miercuri, 4 ianuarie 2017

N-ati fost acolo...

N-ati fost acolo!Nici macar cat va imaginati sau cat v-ati dori sa credeti asta..N-ati fost cu mine cand am cladit caramida cu caramida totul de la zero,cand incercand sa ma ridic pe mine,l-am format pe el;da..l-am format asa cum am stiut,iubindu-l.Poate nu din prima clipa,ar fi bizar,dar sigur crezand din tot sufletul ca am sa o fac,din momentul in care m-am dedicat unei provocari care nu-mi promitea nimic.Mi-am riscat sentimentele facute scrum deja pe-atunci si cu cele ramase am gasit in mine rabdarea,vointa,puterea si toata dragostea de a o lua de la capat cu ce aveam si de a crede cu totul in omul care este astazi.
N-ati fost acolo cand greul a inceput din primele zile,cand incertitudinea veghea asupra unei povesti ce abia avea sa inceapa,cand tot ce aveam de ales era sa plec sau sa raman.Si am ramas!A fost cea mai buna alegere pe care o puteam face si daca ar fi sa o iau de la capat,as proceda la fel.
N-ati fost acolo cand el a inceput sa fie omul in care eu am crezut din prima zi,cand s-a deschis cu greu dar frumos,cand am simtit ca timpul petrecut impreuna este demn de scris o carte.Nimeni...absolut nimeni nu stie ce,cum sau la ce intensitate am trait niste minute,ore,zile,luni si ani,fiindca povestile nu pot reda autenticitatea unor momente ce vor dura o viata si dincolo de ea.
Nimeni nu stie ca nu a fost usor nici atunci,cand nimeni poate nu credea in mine si in gandurile mele sincere,cand prea putini stiau ce am de oferit si ce gandesc,dar multi se credeau in masura de a-si da cu pararea fara macar a ma cunoaste.Am mers inainte si am luptat indiferent de ce obstacol parea sa-mi umbreasca realitatea frumoasa pe care doar eu si cu el stiam ca o traim.Am inghitit sute de lacrimi la auzul unor presupuneri,la invocarea unor ipoteze si la transmiterea unor cuvinte aruncate cu usurinta care dureau enorm.Dar nu,nici atunci nu am renuntat!Stiam ca nimic nu este adevarat si imi doream sa vina ziua in care lucrurile se vor aseza in maniera cuvenita.Si acea zi a venit!A fost un timp mut intre perioade,un timp ce nu avea decat sa contrazica multe din cuvintele aruncate la repezeala.
N-ati fost acolo cand ,cunoscandu-i familia m-am simtit un om norocos,cand depasind barierele orgoliilor si ale divergentelor m-am apropiat de cei mai importanti oameni din viata lui(Iua),cand am sperat ca macar atunci vor intelege ca ii vreau doar binele si ca niciodata nu intentionez sa il indepartez de ei ci poate doar sa ma accepte si pe mine.
Cu trecerea timpului,unul langa celalalt ne-am format in cel mai frumos mod posibil,din doi,devenisem unul.Si nici atunci nimeni nu a fost acolo.Nimeni nu ne-a auzit gandurile fredonand la unison,nimeni nu a vibrat la cele mai fierbinti lacrimi ce au curs pe umerii amandurora stand imbratisati,nimeni nu a inteles si nu cred ca va intelege toate lucrurile care ne-au legat si care involuntar ne vor lega o vesnicie.
N-ati fost acolo cand am fost cei mai frumosi oameni pentru povestea noastra,cand prinzand contur dintr-o seara tarzie de iulie,am reusit sa ne desenam imaginar tot restul vietii impreuna.Nici cand ne-am imaginat propria noastra familie,pe fundalul unora care ne luau in ras si spuneau ca este mult prea devreme sa ne fi gasit unul pe celalalt,cand colindam orasul in lung si-n lat si ne faceam amintiri in fiecare coltisor al lui,cand ne alintam in cele mai frumoase moduri posibile,cand ne imaginam viata unul fara celalalt si realizam instant ca ar fi imposibil.Stiu,toti au povestile lor,si sunt convinsa ca fiecare in felul ei este poate si mai frumoasa,dar asa era la noi si era unica si eterna.
Si acum,simt sa multumesc inimii,caci e singura care poate pastra in adancul ei,tumultul de sentimente,trairi,dragoste si legatura pe care nici o rautate din jur nu ne-o poate fura vreodata.
E usor sa critici!E usor sa arunci cuvinte grele la care sa nu te gandesti prea mult inainte,e usor sa-ti dai cu presupusul cand nu traiesti unele lucruri.Si am trait la randul meu astfel de momente,cand nervii mi-au acaparat mintea si rationamentul,cand orgoliul mi-a desfiintat toate principiile,cand gelozia mi-a distrus rafinamentul.Cu toate acestea,mereu am avut demnitatea sa imi cer iertare,sa imi asum ca am gresit si ca m-am pripit,ca nu am gandit suficient inainte sa spun unele lucruri,ca nu am calculat suficient unele gesturi care au durut enorm.
Am stiut mereu sa ma pun si in locul celui de langa mine,sa privesc din ambele perspective situatiile,sa pun in balanta ceea ce merita si ceea ce nu.Oare voi ati facut asta?Sau a fost mai usor sa ma etichetati in urma unor gesturi necugetate,dar care in spate erau consolidate de fapte ce m-au distrus usor usor.
N-ati fost acolo cand mi-a fost greu,cand lumea mi s-a prabusit de n ori,cand tot ce cladisem altcineva imi distrusese,cand toata increderea cladita in ani se dusese la vale intr-o fractiune de secunda fara sa o pot intoarce din drum,cand noptile-mi erau singurul martor al lacrimilor fierbinti ce-mi inundau obrajii si sufletul.
Va spun acum,la ceas final,ca in ciuda tuturor eu ma ridicam de fiecare data,tot sperand in acelasi om,in aceeasi poveste si in felul meu de a fi ca pot schimba ceva,ca el este un om minunat,cu potential care a gresit,dar merita o a doua sansa,o a treia si asa mai departe,crezand ca intr-o zi se va schimba si ca a inteles ceva din asta.
Nu-mi plang de mila,au fost deciziile mele asumate,caci nimeni nu-mi promitea ca va fi asa cum mi-am imaginat,dar dragostea ce ma lega de el era mai presus de orgoliu,de ipoteze venite din exterior sau de "incurajari"ca se va intampla la fel sau poate si mai rau.
Am crezut mult in oameni si in puterea lor de a invata din greseli,cum am crezut ca la randul meu oamenii imi vor ierta si mie scaparile,dar m-am inselat.Am realizat ca esti apreciat cand ierti,cand oferi o a doua sansa,dar cand vine randul tau,esti doar judecat.
Probabil ca este irelevant faptul ca eu am fost mereu pe locul doi in povestea asta si ca binele si fericirea mea depindeau de fericirea lui,ca tot ce simtea simteam si eu,ca tot ce gandea gandeam si eu,ca sufletul lui era jumatate din sufletul meu.Nu mai au nici o valoare starile mele de neliniste,emotiile ce ma incercau,gandurile ce nu ma lasau sa dorm noptile cand nu stiam ce face sau unde este,pentru ca orgoliul lui era mai presus de orice.Nu mai cantaresc acum niciunele din toate momentele cand il sfatuiam sa-si tina mereu familia pe primul loc,sa-i tina prioritari indiferent de situatie caci ei sunt singurii care ii vor ramane aproape neconditionat si etern,indiferent de locul in care se vor afla.
N-ati fost acolo cand  m-am opus tuturor celor ce incercau sa-mi demonstreze ca nu este el "acela",cand am luptat sa le dovedesc contrariul,cand am urcat povestea noastra pe cel mai inalt piedestal si am aparat-o cu toate armele ce le aveam la indemana:dragoste,protectie,devotament si ambitie.
De-atatea ori am luat-o de la capat si tot de atatea ori mi s-au ruinat incercarile de a transforma povestea asta in eternitate.Mai conteaza?Probabil ca nu ati spune,dar va asigur ca sufletul meu nu mai era compact cu fiecare incercare ce avea sa-l doboare.Nimeni nu stie cum imi strangeam bucatelele de suflet si le puneam la loc si cum mergeam mai departe cu o convingere de neinvins ca in final voi reusi sa reintorc povestea noastra pe drumul ce candva il alesesem impreuna sa-l urmam.
Am iubit cum nu mi-a mai fost vreodata dat sa iubesc,intr-un aliniament al batailor inimii greu de reprodus si greu de retrait de doua ori intr-o viata.
Vedeti voi....sufletul mi se degrada treptat,odata cu el si increderea,puterea,lacrimile si am ajuns intr-o zi cum nu-mi imaginam vreodata ca poate fi real.Devenisem un om slab emotional,macinat mereu de ganduri de tot felul,gelos si lipsit de rabdarea de a mai judeca rational lucrurile,faptele si gesturile.Dar in spatele acestora,intr-o liniste asurzitoare,in sufletul meu se duceau lupte ce nimeni nu mi le mai putea vedea,cu atat mai putin a le mai putea stinge.Dar trebuia sa am zambetul pe buze,sa tin in mine si sa tac...Caci altfel parea ca cer compasiune si intelegere.
Niciodata nu am vrut sa par altceva decat am fost,niciodata nu am vrut sa iasa ce a iesit,dar da,poate simteam nevoia sa ma inteleaga cineva si pe mine si sa-mi inteleaga iesirile.Cum poate imi doream si sa ma ia cineva de-o parte cand greseam si sa-mi spuna ca nu procedez bine,nu sa ma judece,sa-mi spuna sa ma mai gandesc la cum si in cel fel aleg sa procedez.Dar nu a fost asa.
Am apreciat enorm felul in care m-ati primiti de la inceput si stiu ca a fost unul sincer,am apreciat si a fost vizibil ca mi-ati vrut binele,ca m-ati vrut aproape de el,dar cand fost momentul sa clachez,toti ati stiut doar sa ma judecati.Si nu a fost drept!
Poate nu ne va mai lega nimic in viata asta,poate este irelevant ce am fost eu in viata lui,dar merita macar sa incercati sa intelegeti ca sufletul unui om nu este o jucarie si nici o masinarie si poate pe viitor sa incercati sa intelegeti si fondul unor lucruri ce au sa se intample,nu doar rezultatul lor.
Nu o sa ma opresc aici...O sa va mai spun ca am fost si voi ramane un om sincer,bun,un om calculat,asumat,care chiar stie sa iubeasca si sa aprecieze oamenii din jurul lui si nimic in lumea aceasta nu ma va face sa ma schimb vreodata.
Am cantarit mult zilele astea si cum am mai spus,m-am schimbat,am gresit,am reactionat urat,dar imi voi da toata silinta sa redevin omul pe care l-a cunoscut el la inceput si omul pe care,poate...il veti mai reintalni in viata asta si veti realiza ca nu a fost atat de rau precum v-au facut cateva momente sa-l credeti.

