joi, 14 aprilie 2011

Mai ramai putin,te rog...




M-am intors dupa un an acolo unde soarele in rasarit si apus se impleteste cu marea,unde valurile isi lovesc singuratatea de digul uitat langa obelix…Ceea ce era insa diferit era prezenta ta in locul ce pana acum cateva luni il simteai soptit doar prin cuvinte…ai prins curaj sa zbori, doar ca prea departe…intr-un final ai cazut ca zmeul din piesa lui Chirila…cineva n-a stiut sa traga de sfori.Am indurat tacuta cu privirea si auzul sperand naiv ca imi vei observa prezenta nelinistita care te cauta neincetat.Am mers pe digul nesfarsit al amintirilor noastre si am gasit cel mai banal refugiu unde te gaseam asa cum ai fost,al meu.Am colindat printre ecouri rupte de cadenta,diforme ganduri excorcizand tacerea si atunci ceva mi-a soptit »nu-l lasa sa plece »Dar ce mai aveam de facut ?m-am indreptat timid spre plaja si te-am vazut.Nu-mi gaseam cuvintele si rostul intr-un decor apus demult.Ti-am simtit prezenta…mainile ni s-au atins si ti-am simtit trupul lipit de al meu pe fundalul melodiei mele preferate.Dar stiam ca dansul se va termina curand.Nu mai vedeam nimic,eram doar noi2,desi in jur era atata lume.N-am incercat sa-ti vorbesc,atat de mult vroiam sa traiesc fiecare secunda.Nu ma saturam privindu-te asa cum esti tu,opusul meu….melodia s-a oprit dar mainile noastre erau inca impreuna…S-au desprins cu greu,subtil, lasand o urma vaga a clipei ce-a trecut..a venit si »seara noastra »,metaforic vorbind momentul cand am fost doar eu si cu tine…a…si marea..Stateam pe mal,ascultand fosnetul ei confuz ,singurul lucru ce-mi amintea de trecerea timpului.Ceva te-a adus langa mine si te-am simtit asezandu-te pe nisipul ce parca te astepta demult…Cerul cu stele erau martorii miezului de noapte pretrecut impreuna.Ma linistea faptul ca tu NU te consumai.M-am intors spre tine si am incercat sa-ti descifrez tacerea care o emanai ascultand impreuna cu mine »Vama Veche »Desi stiam melodia de atata vreme,cu tine alaturi am simtit fiorii celei dintai ascultari.Iti spuneam ca nu e nevoie de cuvinte, desi mi-as fi dorit sa aud ceva din nelipsitele vorbe de demult…N-am vrut sa presez timpul intr-un gest disperat,am vrut sa-l incurajez sa mai stea sa pot sa-ti inspir parfumul ce era singurul meu antidot si sa reconturez forma buzelor carnoase,a ochilor mari si caprui atat de tristi acum.Aveam o singura multumire,ca te-am avut in cel mai infantil mod,pentru cateva minute,natural si simplu,tacut si trist,linistit si euforic in ultima noapte din cel dinati vis »mai ramai putin, te rog… »