

Se apropie totul de final si parca nu ramane decat iluzia unui arbitru ce fluiera sfarsitul de meci.Da..pot spune ca totul a fost un joc..un joc al maturitatii in floare,dominat de reguli scrise si nescrise,de jucatori pe pozitii si numeroase partide interminabile pana la un punct:pauza.

Nu gandesc..vad si scriu intrerupta fiind de fragmente ce-mi inunda paginile..Iau totul ca pe o calatorie gratuita,pana la granitele "Ultimului Clopotel",cand voi fi nevoita sa cobor si ma voi conforma.
Refuzam adesea realitatea,pentru ca nu vrem sa traim in ea,inventam povesti asa cum turnam zahar in cafea ca nu ne place gustul.Nimeni nu va putea vreodata sa perceapa lucrurile asa cum sunt;suntem oameni,nimic mai mult..

Mai stii?Ne-am intalnit la granita unui an distanta..pupila ta,golea pupila mea..Nu eram mai mult decat spatiul dintre noi dar nu mai putin decat atingerea ta.Te-am cunoscut si nu stiam cum functioneaza lumea,dar atunci cand mi-am trecut mana prin parul tau,valuri s-au desprins de tarm.
Am pus impreuna punct zambetului,dar l-ai intins cu o lcarima precum o virgula,ca si cand mai vroiai sa spui ceva..Nu neg...E posibil,dar,oare cand?Sunt curioasa sa aflu enigma unei iubiri de liceu,a unui om,fara al carui nume nu-l mai am pe buze,imi raman tot mai putine cuvinte prin care sa exist?Mai poate ceva sa ma repare?

Versuri dintr-o veche dar neuitata melodie ne-a caracterizar in toti acesti 4 ani cand am vrut sau nu sa recunoastem ca unul fara celalalt nu eram un intreg,nu am fi avut farmec:
"O camera micuta dar de prieteni plina,
Ce-aveau si foc in suflet,si-n ochi aveau lumina"
Vom continua spunand:
"S-au dus ai mei prieteni,s-a dus si acea clipa
Mai zboara fiecare batand dintr-o aripa,
Traiesc,mai rad,fac glume,sunt sanatosi dar vai!
Acum nimic nu este ca-n acea zi de mai..."
Pe o pagina stearsa mi se ofera,cu acelasi trup de litera din care am gustat toti acesti ani timpurii.Nu te-as putea crede,oricine ai fi,sa-mi spui ca nu te regasesti macar in jumatate din tot ce am concentrat aici.

Mai stii prima gura de aer?Rece si patrunzatoare..Primul pas ce nu ne-a dus nicaieri,primul cuvant ce l-ai tipat dar care credeai ca nu inseamna nimic?Prima poveste de dragoste?Primul sarut,prima floare?Primul fum inecacios cand iti spuneai tie insuti"nu sunt dependent",fara sa stii ca vei deveni dependent de viata.
Prima nota mica,ce parea o tragedie,si ulterior ajungeai s-o iei extrem de usor;prima dezamagire pe care o credeai unica;urmai sa fii martorul unui sir interminabil de dezamagiri carora nu le mai puteai face fata..Iti aduci aminte oare tot?Nu existau cai gresit,doar drumuri alese prost..nu exista"nu pot"si eventual"nu vad niciun rost".Toate apar acum sub forma unui sir de amintiri in miscare,ce nu-l pot opri.Ma lovesc tot mai tare,sunt din ce in ce mai ametit de acest miraj si intoxicat de trecerea uluitoare a timpului.Nu-l pot opri!Cineva sa ne aduca liceul inapoi!


luni, 9 ianuarie 2012

De la capat...


Am revenit dupa o absenta aparent nejustificata.Citind tot ce este aici,am realizat consistenta continutului ce,probabil,de acum va fi putin altfel
.Ma fac usor absenta,usor diferita si retrasa de "noutatile"ce ma inconjoara..ma apropii usor de tine si iti soptesc:"Buna!"(stii tu..asa incepea totu)
.Ma vezi fragila,imi observi zambetul sincer,usor inclinat,imi inspiri parfumul si te pierzi in ochii-mi caprui."Imi pare bine de cunostinta!"imi soptesti..Imi citesti in ochi o sclipire "ciudata",te framanta intensitatea ei,nestiind de unde provine,dar ramai prins in mister.Ai intrat intr-un joc!Jocul cunoasterii..esti curios de realitatea ce sta in spatele mastii ce-o privesti pentru intaia oara(da de unde?).Astepti niste lamuriri ce nu mai vin;esti din ce in ce mai curios sa ma cunosti.Ma las descoperita de valul de mister,treptat,incercand sa-ti testez rabdarea.Ma poti urma in lumea mea?Am reguli nescrise,si principii bine definite pe care nu le vei afla decat completandu-ma.Nu sunt decat ce nu-ti poti inchipui.Nu ma caracterizeaza vreo trasatura deosebita,sunt doar umbra banalului adjectiv"altfel".Am ochii caprui,dar ii am si verzi..sunt tot ce imi doresc in fiecare moment.Ma poti vedea in multe feluri,dar unul singur ma defineste in intregime.Stai,nu te speria!Ce ti-ai imaginat?Fii curajos,mergi pana la capat.Asta imi doresc de la tine!Nu-mi pune intrebari,incearca sa elucidezi tot ceea ce te framanta.Voi fii aici sa te ajut,iti voi fii ghid in lumea mea,doar lupta-te putin cu granitele ce le-ai intampinat.Nu-ti cer absolutul,nici imposibilul;iti cer sa ma vezi asa cum sunt;sa ma apreciez in momentele de simplitate,in momentele de tristeste..stii..sunt o fire sensibila.te deranjeaza?ma manifest brusc,asa cum simt,indiferent de ce ma inconjoara.Sa nu te miri..iti voi admira ochii,zambetul,buzele cu prima ocazie pe care o voi avea..va fi totul in tacere.Ma voi lega de detalii ce tin de tine,care in timp imi vor deveni "obsesii"(iti amintesti?).Te voi iubi cum n-ai crezut nici tu,nici prietenii tai.Te voi alinta si ma voi juca prin parul tau.Iti voi sopti cuvinte frumoase la ureche,iti voi da fiorii aceia care te vor face sa ma vrei.Te voi intelege de cate ori ai nevoie,si-ti voi fi refugiu dupa luptele cu tine insuti.Ramai putin!Toate astea se vor intampla atunci cand voi simti cu adevarat.Nu voi face promisiuni de care stiu ca nu ma voi tine.Nu te voi amagi cand nu va fi cazu!Ma voi indragosti repede cand voi realiza ca esti ceea ce caut eu:opusul dar identicul meu,simplu dar complicat,alintat dar serios;Cand inima-mi va bate tare ca atunci,cand voi simtii fluturasii primei noastre intalniri,si cand iti voi simti mirosul,voi stii cu adevarat daca esti tu,omul de care am nevoie.Am fost prea exigenta?Ai inteles ce-am vrut sa zic?Ai ajuns la final si-ti pui intrebari despre tot ce-a vrut sa insemne ce-am scris aici?Pe scurt iti spun"Imi pare si mie bine de cunostinta,Denisa!"