Un om nu va avea niciodata ocazia in fata altui om,sa faca o a doua prima impresie si cu asta cred ca am spus totul!

Imi doresc ca timpul sa va dovedeasca ceea ce eu am rezumat aici si sa simtiti macar jumatate din ce eu am avut ocazia sa simt.Valorile adevarate ale vietii se gasesc in lucruri marunte,sincere,in lucruri traite si recunoscute la timp!

miercuri, 3 august 2016

Sa ma ierti...

“Degeaba mi-a spus,degeaba mai plangi…ce-ai omorat,omorat ramane!”


30Iulie …si 2 ani…Puteau fi cei mai frumosi doi ani din viata mea,pana in ziua in care ai anulat cu un gest tot ceea ce cladisem pana atunci impreuna.
Cu sufletul gol,cu inima in mii de bucatele,cu privirea stinsa,privesc la tine in gand,cu aceleasi batai ale inimii ca si in noaptea aceea.Imi revin brusc,caci realitatea ma bate crunt pe umar,si lacrimile nu contenesc sa nu mi cuprinda obrajii.2 ani…Si tu,probabil tot in locul Acela din cate spuneai,doar ca intr-un cadru extrem de diferit.
Probabil ai uitat de ziua asta,si sincer…nu stiu ce sens ar mai avea sa ti fi adus aminte..Probabil ca ar fi trebuit sa uit si eu,dar vezi tu…pana mai ieri,erai TOT-ul meu,erai restul vietii mele,iar astazi,este tot ce mi a ramas.
Astazi ar fi trebuit sa fie despre noi…Astazi ar fi trebuit sa auzi din nou planurile noastre,astazi,acum un an eram pe plaja,ascultam marea,plangeam unul in bratele celuilalt si multumeam lui Dumnezeu ca ne a dat sansa de a ne intalni sufletul pereche.Da..Este  tardiv…Astazi mi ai fi simtit din nou fiorii suspinand la urechea-ti,rostind cel mai sincer”te iubesc,voi fi langa tine mereu!”.Astazi,daca ar mai fi existat,era inca un motiv care ne dovedea ca impreuna am fi putut trece peste toate,ca ne iubim cu adevarat.
Dar tot astazi,printre suspine si lacrimi fierbinti,printre dezamagiri si milioane de intrebari,te am gasit tot la mine in suflet.Erai obosit iar tacerea ta apasa greu asupra ochilor mei,ce incepusera deja sa te revada.Te-am gasit acolo din prima si pana in ultima seara impreuna,din primul moment in care te-am  vazut si mi-am spus ca tu esti Acela,pana in ultimul moment cand te am eliberat de iubirea ce ti-am purtat-o de doi ani de zile si pe care ti-o voi purta intreaga viata.
Astazi este despre mine si despre  tine,caci despre noi “a murit” odata cu plecarea ta fulgeratoare si plina de siguranta,cand nu ai mai privit inapoi sa-mi vezi trupul obosit sa te mai cheme,mainile extenuate de imbratisari si ochii lipsiti de licarirea pe care le-o ofereai.
Astazi sunt eu si cu mine, cada plina de spuma (si nu o spuma oarecare),lumanarea rosie,si vechiul décor al nostru,coltul Acela ce nu cerea prea multe cuvinte.Intr-o liniste asurzitoare,o lumina obscura a lumanarii celei rosii,imi proiecteaza filmul celor mai frumosi doi ani,iar pe fundal vibreaza de treizeci de ori o noapte de iulie.
Ma trec fiori,lacrimi,emotii de tot felul,nostalgii si freamaturi adanci de noi.Oare unde esti?Probabil ai uitat de ziua asta,la fel de repede cum ai uitat de noi,la fel de usor cum ai plecat si nu te ai mai uitat inapoi sa intelegi cat de tare a durut sa ma vezi cu adevarat dezamagita de tine,fiindca acum esti fericit. Dar vezi tu…ca si la noi,fericirea nu a tinut o vesnicie..Dar macar am vazut-o ca pe una,am avut in maini un “pentru totdeauna”sincer,si am avut curajul si motivul cel mai intemeiat sa-l visam.Acum,te lasi purtat de iluzia unei fericiri si a unei libertati puerile,care se poate sau nu,sa te coste totul mai tarziu.Mi-as dori sincer sa nu se intample asta.

Cu o dezamagire profunda,si un gol imens in mine,incerc sa ma ridic si sa am puterea sa dau totul uitarii.Sa uit ziua asta,sa mi sterg din memorie clipa cand te am vazut prima data si am simtit cum inima imi sta in  loc,sa ingrop undeva departe toate momentele noastre,sa ti fac vocea si imaginea sa dispara din mintea mea,sa pot sa nu te mai visez seara de seara…
M am pierdut pe mine din clipa din care te am pierdut c u adevarat,si traiesc cu teama de a nu ma regasi prea curand.Am simtit finalul pe buze,mai arzator ca niciodata pana acum,si te am eliberat de tot ce ne a legat si de mine,in ziua in care ti am spus ca renunt definitiv si c a eu pentru tine de atunci nu o sa mai exist.
Nimeni nu poate intelege ce e in sufletul meu ,nimeni nu poate intelege cum o simpla zi te poate da peste cap atat de tare incat …sa vrei sa fii doar tu cu tine.
N as stii sa ti spun ce sentimente ma incearca,dar dor sigur nu.Cu usurinta cu care mi ai dat dovada ca ai dat uitarii tot ce ne a legat,tot cu aceeasi usurinta pot spune ca mi esti cea mai mare dezamagire ,tu omul care ai fost intregul meu.
In continuare sustin ca nu mi doresc sa te mai vad vreodata,ca nu mi doresc sa stii ce simt si ce am simtit ,pentru ca ar durea prea tare si nu cred ca ai putea simti tot ce simt eu acum,ca nu mi doresc nimic mai mult decat sa am puterea sa te iert candva.
Realizez cu fiecare zi care se scurge,ca timpul trece fara noi,si ca oricat de mult m ar durea,singura mea solutie este sa merg mai departe.
Sper sa dureze cat mai putin starea pe care o am de ceva vreme incoace,sa pot sa mi vad mai departe de tot ceea ce mi se deschide la orizont,si sa pot depasi la fel de repede ca si tine aceasta poveste,candva eterna.
Traiesc zile si nopti in care ma doare fiecare parte din mine si nu gasesc un leac sa ma pot face sa mai simt ceva.Am sufletul gol,si ma simt obosita de lacrimi fierbinti.Nimeni nu poate stii ce se ascunde in tumultul interior ce nu ma lasa sa inaintez.Sunt oameni dragi langa mine,oameni care ma asculta,dar cum pot eu oare sa-I fac sa inteleaga ce am simtit eu cu tine,cum mi am pus sufletul in mainile  tale,si cum sa le explic , ca simt ca am pierdut o mare parte din mine acum,de cand povestea noastra a murit?Spune-mi…cum?
Mi-ai luat zambetul,sclipirea din ochii-mi verzi,alinturile si toata increderea pe care i-o puteam oferi unui om.Mi-ai luat prea multe cand ai plecat.Mi-ai luat iubirea,sinceritatea,dragalasenia,dorul,entuziasmul,increderea,si m ai lasat goala pe interior.Mi –ai luat sperantele si clipele frumoase,mi ai luat visele si m ai ingropat intr-o mare de dezamagire si tacere.Ai plecat ca si cand nu am existat vreodata,ai plecat si ai calcat in picioare amintiri si promisiuni,trecut prezent si viitor.
Mi ai lasat doar nopti lungi,dimineti absente,ganduri si iar ganduri,intrebari fara raspuns si un gust profund de amar.M ai lasat sa imi imaginez cui ma mai pot incredinta eu,in fata cui sa mi mai deschid inima,cu cine sa mai pot cladi de la zero povesti ,cand tu,tu omul sufletului meu,ai plecat intr-o clipa,lasandu-ma in urma,intr-un intuneric de nedescris.
Mi ai taiat aripile cand simteam cu adevarat ca am invatat sa zbor,si crede-ma,nu meritam asta…Poate te am iubit mai mult decat puteai duce la momentul Acela,sau poate nu te am iubit suficient,dar pentru mine erai totul,si tot ti-am oferit.
Sa ma ierti ca ti-am fost prea aproape,ca te am facut sa te deschizi in fata mea,ca te am inteles sic and credeam ca este imposibil sa te intelegi pe tine insuti,ca am avut mai multa incredere in tine decat in mine insumi,ca te am iubit neconditionat,ca ti am fost fidela ,ca mi am pus sufletul in mainile tale si nu ai stiut ce sa faci cu el.Sa ma ierti ca am luptat contra tuturor pentru tine,si pentru dragostea ce credeam ca ne leaga,ca m am incapatanat sa trec cu vederea toate mofturile tale,ca intr-un final ti le-am acceptat fiindca faceau parte din tine.Sa ma ierti ca ti-am fost aproape cand erai bolnav,si tot felul de ganduri imi inundau mintea,ca te am sustinut in dezvoltarea ta,ca pentru o clipa te am facut sa ma vezi in postura de mama si sotie,ca te am pus pe tine mereu pe primul loc,ca am incercat sa fac totul perfect asteptarilor tale,ca te am completat,ca te am respectat enorm.Sa ma ierti ca poate uneori nu ti calcam camasile exact asa cum iti doreai,dar mi se citea pe chip placerea si incercarea sincera de a iesi totul asa cum iti imaginai tu.Sa ma ierti ca am incercat sa le dovedesc tuturor alor tai cat de mult te iubesc,ca intr-un final te am determinat sa ma prezinti lor,sa ma ierti ca am luptat atat contra morilor de vant.
Sa ma ierti ca am scris despre tine si despre noi,ca acum continui sa o fac,ca am vazut in tine tot restul vietii mele,ca te am vazut tatal copiilor mei si omul care sa ma insoteasca la drum pentru tot restul vietii.
Sa ma ierti ca am avut atata incredere in tine si in faptul ca nu vei avea vreodata cum sa ma dezamagesti,sa ma ierti ca te am impovarat cu o iubire atat de mare.
Sa ma ierti ca am crezut in tine atat de mult si in capacitatea ta de a vedea realitatea,sa ma ierti ca am aparut brusc in viata ta in acea zi de iulie,sa ma ierti ca ti am facut inima sa bata atat de tare candva.
Sa ma ierti ca ti am crezut toate vorbele,ca mi am facut planuri cu tine,ca te am facut sa tremuri in bratele mele,ca am plans impreuna cum n am mai plans niciodata in noaptea aceea la Sacele,ca ne am strans in brate prea tare in noaptea aceea pe plaja in Bulgaria,ca am acceptat atat de multe lucruri unice de dragul tau si al nostru.
Sa ma ierti ca te am facut fericit candva,ca te am sfatuit cum am stiut eu mai bine,ca te am ascultat cu fiecare ocazie,la orice ora din zi si din noapte.Sa ma ierti ca te am incarcat cu cei mai importanti oameni din viata mea,sa ma ierti ca I am facut sa te iubeasca ca pe copilul lor,sa ma ierti pe mine ca acum I am facut sa sufere odata cu mine.
Sa ma ierti ca te am invatat sa iubesti prea devreme,ca nu stiam cum si in ce fel sa te mai surprind,ca am facut atatea lucruri impreuna,ca te rugam mereu sa mi trimiti un mesaj cand ajungeai acasa.Sa ma ierti ca imi faceam atatea griji pentru tine,ca te voiam aproape de ai tai cand stiam ca au nevoie de tine.sa ma ierti ca m am neglijat pe mine in favoarea ta.
Sa ma ierti ca am vazut un adevarat barbat in tine,ca as fi trecut prin orice impreuna,ca am ajuns sa ti conduc masina,ca ti am umplut-o de post-it-uri,ca am incercat mereu sa te surprind cum imi imaginam ca iti place cel mai tare.Sa ma ierti ca am fost atat de deschisa oricarei propuneri,ca puteam vorbi orice oricand,ca am spus mereu lucrurilor pe nume,ca imi cumparam mereu ceea ce aveai si tu,ca te intelegeam atat de bine si ca mereu urma sa stiu ceea ce gandesti si vrei sa rostesti.
Sa ma ierti pentru ca iti adoram ochii,ca-ti sarutam cum stiam eu mai frumos genele,ca am iubit o atat de mult pe piersi,ca m am atasat de fiecare parte a trupului tau,ca te chinuiam de fiecare data cand te pensam sau ca am incercat mereu sa ti fac cele mai frumoase si personalizate cadouri.
As sterge astazi marea…as sterge-o de dor si de toate cuvintele care au incaput in ea o data cu povestea noastra.As inchide nisipul pe care am pasit pentru prima data impreuna intr-o clepsidra,si as intoarce-o peste ani multi,ca semn al iubirii ce ne am purtat-o sau ti am purtat-o,sa poata curge spre infinit.
Raman cu regretul ca ai distrus cea mai frumoasa poveste,ca m ai distrus pe mine si nici macar nu cred ca realizezi asta,ca ai dat cu piciorul si ultimei farame de a mai tine ceva in picioare din tot ce ne a legat,ca ai facut totul scrum.Nu inteleg cum te am vazut atat de puternic si sincer in tot acest timp,iar cand am avut cea mai mare nevoie de o dovada a acestor calitati,ai plecat ca un las.
Habar nu am si te rog sa ma crezi ca nu stiu ce sentimente te pot incerca acum cand ai plecat pe alt drum de ceva vreme buna,dar nici nu mi doresc sa mai aflu sau sa mai aud nimicl.Am inteles intr-un final ca ce nu stii nu te doare,si imi doresc ca toata absenta asta a noastra sa dureze cat mai mult,sa nu ne mai vedem,sa nu ne mai auzim,sa nu mai stim nimic unul de altul.Imi doresc sa fii mandru de alegerile pe care le ai luat,sa fii fericit,sisa realizezi cu adevarat ce ti a lipsit si daca acum esti complet.
De multe ori imi spuneai ca simti ca vei pleca si vei regreta,ca pana nu ai un termen de comparatie nu realizezi unele lucruri,dar sa stii ca si de ar fi asa vreodata,va fi mult prea tarziu pentru toate promisiunile noastre,pentru toate lacrimile ce vor obosi sa mai curga atunci,pentru tot ce ne am promis si nu se va mai putea indeplini.
Cuvintele nu si mai au rostul acum,povestea este incheiata de ceva vreme,dar ziua de astazi m a miscat profund in a mai insira pe o hartie tot ceea ce ma apasa  si tot ceea ce simt ca ma priveaza de linistea mea interioara.
~Iti simteam linistea inspirand din amurgul parului meu,o disperata dependenta de o prima si ultima gura de aer.Ma trezeam pasind usor prin zorii celor mai frumoase dimineti ale iubirii noastre si-mi reflectam fericirea in fiecare picatura de roua ce-o simteam gadilinadu-mi talpile arzande.
Razele timide isi faceau loc printre draperiile intunecate ce ne ascundeau cele mai frumoase nopti,iar in plina dimineata,noi, ne trezeam imbratisati.Te stiam cumva privindu-ma caci mereu te trezeai inaintea mea si-ti simteam buzele sarutandu-ma usor.Cand deschideam ochii si te gaseam langa mine,eram cea mai fericita putand sa-ti spun usor adormita"Buna dimineata!".Te simteam mai aproape ca oricand,mai "al meu" ca niciodata,iar pe mine sigura in vorbele ce ti le sopteam printre sute de fiori la ureche.
Aveai conturul cuvintelor mele pe spate,ce iti spuneam candva,ca va ramane, asemeni amprentei mele asupra primei tale iubiri.Ne pierdeam intr-o privire ce nu avea putere sa vorbeasca,caci labirintul gandurilor noastre era demult invadat de candoarea ce ne inconjura din nou...si din nou.
Erau dimineti perfecte si zile pline de aroma ta pe fiecare parte din mine,asemeni unui semn al timpului indelungat in care noi,am fost aproape unul de celalalt.
Stateam cu capul pe pieptul tau,iti ascultam inima cum bate si-ti simteam degetele usoare gadilandu-ma usor pe piele.Iti priveam apoi ochii mari si caprui,genele lungi si buzele proeminente si multumeam cuiva pentru ca mi te-a facut cunoscut.
Ma sarutai pe frunte si atunci mai mult ca oricand ma simteam protejata,caci ridicandu-ma usor pe varfuri,drumul spre buzele tale parea intotdeauna nou;cu fiecare zi care trecea,tot mai frumos.
Cand te vedeam ingandurat,poate ca nu intelegeam cum as fi vrut mereu ceea ce te framanta,dar stiu sigur ca intr-un fel sau altul,reuseam sa-ti alung orice gand ce parea a fi nelalocul lui.Si eram mandra!
Ma alintai si te-alintam in dulcele nostru stil clasic si mereu gaseam ceva nou de adaugat sa sune dragut si sa ne faca sa zambim.
Uneori eram prea cicalitoare,iar alteori faceai tot posibilul sa ma"tachinezi"doar de dragul de a ma vedea asa.Impacarile cu siguranta erau cele mai frumoase,caci micile tachinari durau extrem de putin,stiind intotdeauna sa ne impacam reciproc.

Erau momente cand doar ne priveam,si era suficienta tacerea care parca vorbea mai mult decat o mie de cuvinte.Te luam usor de mana si parca simteam tot ceea ce ar fi putut spune alte gesturi adunate.~~
Indiferent cat de tare doare,si cat de greu e sa mi imaginez lumea fara tine,imi dau seama abia acum cat de mult te am putut iubi si cat te iubesc,avand puterea sa te las sa fii fericit cum ai crezut tu ca este mai bine,intr-un final in care am gasit puterea asta.
Va trece timpul cu tot cu noptile lui fara de sfarsit,cu toate zilele de vara,cu toate promisiunile ce se vor sterge treptat,cu toate fixurile prinse din ce in ce mai des la fiecare ora,cu toate lacrimile amare,si-mi voi vedea si eu mai departe de drum,reusind sa nu mai privesc inapoi,si realizand ca sotul ideal si tatal copiilor mei poate fi altcineva.Imi doresc enorm ca atunci sa nu te intorci nici macar o secunda spre trecut,sa nu ai regrete,si nici macar o lacrima sa nu ti tradeze hotararea pe care ai luat-o cu luni sau ani in urma.
Stiu ca undeva in sufletul tau voi ramane un om aparte fiindca am trait prea multe lucruri impreuna,ne-am deschis enorm de mult,ne-am cunoscut prea bine,ne-am completat “prea”perfect,si ne-am regasit de prea multe ori unul in bratele celuilalt plangand si dorindu-ne sa oprim timpul in loc,de teama ca ne am putea pierde candva.Dar vezi tu..ne-am pierdut..si nu o data,fiindca mereu gaseam drumul inapoi unul la celalalt,dar de data aceasta…m-ai pierdut irevocabil.Viata nu ne ofera garantii,stiam, dar acum am simtit cel mai tare,dar totusi nu am inteles cum poate fi atat de nedreapta si cum intr-o clipa,momente create in ani,se pot distruge ca sic and nici macar nu au existat.

Pe curand,straine!

Semnat,
Un om care te a iubit mai mult decat pe el insusi!
Lov

duminică, 31 august 2014

Lov.

Asemeni brizei marii ce m-a facut sa-ti simt pentru prima data parfumul,asemeni noptii aceleia de iulie care ne-a adus pentru prima data impreuna as vrea sa ne lasam povestea purtata de timp catre locuri cel putin la fel de frumoase ca cele de pana acum.
Pentru ca lucrurile frumoase se intampla mereu cand nu te astepti,pentru ca timpul este cel ce ne arata intotdeauna ceea ce merita,voi continua sa cred in tine,in mine si in noi cu fiecare zi asupra careia ne vom pune amprenta.
Ai aparut intr-un moment in care nu am stiut ca te caut,nu am stiut sa-ti vorbesc;mi-am ascuns neincrederea sub urmele buzelor noastre sarate,in locul unde soarele se confunda adesea cu marea..Mi-am simtit mana in mana ta,si de atunci m-am simtit in siguranta..Ti-am simtit buzele atingandu-mi usor fruntea,mainile trecandu-ti usor prin parul meu si de-atunci mi-am dorit sa ramai.Mi-am asumat prima privire pe care niciodata nu mi-am imaginat-o asa,si am simtit ca nu va fi si ultima.
Am dat frau liber unor discutii ce ne-au dus departe de inceput,dar nimic nu parea sa se opuna lor,cand trupul meu vibra sincron cu al tau,intr-o "aproape"dimineata,la rasarit.Cu fiecare val care se izbea de tarm,imi simteam gandurile usor nesigure..Voiam atunci sa opresc timpul,sa raman la ziua aceea,sa nu pun intrebari si sa nu primesc raspunsuri.Era inevitabil,caci..fiind deja pe-acelasi drum,cumva trebuia sa pasim impreuna.Am riscat!Au trecut minute,ore si zile contopindu-ne aromele de parfum,gustul buzelor si capruiul privirilor...Am dat culoare multor nopti de vara,in locurile ce le credeam a fi potrivite pentru a fi amandoi,cum am umbrit si zile al caror curs,astazi suntem consienti ca il puteam schimba.Am ras cu fiecare ocazie,am vorbit despre o groaza de lucruri,ne-am alintat si ne-am facut cunoscute multe din putinele noastre secrete.
Ne-am pierdut adesea unul in ochii celuilalt,ne-am zambit,ne-am tachinat,stiind de fiecare data cum sa ne impacam reciproc.Au fost momente cand am cazut amandoi pe ganduri,dar ne-am trezit imbratisati intr-un gand comun:placerea de a fi impreuna.Ne-am conturat unul pe celalalt,intr-un timp relativ scurt,fara prea multe promisiuni sau certitudini.Ne-am "urcat"povestea pe cateva dintre cele mai inalte locuri din Brasov,intr-o obscuritate ce altii nu au inteles-o si nu o vor face prea curand..Am fost naturali si am incercat cu fiecare ocazie,sa profitam de timpul dedicat unul celuilalt.Ne-am acordat timp si incredere,in ciuda micilor discutii carora le-am dat curs,caci in lipsa lor,poate,astazi,nu ajungeam unde suntem.
Chiar daca ma mai superi uneori,vreau sa stii ca esti un om deosebit in inima si in mintea mea,vreau sa iti multumesc ca imi accepti micile capricii,ca ma intelegi,ca ma alinti,ca ai grija de mine si ca dedici neconditionat timp noua.
Cand suntem impreuna,orele se scurg sub aburii trairilor noastre,si parca nimeni si nimic nu poate schimba asta.
Apreciez simplitatea ta si a noastra,apreciez timpul petrecut impreuna si locurile noastre,care,cu siguranta au si vor avea intodeauna de transmis ceva,prin simplul fapt ca le-am trecut "pragul"impreuna.
Cu fiecare zi care trece,cu fiecare atingere,fiecare sarut si fiecare alint,simt ca ne lasam amprenta asupra timpului care trece.
Cand te vad zambind,ma faci fericita,iar cand motivul zambetului tau sunt eu,nu-mi mai doresc nimic mai mult.Cand ma tii in brate,ma simt protejata,iar cand te joci cu mine si ne-alintam in dulcele nostru stil clasic,simt ca intelegi ceea ce imi doresc.
Ador sa-ti aud inima cum bate,intr-o liniste asurzitoare,cand tot ceea ce fac este sa-mi las capul pe pieptul tau,cum ador si trecerea genelor tale asupra obrazului si buzelor mele.
Imi pare rau pentru momentele in care ne-am suparat,dar stiu ca nu o faceam degeaba;doar faceam ceea ce simteam:imi pasa!
Voi continua sa iti transmit tot ceea ce cred ca e nevoie sa aflii,cum voi incerca si sa te invat lucruri ce poate altadata iti pareau imposibile.Impreuna,vreau sa cred ca totul este posibil!
Am sa inchei acum,caci pleoapele imi cad peste ochii ce incearca sa reciteasca tot ceea ce ti-am scris,in timp ce mintea mea incearca sa descifreze ce a vrut inima sa spuna.

P.S:"Its gonna be you and me
Its gonna be everything you've ever dreamed.."}{

Banal.

Era trecut de ora dupa-amiezii ce candva obisnuiam sa o petrecem impreuna.M-am trezit si m-am ridicat usor pe varfuri.Am deschis fereastra si am vazut la orzizont linia aeea alba ce intruchipa inceputul oricarei ploi de vara.Am simtit mirosul anesteziant al picaturilor de apa ce in cateva secunde curgeau siroaie si urmele lor ce se impregnau pe marginile geamului,ecou al celor cateva secunde torentiale ce parca acum se scursesera in etern.Totul in jur era dominat de o liniste ce vorbea mai mult decat o mie de cuvinte.Si-atunci intelegeam puterea catorva secunde extreme,ce lasau in urma lor ore sau zile ca totul sa poata redeveni"uscat".Intelegeam cum este sa pierzi oameni in fractiuni de secunda,fara prea multe pregatiri inainte,dar pierderi al caror ecou rasuna lung in inima noastra.Cladeam fericirea din bucati,impregnate cu cele mai marunte detalii ale vietilor noastre,si eram martorii distrugerii ei pe fundalul secundelor noastre de imprudenta si impulsivitate de moment.
Ne construim vise si credem in ele urcandu-ne pe cel mai inalt piedestal,in timp ce dam curs unor sperante ce nimeni nu ni le poate confirma vreodata spre a deveni realitate.Ne lasam purtati de sute de pasi pana la granita dintre sufletele noastre si cand in final ajungem acolo,ori suntem trasi inapoi de trecut ori pur si simplu ne lasam dominati de teama,ce in final rasuna vag in urma noastra a regret.
Am ranit si am fost ranita!
Am pierdut oameni pe care tarziu am realizat ca nu trebuia sa-i las sa plece..Si la randul meu am fost lasata sa plec,de oameni ce poate,pana si astazi isi mai simt pe buze gustul ultimelor cuvinte ce candva le-au rostit cu o siguranta,ce i-a costat.
Am invatat sa cred,am sperat si inca continui sa o fac,caci dincolo de multitudinea aceasta de cuvinte stiu sigur ca exista ceva mai simplu si mai concis;un ceva,nedescoperit inca.
Imi place sa risc de cele mai multe ori,dar sa o fac cu limita.Mi-am dat cu adevarat seama ce inseamna sa risti prea mult,crezand uneori cu ardoare doar in niste simple vise,iar tarziu sa realizezi ca ti-ai batut joc de ceva ce,sincer,nu a fost un vis.Si-atunci incepi sa platesti.
Poate nu o sa realizezi instantaneu care dintre datorii ti-e dat sa o platesti,dar cand zilele vor trece agale fara tine si te vei trezi in acelasi loc de un infinit de ori,va fi ca si cand te-ai arunca cu capul in zid de un milion de ori.

joi, 1 mai 2014

Ai mai scris ceva?

Lumini izolate ale serii apar pe rand,gonind ca o vraja ca si cum ziua toata s-ar fi scurs in etern.Eram la acelasi birou,cu vechiul pix in mana complacandu-ma in alcamia aceea ce-o asteptam demult.
Apusul si rasaritul se impleteau in fundalul nocturn,prefacandu-se intr-o paleta de portocaliu si rosu aprins.
Cerul se lasa dominat de faldurile norilor diafani,reflectandu-mi sclipirea din ochii caprui, pe blocul de vis-a-vis.
Contrastul ondulat a ceea ce simt parca devine din ce in ce mai fad,odata cu goana nebuna a timpului ce-mi sufla in spate.

Idei puternic impregnate in sufletu-mi plin de monotonie,se lupta sa cada de-acord asupra a ceea ce-mi mai doresc acum sa am.Spatiul catre tine devine din ce in ce mai inchis,pentru ca visul meu se pierde sub urme de neincredere.Intre timp eu descarc emotii,framantari si incertitudini,toate pe o coala alba,cu picaturi de implicare imbibate in cerneala albastra.
Tu acolo,eu aici si doar vocea ne este impreunata de-un fir de 260 km.M-auzi ca prima data,iar eu pe tine la fel.Respiratii greoaie sub urmele unor vechi trairi se mai impletesc astazi dintr-o cronica dependenta de care nu putem scapa.
O dragoste prelungita,peste care s-au turnat picatura cu picatura rugaminti si vagi doruri nu poate exista cu adevarat.
Dovezi clare sau dorinte aprinse nu-si fac aparitia nici macar acum in al doisprezecelea ceas al iubirii noastre trecute.Aceeasi iluzie continua sa ne domine,acelasi dor aparent si aceeasi dorinta de a fi impreuna,nejustificata coerent in interiorul fiecaruia dintre noi.
Fulgi grei si clari cad apasator pe geamu din fata mea si-mi amintesc cate dorinte aveam cu ceva timp in urma stiind ca-i voi vedea cazand.Imi imaginam un paradis de alb imaculat,intr-o candoare de nedescris.Ceream prea mult atunci;si-acum pare ca-mi doresc prea putin.
Convingerile celor din jur par inutile in fata-mi prea bine obisnuita cu tot ce se intampla.

Am lasat urmele mele in zapada de acum un an,deasupra urmelor tale putin mai mari si caldura manilor mele in buzunarul gecii tale gri.
Am topit sute de fulgi intre buzele mele si ale tale si am lasat zeci de urme pe obrazu-ti si buzele fierbinti de nostalgie.
Observi ca nu incetez sa scriu,desi teoretic nu s-a mai intamplat nimic nou.Dar din vechiul nostru trecut,vad ca reusesc continuu sa gasesc un nou contur pentru o noua schita.
Iar tu ,citesti cand ti se face dor si-ti faci niste impresii sau retraiesti cu mine tot ce scriu acum.Si niciodata nu imbinam ce crezi tu si ce scriu eu,pentru a defini un intreg ce ne lipseste intr-o concluzie ce intarzie sa apara.



joi, 10 aprilie 2014

Clipa,ramai tu!Eu..nu am cum.


Ma trezeam privind in gol,simtind cu fiecare zi care trece ca nimic nu mai este la fel.Rememoram amintiri a caror usa imi promisesem candva,ca nu o voi inchide niciodata,dar totusi,s-a intamplat.
Lasam vantul sa-mi adie usor suvitele si razele timide ale soarelui ce-mi sopteau:"o sa fie bine!".
Stateam in acelasi loc,desi timpul nu contenise sa treaca si ma intrebam "de ce?".Realizam ca am lasat la o parte lucruri dintr-o incredere oarba intr-un om,care nu imi promisese nimic.Crezusem in el si in ideea ca nu va fi niciodata in stare sa-mi faca rau.Investisem timp in vorbele ce le auzeam la repezeala si in care,candva chiar crezusem.Credeam in el fiindca era omul langa care lucrurile pareau sa fie altfel,cu el ma distram,cu el imi infruntam micile suparari,cu el imi etalam cele mai puerile trasaturi,cu el totul era altfel.El parea sa fie mereu acolo si parca-l aud cand imi spunea:"nu o sa plec niciodata!".Realizam ca,nu era un om oarecare,defapt..stiam asta demult,era un om pentru care as fi fost in stare sa fac foarte multe lucruri,un om caruia ii daruisem deja,putin din ceea ce insemnam"eu",dar a parut ca nu este suficient.Stiam ca este omul cu care ma voi impaca mereu in urma oricarei mici ciondaneli si pur si simplu,nu-l vedeam plecand,cum poate,nu ma vedeam nici pe mine.Dar el,oricat imi spunea,simteam ca nu poate oferi tot ceea ce spune.Calcam usor in picioarele zilele al caror glas parea sa se stinga usor,in umbra unui ultim apus de soare.Ochii-mi erau obositi de atata cautare,iar sufletul imbibat intr-o urma de indoiala.Continuam sa privesc inainte,caci nimic nu ma determina sa-mi arat slabiciunile si-mi asumam demn,toata povestea care parea sa nu se mai termine.
Lasam ploaia sa-mi inunde gandurile,intr-o usoara cadere,ce vibra sincron cu propriile-mi simturi.Lasam fiecare rafala de vant sa adie,sperand ca poate va reusi sa te alunge din gandurile mele.Insa,erai tot aici.
Lasam diminetile sa zambeasca,in acordul razelor de soare ce-mi strapungeau cu finete draperiile si coboram din pat cu piciorul drept inainte(caci stii ca asa obisnuiesc sa fac in fiecare dimineata),sperand ca poate va fi altfel.Lasam melodiile tale preferate sa vorbeasca in locul tau,dar pana si asta incepea sa ma oboseasca,fiindca pur si simplu nu mai intelegeam ce vrei defapt.Lasam noaptea sa cada in dulcele-i stil clasic,ascultand melodia mea preferata si incercand sa pun cap la cap tot ceea ce ni se intampla.Minute necontorizate,ore al caror timp nu mai avea demult valoare,secunde al caror fior era suficient sa te faca sa zambesti.
Ma intrebam de unde am forta de a merge mai departe.Niciodata nu am fost omul care sa renunte usor,doar ca ma agatam de o usoara urma de speranta.In schimb acum,pana si ea parea sa lipseasca.Parca simteam ca nu se poate,parca doream sa nu se fi intamplat si totusi simteam nevoia de a-l stii aici si nu departe.Mi-am pus multe intrebari si mi-am analizat temeinic faptele.Realizasem ca imi ascultasem inima,impotriva careia, ratiunea,pe care pur si simplu o calcasem in picioare, lupta cu ultimele arme determinandu-ma sa renunt.Stiam ca este o nebunie,dar nu una oarecare.Parcursesem multe altele inainte,pe care le credeam a fi sau a nu fi speciale,pentru care,poate,am luptat la fel de mult,dar in urma carora imi amintesc perfect,ca a ramas ceva.
"Respiram dor,nu oxigen."-In cartile ce s-au lasat citite de ochii mei,regaseam un pasaj care-mi placea enorm si in urma caruia,stiu ca am ramas pusa pe ganduri.Nu as stii sa-l reproduc perfect,dar imi aduc aminte ca avea ca si subiect "un razboi".Un razboi pe care il duci impotriva cui este cazul,a timpului,a realitatii,un razboi caruia te dedici in totalitate,in fata caruia pari sa fii de neoprit,de neinvins,in oglinda caruia te vezi mai dispus ca oricand,sa renunti la multe si sa obtii ceea ce vrei,dovedind ca-ti pasa.El,e alcatuit din mai multe "lupte",care se deruleaza in timp;un timp caruia trebuie sa te dedici,timp care-ti rapeste momente care ar fi putut fi altfel.La un moment dat,in goana de a obtine "imposibilul",obosesti.Esti gata sa renunti.Iar atunci,o mana parca iti bate pe umar si-ti face semn sa te intorci,fiindca ai castigat.Atunci,privesti cu ultimele puteri inapoi si realizezi ca toata truda ce-ai creat-o intr-un timp indelungat,si-a expus deznodamantul prea tarziu...Parca erai constient ca asta se va intampla,dar in toata asteptarea aceasta,care nu a fost una statornica,ti-ai pierdut insuti scopul,pentru care luptai.A venit prea tarziu...SI-atunci?Cu ochii poate cuprinsi usor de lacrimi,cu o tarie debordanta de a nu lasa nici o lacrima sa-ti cada,te vei uita inapoi si vei realiza ca nu a meritat,ca ai luptat orbeste contra a ceva ce tarziu constientizezi,ca te-a descoperit prea tarziu,ca a inteles abia strans de doua ziduri ce pareau ca se-apropie,ca nu ai fost un oareare om pe frontul de lupta al sufletelor voastre.
Poate,macar atunci va sta sa-si acorde timpul pe care nu l-a avut niciodata,poate va incepe sa-si modeleze curajul,si sa aiba demnitatea de a rasfoi cartea"voastra" ce o va avea in mana si nu-si va da seama cand a ajuns la final,inainte ca macar sa fi inceput sa o citeasca.Acolo va gasi toate lacrimile si toate zambete tale,toate bucuriile si tristetile,toti fluturasii ce-ti invadasera stomacul,toate diminetile si toate noptile,toate glumitele personalizate si toate jocurile voastre,care,astazi,pur si simplu nu mai sunau la fel.In ea va gasi toate raspunsurile,la intrebarile pe care si le-a pus sau nu,la toate lucrurile ce le credea a fi intr-un fel si s-a inselat,cum tot acolo,va gasi scrisa jumatatea tuturor lucrurilor ce candva,tu erai gata sa i-o oferi si el,a refuzat-o categoric.

Iar daca cumva,se va intampla sa-i fie dor,scrie-i de pe-acum pe ultima pagina a cartii:

"Dorul este rezumatul perfect a ceea ce conteaza cu adevarat in viata ta."
Si nu uita,semneaza-te intr-un colt,nu fiindca ti-ar putea uita numele ci pentru a avea ocazia sa-l mai rosteasca o ultima data,cu buzele intredeschise,cu ochii fixati in locul in care i-ai spus ultimul cuvant.
Deni.

sâmbătă, 5 aprilie 2014

*

Cu buzele intredeschise rosesti fin fiecare cuvant ce vrei sa fie auzit.Cu ochii oglinditi intr-un caprui usor scanteind,transmiti tot ceea ce buzele nu au puterea sa rosteasca.Cu varful degetelor iti lasi amprenta in miez de noapte, peste tastele telefonului ce au transmis vibratiile de cealalta parte,unde tu,inca nu ai putut ajunge.
Cu cel mai sincer si natural zambet intampini cele mai dragute cuvinte,pe fundalul unor discutii fara de sfarsit.
In cele mai marunte moduri incerci sa-ti lasi amprenta,pe zambetul pe care speri ca-l poti produce de cealalta parte,prin simpla actiune,de a fi TU.Prin cele mai simple cuvinte,mascate intr-o usoara urma de"tine",incerci neconditionat sa-l faci sa se simta fericit.In cele mai banale moduri,incerci sa-i desenezi capriciile,peste care cu un strop de culoare iti este usor sa treci.Cu usoare suparari si mici reprosuri,vrei sa-l faci sa inteleaga ca a gresit,sau ca iti pasa,chiar in momentele in care,poate nu crede asta.Cu o simpla melodie,poate ca vrei sa-i spui mai mult decat"ascult-o",sau poate ca vrei sa-l stii macar pentru cateva minute in acelasi acord cu al tau.
Cu ochii intredeschisi te chinui sa-i scrii un banal mesaj de dimineata sau unul inainte sa adormi,fiindca asa te-ai obisnuit.Nu stii cat conteaza sau nu in ochii lui,dar ajungi sa nu te mai intrebi asta,caci oricum stii ca dai tot ce crezi a fi mai bun.
Nu stie multe..cum poate nu stie ce simti,doar vazandu-l zambind,sau doar facand unul din lucrurile lui preferate,sau doar intrand pe usa unei sali de curs cum poate nu stie sa inteleaga multe din gesturile pe care tu le faci...
Nu stie poate ca dupa o zi proasta,este printre singurele persoane care-ti pot aduce zambetul pe buze,ca dupa jumatate de an a reusit sa fie mai mult decat au reusit altii in ani intregi.Nu stie poate ca si in cele mai proaste zile ale ei,ar face cumva sa nu simta si el asta,chinuindu-se sa para totul in regula.

Nu stie poate,ca sunt multe lucruri pe care nu le stie.

duminică, 9 martie 2014

Renunta.

Renunta sa mai crezi in visul ce are sa piara;
In umbra ultimului vechi cuvant
Spotit,se poate intr-o seara,
Cand va spuneati un ultim prim cuvant.

Renunta la sperante fara nume,
La ganduri ce apar si-apoi dispar,
La oameni care par ca inca
Se mai agata de-un trecut hoinar.

Renunta cu tarie la dorinta,
Ce s-a nascut intr-o banala zi
Pe seama unor voci la repezeala
Pe care-atunci, nu le-ai putut opri.

Renunta sa mai crezi ca poate-odata,
Ceva din tot ce-a fost se va schimba;
Caci de era sa fie doar o data,
Pana acum,se intampla.

Renunta la cuvinte spuse intr-o doara,
La vorbe ce te misca in vreun fel,
Caci n-au taria necesara
Sa se schimbe in vreun fel.

Renunta tu la oamenii aceia,
Pe care-i vezi nepasatori;
Caci usile deschide astazi
Se vor inchide in viitor.

Renunta a mai crede in schimbari,
Ce doar promit ca o s-apara
Caci nimeni nu ar sta in locul tau
S-astepte o "a doua oara".

Renunta tu la el,nu el la tine;
Si intelege ce e de-nteles,
Caci nimeni nu stie ca tine:
Candva,toate vor capata un sens.

Renunta sa astepti ziua in care,
Ecoul sufletului tau va rasuna,
In mintea acelui care astazi,
Pare, a nu te asculta.

Renunta doar la ce n-a fost la locul lui;
Caci sufletului nu-i poti spune,
Ca astazi te-ai decis definitiv:
"O sa renunt,renunt pe bune!"